În drumul matinal zilnic, pe care-l fac către
spitalul la care lucrez, sunt 23 de guri de canal. De ce le ştiu aşa de bine
câte sunt? Răspunsul este simplu: pentru că la ele se lucrează adesea, tot
timpul anului, şi tot nu se rezolvă obstacolele din caldarâm. Asta face ca
majoritatea şoferilor să nu fie atenţi la drum, cât la posibilele capcane care
se ascund în spatele acestor guri de canalizare. Să nu mai vorbim şi de
pericolele de seară, când unele capace chiar dispar şi aceste guri de canal
devin mortale. De câte ori le văd, mă gândesc la sistemul sanitar românesc şi
la asemănările sale – multiple – cu acest lanţ de guri de canal. Un buget mic şi
nevoi mari, cu multe scurgeri. Multe specialităţi îşi revendică dreptul la
felia bugetară, cu argumente solide, care ţin de prevalenţa bolii de care se
ocupă sau de necesitatea actualizării şi modernizării aparaturii. Lor li se alătură,
pe bună dreptate, într-un cor, pe multiple voci, asociaţiile de pacienţi, care
resimt lipsa unor linii de medicaţie, rupturile de stoc sau lipsa unei asistenţe
sanitare la nivel european. Apoi, vin ziariştii, care nu iartă nimic, chiar dacă,
uneori, devin – fără voie – partizanii unuia sau altuia din partidele politice.
În acest peisaj cu guri „neastupate“, ce
poate să mai spună un pneumolog? Dacă privim rezultatele ultimului screening naţional
privind starea de sănătate a populaţiei, anunţat de actualul ministru al sănătăţii,
avem probleme cardiovasculare, de diabet zaharat, de tabagism, de obezitate
etc. Cancerul pulmonar este pe acolo, pe undeva, pierdut între statistici, deşi,
la sexul masculin, în România, este pe primul loc şi galopează intens pentru a
ocupa acelaşi loc şi la sexul feminin, iar BPOC – boala care a lovit unul din
patru români peste 40 de ani – lipseşte cu desăvârşire. Ce face, în schimb,
această boală la noi? Înghite o groază de fonduri care merg pe asistarea în
urgenţă a acestor bolnavi, trataţi în camerele de gardă, în UPU, în cabinete şi
care, nu rareori, ajung pe oxigen, pe ventilator. Sigur că sunt multe priorităţi
şi pentru un ministru este greu să aleagă, când are bani puţini. Peticirea
acestor găuri poate fi însă mai dăunătoare decât acoperirea lor provizorie. Să
nu uităm că, în domeniul oricărei boli respiratorii, o lege corectată ar scuti
bani şi vieţi şi ar aduce economii mari la bugetul sănătăţii, că o taxare la
nivelul ţărilor vestice a pachetului de ţigări aduce venituri serioase,
utilizabile tot în folosul sănătăţii, şi că o strategie naţională coerentă ar
permite, pe termen lung, să controlăm tabagismul şi la noi şi, prin acest
obiectiv, am fi cu adevărat europeni.
Aşa cum, adesea, o gură de canal dintr-un
drum, dacă este devalizată, nu este descoperită şi de autorităţi până nu se
întâmplă un accident şi rămâne, de multe ori, căscată, dar ascunsă în drum, tot
aşa şi problemele pneumologiei româneşti rămân nerezolvate, de ani de zile. Mă
gândesc, de pildă, la asistenţa la domiciliu a pacienţilor respiratori, la
compensarea unor aparate de tip CPAP sau alte ventilatoare pentru ventilaţia
non-invazivă, care sunt izvorul de viaţă pentru bolnavii cu sindrom de apnee în
somn sau cu insuficienţă cronică respiratorie.
Este frustrant, în aceste condiţii, faptul că
actuala comisie de specialitate nu a avut nicio reacţie şi că, în condiţiile în
care avem un ministru al sănătăţii extrem de activ şi dispus să asculte şi să
ia măsuri, în rândul celor 13 experţi la care urmează să apeleze, pentru a fi
sfătuit atunci când va concepe programele de prevenţie pe care intenţionează să
le lanseze, nu există niciun medic pneumolog. Mă întreb cum pot un neurolog, un
toxicolog sau un cardiolog să imagineze cel mai bun program de prevenţie, cu
eficacitatea pe care ne-o dorim cu toţii, când gurile de canal, care înghit banii
drămuiţi ai ministerului, sunt multe şi când, sigur, vor prima suferinţele din
patologiile pe care ei le cunosc cel mai bine.
Nu pot, în final, să nu mă gândesc la un
celebru chirurg, Joseph Henry Green (1791–1863), citat la capitolul celor mai
faimoase ultime cuvinte spuse pe patul de moarte de celebrităţi, care a
afirmat, luându-şi singur pulsul înainte de obştescul sfârşit: „S-a oprit!“.
Oare cum vrem să oprim peticirile gurilor de canal nesăţioase şi hâde din
sistemul sanitar românesc, dacă nu creăm şi nu dăm o şansă egală tuturor
specialităţilor.
