Când mi-am început cariera medicală, ca medic rezident, pe lângă condiția bugetară mizeră, care ne punea în situația de a fi în continuare ajutați de părinți pentru a crește copiii, era și războiul din mass-media. Ca medici, eram arătați cu degetul în presă, se difuzau în buclă la televizor diferite cazuri în care fie erau acuzații de malpraxis, fie acuzații de luare de mită de la bolnavi. Și nu doar presa, ci și clasa politică, demnitarii, principalii vinovați de lipsurile din sistem, ne arătau cu degetul, bucuroși că au găsit un țap ispășitor și au pe cine da vina. Mie, aceste atacuri mi-au creat la acea vreme o senzație de dezgust și dorința de a schimba atitudinea societății față de medic. Pentru mulți însă, lipsurile și certurile au stat la baza deciziei de a pleca din țară. Alături de frustrarea de a nu putea oferi pacientului sprijinul de care are nevoie, din cauza penuriei cronice de resurse: medicamente, aparatură, dotări.
Din păcate, hăituirea mediatică a persistat și, la aproape un sfert de secol de la începutul carierei medicale, constat că tema sănătății și a medicului în societatea românească este în continuare o problemă „arzătoare” pentru mass-media românească, dar și pentru clasa politică. Aceeași care în trecut menținea statutul medicului într-o zonă de instabilitate emoțională și financiară, pentru că toată lumea era obișnuită că medicul „se descurcă el cumva, știm noi”.
Asistăm în ultimii ani la polemici permanente în toate mediile politice, civile, legate de necesitatea de a crește salariile medicilor pentru a nu pleca din țară, ceea ce face ca aproape în fiecare zi medicul să fie subiectul știrilor. Acum ni se reproșează că solicitările medicilor și ale personalului medical de a se normaliza salarizarea aduc instabilitatea financiară a țării. Ca de obicei, există riscul ca toate neajunsurile viitoare din sistemul bugetar să fie puse în „cârcă” medicilor care au destabilizat țara.
Mi-e teamă că, din motivul că bugetul nu este suficient, spitalele vor fi nevoite să asigure salarizarea personalului medical tăind din alte cheltuieli. Ne întoarcem la situația de acum douăzeci de ani, când medicii părăseau țara pentru că nu puteau face performanță în clinici fără dotări. Și fără să aibă voie să prescrie medicamente performante. Iar publicul, tot nemulțumit, se va război și mai tare cu medicii care rămân.
Această poveste tristă mă trimite cu gândul la personajul lui Alecsandri. Sistemul sanitar românesc se află în situația lui Arvinte. Cum spune dicționarul: „Arvinte este tipul zgârcitului caraghios, care, având coatele roase la anteriu, le-a peticit tăind din mâneci. Cum însă lumea se prăpădea de râs, el și-a făcut mâneci tăind din coate. Astfel, peticit pe toate părțile, anteriul lui Arvinte nu mai semăna nici măcar cu un mintean”.
În locul anteriului preoțesc, astăzi avem halatul medicului. Iar proprietarul halatului, care taie din mâneci ca să peticească la coate, va fi primul care are să acuze purtătorul acestuia și chiar să-l pedepsească, pentru că se plânge publicul.
