Newsflash
OPINII

Historiofilie la Spitalul Militar Central

Historiofilie la Spitalul Militar Central
   Au trecut, cred, peste patru luni de când prietenul şi colegul meu Dan Mischianu mi-a dat un telefon pentru a mă invita la o lansare de carte, ce urma să aibă loc la Târgul Gaudeamus. A ajunge la timp în Bucureşti, la o manifestare ce are ora prestabilită, este aproape imposibil în condiţiile actuale de trafic. Aşa că nu am ajuns nici eu. Nu am întârziat sfertul academic, ci o oră, după ceasul de la Romexpo. Lansarea se terminase. Nu mai era nimeni din cei cunoscuţi, care oricum ar fi fost greu de găsit într-o mare de tineri, de maturi şi de oameni împliniţi ca vârstă. Dar cu întrebarea treci marea. Aşa că am ajuns la standul editurii RAO şi am început să mă uit după cartea cu pricina. Nu ştiam titlul complet, ci doar că vorbea despre Spitalul Militar Central, mai precis despre statui şi despre oameni de pe vatra respectivă. Mă uitam şi nu o vedeam din cauza multor cărţi şi a multor oameni printre care eram nevoit să mă strecor. Am întrebat un tânăr de-al locului, care mi-a arătat un vraf care nu aducea a fi format din cărţi, ci din albume, asemeni celor în care se pun fotografiile. La început nu am înţeles de ce acest format ca de album, dar, după ce l-am deschis, am priceput de ce. Lucrarea este de fapt un album de fotografii ale unor personalităţi ce fac parte din istoria Spitalului Militar Central din Bucureşti. Când spun personalităţi vreau să spun de fapt exact ce scrie pe coperta albumului: Statui, oameni şi întâmplări…, iar deasupra titlului e pus Spitalul Militar Central.
   Oameni despre care am citit sau pe care i-am cunoscut personal, statui pe care le-am văzut pentru prima dată în octombrie 1969, pe altele mai târziu, iar despre altele nici nu ştiam că există, fiind instalate în anii de după ce am plecat eu din Spitalul Militar Central – tot într-un octombrie, dar după 40 de ani de când le admirasem pentru prima dată în viaţă. De multe ori m-am oprit la fiecare în parte. M-am întrebat cine sunt şi am început să citesc atât despre oamenii respectivi, cât şi despre cei care nu aveau statui. Citind despre ei, învăţam istoria Spitalului Militar şi a învăţământului medical de la noi, născut pe vatra Spitalului Oştirii de la Mihai Vodă şi pe cea a Spitalului Militar din Ştirbei Vodă, împlinit şi desăvârşit şi prin Spitalul Militar Central şi oamenii săi, de la sfârşit de secol XIX, întreg secol XX şi, sper, început de secol XXI.
   Spitalul Militar Central a fost construit pe un teren de peste opt hectare, cumpărat în 1883 de Ministerul de Războiu pe strada Francmasonă, cu ieşire şi pe Calea Plevnei (Podul de Pământ), vizavi de „Malmizon“. În timpul acela, şef al Spitalului Militar era Carol Davila, aflat în legături de rudenie cu familia Goleştilor, de la care s-a făcut achiziţionarea pământului. Erau alte timpuri, alţi oameni, altă societate, alte moravuri. Nu s-a scandalizat, sesizat sau autosesizat nimeni, nu a existat un denunţ şi nimeni nu a fost acuzat de corupţie.
   Drept urmare, a început construcţia spitalului în stil pavilionar. Din păcate, Carol Davila a avut destinul lui Moise de a nu vedea pământul făgăduinţei. De fapt, greşesc, există o diferenţă între cei doi. Carol Davila a văzut pământul şi a pus piciorul pe el, spre deosebire de Moise, care doar l-a zărit de pe înălţimea unui munte, dar nu i-a fost îngăduit să păşească pe el. Davila a păşit în viitoarea patrie a Spitalului Militar Central, dar nu a apucat să-i vadă casele, trecând la cele veşnice în 1884.
   Spitalul s-a deschis în 1889. Iar cel care scrie aceste rânduri a intrat pe poarta aşezământului medical militar central, după 80 ani de la deschiderea acestuia. Optzeci de ani, timp în care poarta nu s-a închis niciodată. Nu a fost zăvorâtă nici în anii grei ai ocupaţiei germane din Primul Război Mondial (1916–1918). S-au schimbat comandamentul şi naţionalitatea medicilor şi a pacienţilor militari. Profilul spitalicesc militar al instituţiei s-a păstrat până în ziua de astăzi, după ce a mai trecut printr-un alt război mondial, cel de-al Doilea (1941–1945) şi o revoluţie (1989).
   Aşa că, la 126 de ani de la internarea primilor pacienţi, aşezământul este cunoscut de tot românul ca Spital Militar Central, cu sau fără adăugirile din vremurile trecute sau prezente a numelui „Regina Elisabeta“ ori a particulelor „Clinic“, „Universitar“ sau „de Urgenţă“. După revoluţie s-a mai adăugat denumirea de „Dr. Carol Davila“, când mai în drept ar fi fost „General dr. Carol Davila“ – dar mai este timp pentru o completare logică ce stă în puterea puterii zilelor noastre.
   Spunea cineva, la un post de televiziune, că Spitalul Militar Central este instituţia de sănătate din Bucureşti care are în curte cele mai multe statui. Cred că avea dreptate în cele ce spunea. Dar mă întreb: de ce este aşa? Sunt convins că şi cititorul se întreabă. Este aşa datorită celui care a fost Carol Davila, datorită spiritului şcolii pe care el a fondat-o, datorită elevilor care s-au format la şcoala lui şi care au continuat-o, pe mai departe, este aşa datorită elevilor elevilor lui Carol Davila, născuţi şi crescuţi în acelaşi spirit, transmis din generaţie în generaţie până prin 2004 şi – parcă – cu încercări de renaştere în ultimii patru-cinci ani.
   Acelaşi spirit i-a coagulat pe toţi medicii militari în efortul de a ridica un bust, o statuie, o cruce, de a pune o placă în memoria înaintaşilor, pentru cinstirea maestrului de la care au învăţat şi care i-a călăuzit în profesie, aducere aminte pentru generaţiile viitoare despre ce au fost şi ce au reprezentat Spitalul Militar Central şi oamenii lui pentru România şi pentru medicina românească.
Au fost ridicate monumente pentru gen. prof. dr. Carol Davila (1828–1884), gen. prof. dr. Athanase Demosthen (1845–1925), gen. prof. dr. Zaharia Petrescu (1841–1901), col. farm. Constantin Merişanu (1864–1931), gen. div. dr. Eugen Mareş (1907–1995), gen. div. prof. dr. Scarlat Longhin (1899–1979), gen. lt. acad. Gheorghe Niculescu (1923–1995), gen. dr. Victor Anastasiu (1886–1972), dar şi Crucea în Memoria Eroilor Companiei a II-a Sanitare (1916–1919), Bustul lui Carol Davila din Comandamentul SMC, Bustul lui Carol Davila din Secţia de Ginecologie a SMC. O serie de plăci comemorative au fost dezvelite pentru gen. lt. acad. Iuliu Şuteu (1921–1995), gen. bg. prof. dr. Mihai Bână (1942–2012) şi gen. lt. prof. dr. Şerban Marinescu (1947–2010).
   Nu trebuie să uităm statuia lui Carol Davila din faţa Facultăţii de Medicină din Bucureşti, Monumentul Eroilor Sanitari din Splaiul Independenţei, bustul şi basorelieful lui Carol Davila din Aula, respectiv de pe faţada Institutului Medico-Militar, basorelieful lui Carol Davila din Aula Facultăţii de Medicină, Monumentul Medicilor Militari din curtea Institutului Medico-Militar, crucea monument de la mormântul lui Carol Davila şi a soţiei sale Ana Davila (născută Racoviţă – nepoată de fiică a lui Dinicu Golescu) din Dealul Cotrocenilor. Toate aceste lucrări memorialistice s-au ridicat din iniţiativa şi cu sprijinul medicilor militari, din care unii au fost elevii lui Carol Davila. Aceste monumente sunt – pot să spun asta – „diaspora“ Spitalului Militar Central.
   Mai pot să spun că toate sunt adevărate opere de artă, iar unele fac parte din patrimoniul naţional, cum ar fi opera realizată de Constantin Brâncuşi – bustul lui Carol Davila, dezvelit în 1912. Dar şi celelalte sunt în aceeaşi măsură opere de artă, cel puţin aşa le percep eu, cât şi alţi foşti şi actuali medici militari. Toate au maeştri sculptori cunoscuţi şi recunoscuţi. Maeştri sculptori ce au reuşit să scoată chipul înaintaşilor noştri din tăria marmurei sau din topitura bronzului, precum a reuşit şi Michelangelo să-i elibereze din adormirea în piatră pe David sau pe Moise.
   Ce au reuşit Michelangelo şi alţi sculptori în curgerea timpului au izbutit şi sculptorii români, naturalizaţi români sau chiar străini: Constantin Brâncuşi (1876–1957), Marius Butunoiu (1919–1999), Dumitru Măţăoanu (1888–1929), Gheorghe Tudor (1882–1944), Ion C. Dimitriu-Bârlad (1890–1964), Teodor Burcă (1889–1950), Teodor Zamfirescu (1942–2014), Ioan Ladea – n. 1974, nepot al sculptorului Romulus Ladea (1901–1970) şi al pictoriţei Lucia Piso (1914–1972), Carol Storck (1854–1926) şi Raffaello Romanelli (1856–1928). Cei care se vor apleca asupra vieţii şi operei acestor sculptori vor constata cu uşurinţă că ei sunt mari valori naţionale şi mondiale. Vor descoperi operele lor, nu doar în curtea şi „diaspora“ Spitalului Militar Central, ci peste tot în ţară (muzee, pieţe publice, parcuri, faţada unor clădiri monumentale, cimitire – muzee de artă, colecţii particulare), în ţări din Europa ori de peste Ocean. Mari valori ale sculpturii ce au redat în bronz şi piatră mari valori ale medicinii militare româneşti.
   Este de reamintit şi de subliniat rolul Josefinei gen. prof. dr. Zaharia Petrescu, care, alături de alte soţii de medici români, a format un comitet de sprijin pentru ridicarea unei statui în memoria Anei Davila – soţia lui Carol Davila. Statuia este opera lui Karl Storck (1827–1887) şi a fiului său Carol Storck, fiind dezvelită în anul 1890, la şase ani de la moartea lui Carol Davila. A fost prima statuie dedicată unei femei în Bucureşti, fiind plasată în faţa Capelei Sf. Elisabeta de la Azilul „Elena Doamna“, din Dealul Cotrocenilor. Era a treia statuie din Capitala României, prima fiind a Spătarului Mihai Cantacuzino, din incinta Spitalului Colţea (1869 – sculptor Karl Storck), iar a doua statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, de la Universitate (1874 – sculptor A. E. C. Belleuse).
   Se poate spune că nu prea erau statui în Bucureşti în secolul XIX, iar la Spitalul Militar Central nu exista niciuna. Prima ridicată la Spitalul Militar a fost statuia lui Carol Davila, în 1912, dezvelită la 9 septembrie. Opera lui Brâncuşi a rămas pe soclu şi în timpul ocupaţiei germane din Primul Război Mondial, fiind înlocuită cu o copie în 1990. Originalul în bronz se află la Muzeul Militar Central, unde se găseşte şi originalul în ipsos, realizat de Constantin Brâncuşi în 1903. Turnarea în bronz s-a făcut nouă ani mai târziu, însă fără a fi consultat maestrul.
   Colectivul redacţional care s-a ocupat de publicarea acestei binevenite lucrări merită pe deplin recunoştinţa cititorilor, dar şi sincere felicitări pentru reuşită. Este de remarcat efortul celor doi coordonatori ai albumului, Florentina Ioniţă Radu – comandantul Spitalului Militar Central – şi Dan Mischianu – profesor universitar, general în rezervă şi şef al Clinicii de urologie din SMC –, pentru publicarea acestuia, pentru a avea o lansare pe măsură la târgul de carte Gaudeamus, pentru a fi promovat la radio, la televiziune şi în presa scrisă, dar şi pentru distribuirea în rândul cititorilor. În acelaşi timp, cei doi sunt şi autori alături de Mariana Jinga, Aurelian Emil Ranetti, Adrian Ciuche şi Oana Magdalena Ciobanu, având o documentare asigurată de Daniela Gheorghe.
   Dat fiind faptul că am parcurs o carte tip album, nu pot să nu scot în evidenţă calitatea şi claritatea imaginilor fotografice ale monumentelor sculpturale, atât în ansamblu, cât mai ales în detaliu. Detaliu sau mai bine-zis detalii, pe care le-am remarcat pentru prima dată în fotografiile realizate de Daniel Iancu şi Adrian Ciuche. Detalii pe care le-am privit de nenumărate ori în trecerea anilor, le-am privit, dar nu le-am văzut în semantica lor până la această carte album.
   Mai sunt de remarcat grafica şi redactarea, pe care le-a asigurat Bogdan Antipa. În ce priveşte corectura, nu pot să spun decât că ar fi fost necesară o atenţie puţin sporită din partea lui Dumitru Nicolescu, nu în ce priveşte aşezarea în pagină a textului sau a semnelor de punctuaţie, cât mai ales a exactităţii unor date istorice. Dar, foarte probabil, că nu e istoric responsabilul de corectură, cum precis nu e nici autorul confuziilor.
   Nu în ultimul rând merită felicitări Editura RAO, pentru cum bucură ochiul această carte album, pe care a tipărit-o în condiţii grafice excelente.
   În încheiere, mai este de remarcat rezistenţa în timp a acestor statui, din care unele au trecut prin trei dictaturi, fără a fi distruse sau mutate de pe amplasamentul primar. Statuile au rezistat şi s-au dovedit mai tari decât oamenii locului din primul deceniu al mileniului III, medici militari care au trecut prin întâmplări orchestrate pentru a-i îndepărta înainte de soroc de pe vatra medicală pe care au deschis ochii ca studenţi în medicină, pe care au făcut primii paşi în meserie şi pe care s-au desăvârşit profesional. Statui au rezistat, oameni au plecat şi întâmplări au existat…!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe