Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

ICN susţine programul OMS pentru îmbunătăţirea sănătăţii mintale

Viața Medicală
Biroul de Presă ICN vineri, 25 noiembrie 2022

Dr. Pamela Cipriano, președinta ICN, a declarat că formarea asistenţilor medicali, pentru a sprijini mai bine sănătatea mintală și bunăstarea pacienţilor pe care îi îngrijesc, poate face o diferenţă uriașă pentru calitatea vieţii acestora.

Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali ( ICN) sprijină și felicită Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru dezvoltarea programului de formare QualityRights e-training programme privind sănătatea mintală, recuperarea și incluziunea în comunitate. Programul este ușor de accesat, iar asistenţii medicali care îl vor finaliza vor obţine și beneficii personale din lecţiile pe care le vor învăţa, a declaratdr. Pamela Cipriano.

Disponibil în 11 limbi, cursul acoperă o gamă completă de aspecte. Între acestea se numără grija faţă de propria sănătate mintală, sprijinirea prietenilor, a familiei și a colegilor în ceea ce privește sănătatea lor mintală. Abordează, totodată, problema stigmatizării, a discriminării, a abuzului și a constrângerii în cadrul serviciilor de sănătate mintală.

Elizabeth Iro, asistentul șef al OMS, a declarat că îi încurajează pe toţi asistenţii medicali și toate moașele să urmeze programul: „Acesta va contribui în mare măsură la punerea la dispoziţie a opţiunilor și a informaţiilor referitoare la tratament pentru persoanele cu care lucraţi și pe care le îngrijiţi, și va oferi alternative la izolare și reprimare. De asemenea, va promova recuperarea și incluziunea în comunitate”.

Instrumente pentru protecţiE

La rândul său, Michelle Acorn, asistentul șef al ICN, i-a îndemnat pe cât mai mulţi dintre cei 28 de milioane de asistenţi medicali din lume să se implice în program. Cursul oferă instrumente pentru protejarea propriei stări de sănătate mintală, precum și pentru abordarea problemelor legate de stigmatizare, discriminare, care au fost evidenţiate într-o serie de rapoarte de săptămâna aceasta, inclusiv propriul raport al ICN privind sănătatea mintală.

În cadrul lansării globale a QualityRights e-training, în luna aprilie 2022, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a arătat că programul pune la dispoziţie cunoștinţe și competenţe esenţiale, necesare pentru crearea de servicii receptive de sănătate mintală: „Programul oferă o nouă perspectivă, înţelegere și orientare referitoare la modul în care putem avea grijă de sănătatea noastră mintală și la modul în care îi putem sprijini pe ceilalţi. Stigmatizarea și discriminarea trebuie înlocuite cu speranţă, acceptare și incluziune. Practicile coercitive, violenţa și neglijenţa nu mai trebuie tolerate”.

Reprezentanţii OMS spun că organizaţia are un obiectiv ambiţios pentru implementarea la nivel mondial a programului QualityRights e-training: formarea a cel puţin cinci milioane de cursanţi până la finalul anului 2024. Potrivit estimărilor, cursul va avea un impact asupra vieţii a 500 de milioane de persoane cu afecţiuni mintale sau dizabilităţi psihosociale.

Etichete: icn program OMS imbunatatirea sanatatii mintale asistenti medicali

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 199 de lei
  • Digital – 149 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC