Newsflash
OPINII

Gura de canal: o problemă românească?

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - iun. 14 2013
Gura de canal: o problemă românească?
   În drumul matinal zilnic, pe care-l fac către spitalul la care lucrez, sunt 23 de guri de canal. De ce le ştiu aşa de bine câte sunt? Răspunsul este simplu: pentru că la ele se lucrează adesea, tot timpul anului, şi tot nu se rezolvă obstacolele din caldarâm. Asta face ca majoritatea şoferilor să nu fie atenţi la drum, cât la posibilele capcane care se ascund în spatele acestor guri de canalizare. Să nu mai vorbim şi de pericolele de seară, când unele capace chiar dispar şi aceste guri de canal devin mortale. De câte ori le văd, mă gândesc la sistemul sanitar românesc şi la asemănările sale – multiple – cu acest lanţ de guri de canal. Un buget mic şi nevoi mari, cu multe scurgeri. Multe specialităţi îşi revendică dreptul la felia bugetară, cu argumente solide, care ţin de prevalenţa bolii de care se ocupă sau de necesitatea actualizării şi modernizării aparaturii. Lor li se alătură, pe bună dreptate, într-un cor, pe multiple voci, asociaţiile de pacienţi, care resimt lipsa unor linii de medicaţie, rupturile de stoc sau lipsa unei asistenţe sanitare la nivel european. Apoi, vin ziariştii, care nu iartă nimic, chiar dacă, uneori, devin – fără voie – partizanii unuia sau altuia din partidele politice.
   În acest peisaj cu guri „neastupate“, ce poate să mai spună un pneumolog? Dacă privim rezultatele ultimului screening naţional privind starea de sănătate a populaţiei, anunţat de actualul ministru al sănătăţii, avem probleme cardiovasculare, de diabet zaharat, de tabagism, de obezitate etc. Cancerul pulmonar este pe acolo, pe undeva, pierdut între statistici, deşi, la sexul masculin, în România, este pe primul loc şi galopează intens pentru a ocupa acelaşi loc şi la sexul feminin, iar BPOC – boala care a lovit unul din patru români peste 40 de ani – lipseşte cu desăvârşire. Ce face, în schimb, această boală la noi? Înghite o groază de fonduri care merg pe asistarea în urgenţă a acestor bolnavi, trataţi în camerele de gardă, în UPU, în cabinete şi care, nu rareori, ajung pe oxigen, pe ventilator. Sigur că sunt multe priorităţi şi pentru un ministru este greu să aleagă, când are bani puţini. Peticirea acestor găuri poate fi însă mai dăunătoare decât acoperirea lor provizorie. Să nu uităm că, în domeniul oricărei boli respiratorii, o lege corectată ar scuti bani şi vieţi şi ar aduce economii mari la bugetul sănătăţii, că o taxare la nivelul ţărilor vestice a pachetului de ţigări aduce venituri serioase, utilizabile tot în folosul sănătăţii, şi că o strategie naţională coerentă ar permite, pe termen lung, să controlăm tabagismul şi la noi şi, prin acest obiectiv, am fi cu adevărat europeni.
   Aşa cum, adesea, o gură de canal dintr-un drum, dacă este devalizată, nu este descoperită şi de autorităţi până nu se întâmplă un accident şi rămâne, de multe ori, căscată, dar ascunsă în drum, tot aşa şi problemele pneumologiei româneşti rămân nerezolvate, de ani de zile. Mă gândesc, de pildă, la asistenţa la domiciliu a pacienţilor respiratori, la compensarea unor aparate de tip CPAP sau alte ventilatoare pentru ventilaţia non-invazivă, care sunt izvorul de viaţă pentru bolnavii cu sindrom de apnee în somn sau cu insuficienţă cronică respira­torie.
   Este frustrant, în aceste condiţii, faptul că actuala comisie de specialitate nu a avut nicio reacţie şi că, în condiţiile în care avem un ministru al sănătăţii extrem de activ şi dispus să asculte şi să ia măsuri, în rândul celor 13 experţi la care urmează să apeleze, pentru a fi sfătuit atunci când va concepe programele de prevenţie pe care intenţionează să le lanseze, nu există niciun medic pneumolog. Mă întreb cum pot un neurolog, un toxicolog sau un cardiolog să imagineze cel mai bun program de prevenţie, cu eficacitatea pe care ne-o dorim cu toţii, când gurile de canal, care înghit banii drămuiţi ai ministerului, sunt multe şi când, sigur, vor prima suferinţele din patologiile pe care ei le cunosc cel mai bine.
   Nu pot, în final, să nu mă gândesc la un celebru chirurg, Joseph Henry Green (1791–1863), citat la capitolul celor mai faimoase ultime cuvinte spuse pe patul de moarte de celebrităţi, care a afirmat, luându-şi singur pulsul înainte de obştescul sfârşit: „S-a oprit!“. Oare cum vrem să oprim peticirile gurilor de canal nesăţioase şi hâde din sistemul sanitar românesc, dacă nu creăm şi nu dăm o şansă egală tuturor specialităţilor.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe