Newsflash
OPINII

Haos dirijat

de Prof. dr. Gavril CORNUŢIU - dec. 19 2012
Haos dirijat
   Conform dicţionarului, haos înseamnă o stare de dezorganizare a materiei, iar la figurat – confuzie, dezordine, neorânduială. A dirija înseamnă a conduce, a da o anumită orientare, a îndruma o organizaţie, o activitate etc. Dacă haosul poate fi dirijat şi dacă activitatea de onorare a necesarului de medicamente pentru bolnavi este un haos sau o activitate sistemică ce funcţionează „la buton“, conform unor cerinţe profesionale decente, iată întrebări la care îi rog să răspundă doar pe prescriptori şi bolnavi.
   Orice activitate umană este modelabilă. Importantă este intenţia şi corecta înţelegere a ceea ce vrei să faci. Dacă eşti rău intenţionat, adică urmăreşti altceva decât afirmi, vei face rău; iar dacă vei vrea să faci bine şi nu înţelegi lucrurile, deci dacă te mână doar orgoliul şi nu înţelegerea lucrurilor, în final tot rău vei face. Dau doar trei exemple. Fiecare terapeut îşi face mâna cu medicamentele specialităţii sale, cunoaşte diferenţele dintre substanţele din aceeaşi subclasă, ba chiar şi diferenţele dintre genericele aceleiaşi substanţe (sunt o realitate), în plus cunoaşte şi dosarul de vulnerabilităţi ale cazului. Ei bine, scriu o reţetă cu DCI şi cu menţionarea denumirii comerciale alese. Bolnavul se duce la farmacie, iar aici începe balul. Farmacistul fie spune: „Nu am asta, dar îţi dau astalaltă, care este acelaşi lucru“ (de fapt nu este acelaşi lucru, dar el are interesul de a vinde cioara pe post de găină), fie, fără a avea nicio competenţă, în mod ilegal şi periculos, distrugând încrederea bolnavului în medic: „Cine ţi-a scris acest medicament? Dacă te duceai la cutărică erai salvat, îţi prescria sigur asta!“. O a treia variantă „de pe teren“, concretă: „Doamnă, dar doza asta este periculoasă, ia dumneata doza asta“, deşi prescripţia era la doza minimă recomandată pentru adulţi. În acest ultim caz, prostia vrea să fie deşteaptă, să se remarce. În general însă, atitudinea farmacistului „deştept“ coincide cu lupta dintre reprezentaţii firmelor de medicamente. În oricare din situaţii, nu medicul, cel în cunoştinţă de cauză, tratează. El este înlocuit de farmacist, care poate şti ceva despre un medicament, dar nu cunoaşte şi nu înţelege vulnerabilităţile bolnavului, putându-i face mult rău prin schimbarea medicamentului prescris. Cel puţin un sfert din reţete păţesc acest lucru, dar sunt zone unde proporţia se ridică la jumătate. Adică în România, între un sfert şi o jumătate din pacienţi nu sunt trataţi de medici, ci de farmacişti. Probabil nicăieri în lume nu se întâmplă aşa, oricum nu în ţările civilizate. Acest lucru este posibil ca urmare a reglementărilor greşite, care trebuie de urgenţă schimbate, în aşa fel încât farmacistul să execute prescripţia şi nu să o înlocuiască.
   Un alt aspect: vânzarea aproape integrală a industriei farmaceutice româneşti unor investitori străini s-a făcut cu mari erori. În primul rând, nu s-a înţeles că este o industrie strategică şi că, atunci când cineva îţi controlează preţurile sănătăţii în propria ţară, durerile vor fi multe. Nu s-a avut grijă să se păstreze producţia de medicamente ieftine pe care le aveam (un exemplu este Romparkin). Ni se oferă în schimb produse de zeci de ori mai scumpe. Nu există reguli de aprovizionare, fie şi din import, de medicamente ieftine. Astfel, litiul, dispărut complet de pe piaţa românească, deşi se ştie (profesioniştii ştiu, oficialii nu ascultă) că reduce cu 10% suicidul la bolnavii bipolari, a dispărut pentru a face loc unor produse înzecit mai scumpe şi care nu fac tocmai ce face litiul. Cel mai vechi somnifer produs de industrie în 1832, cloralhidratul, ieftin ca apa aproape, este prezent pe piaţa SUA, dar la noi au loc doar medicamente „la zi“ (mai ales cu preţul), deşi se ştie (dar cine ascultă?) că fiecare pacient este un unicat enzimatic şi receptoral, deci fiecăruia i se potriveşte o anumită substanţă, aşadar unii ar dormi cel mai bine cu cloralhidrat.
   Al treilea aspect este imixtiunea CNAS în stabilirea listei de medicamente şi a tot felul de reguli privind circuitul acestora, fără să solicite şi să ţină cont – chiar atunci când i se spune – de părerea specialiştilor. Cel mai curios este că oficialii sănătăţii din România, care se plâng de prostul mers al medicamentelor şi de costuri, refuză de 20 de ani să cunoască cu exactitate prevalenţa bolilor. Când s-ar putea cunoaşte, calculând plaja preţului per bolnav/lună/boală, la nivel de ţară, cu destulă exactitate, necesarul financiar, care s-ar putea raporta, tot matematic, la colectări, apoi la fondurile disponibile. Totul ar fi previzibil, dar… nu ar permite alte raţiuni.
   Clar, lucrurile nu merg bine şi necesită optimizare. Dacă intenţia este bună şi lucrurile merg prost, înseamnă că de vină este neînţelegerea lucrurilor şi atunci este necesar ca orice decizie să fie dezbătută cu specialiştii din domeniul respectiv.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe