Ceea ce alimentează neliniştea socială, cu previzibile consecinţe pentru viitorul generaţiilor este şi sentimentul de culpabilitate al societăţii umane, care evoluează rapid, ignoră prudenţa necesară, consumă din ce în ce mai mult, dezvoltându-se haotic, ştergând graniţele grădinii planetare (cf. S. de la Rocque – FAO Roma şi J. A. Rioux, de la Facultatea de Medicină Montpelier – 2008).

     În decembrie 2007, a fost publicat raportul grupului interguvernamental de experţi (GIEC), recompensat cu Premiul Nobel pentru pace, care subliniază nevoia unei raţionalităţi în abordarea problematicii modificărilor climatice; se recunoaşte adevărul, după care sistemele fizice şi mecanismele implicate sunt complexe, se întrepătrund, ceea ce atrage atenţia asupra faptului că impactul modificărilor nu este uniform global, fiind diferit, după zone geografice, surprizele venind mai ales din dereglarea ritmului activităţilor socio-culturale etc. Aşa a apărut teama de influenţele periculoase ale modificărilor climatice, de diversele modalităţi care pot apărea în transmiterea patogenilor, de ignorarea unor aspecte epidemiologice particulare. Specialiştilor, şi nu numai, le revine obligaţia de a reflecta asupra istoriei naturale şi epidemiologiei bolilor, a modului cum epidemiologia actuală ar putea fi influenţată de condiţiile climatice; atât în cercetare, cât şi în investigaţiile de teren, epidemiologul este obligat să cunoască factorii care au rol în modificările climatice. În anul 2000, L. Hughes publică un material referitor la tendinţele modificărilor şi impactul pe care îl au asupra animalelor şi plantelor, subliniind efectele fiziologice, metabolice, ale dinamicii dezvoltării asupra distribuţiei geografice, asupra cronologiei şi ciclurilor de viaţă, mai ales, asupra speciilor cu generaţii scurte şi rată de reproducţie înaltă. În Epidemiologie ne atrag atenţia mai ales zoonozele, antropozoonozele, cunoaşterea vectorilor şi a rezervoarelor care determină dinamica bolii. Exemplul clasic este cel al malariei, boală parazitară influenţată de doi parametri abiotici (temperatură şi umiditate) ce acţionează în stadiul de dezvoltare, care are loc în vectorul poikiloterm; cinetica dezvoltării factorului temperatură influenţează dinamica şi abundenţa insectelor vectoare. S-a demonstrat experimental faptul că ridicarea/creşterea temperaturii influenţează prolificitatea, rata de supravieţuire zilnică, numărul generaţiilor anuale, reducerea duratei larvare şi nimfale, frecvenţa prânzurilor sanguine, ceea ce favorizează transmiterea. Umiditatea influenţează pragul temperaturilor letale, în funcţie de capacitatea de termoreglare a insectelor. Competenţa vectorială poate fi, la rându-i, influenţată de o creştere a temperaturii.

     Modificările factorilor climatici pot influenţa distribuţia bolilor, în corelaţie cu latitudinea, longitudinea, multe maladii având o distribuţie geografică supusă liniei izotermelor şi izochetelor.

     Prezicerea modificărilor şi descrierea zonelor de risc ţin cont tot de valorile izochetelor şi izotermelor. Prezicerea utilizează curent modelul biologic, prin care se încearcă modificarea diferitelor variabile implicate în transmitere, ca şi modelul statistic, ce corelează distribuţia bolilor cu factorii de mediu şi cu cei climatici. Modelul statistic este mai performant în practică, mecanismele ecologice necesitând investigaţii la scară mare, care să ţină cont de fiziologie şi etologie, în cazul fiecărui element al ciclului vieţii, de circulaţia agenţilor infecţioşi în complexul patogen (sinecologia structurală şi dinamică).

     Abordarea ecoepidemiologică în investigaţii este obligatorie, afirmaţie pe care o exemplificăm cu leishmaniozele mediteraneene, care au vectori ce depind de variaţiile climaterice, rezervoarele unora nerespectând regula. L. tropica, L. donovanii la om şi L. infantum la câini există în toate climatele; în schimb, leishmanioza zoonotică, L. mayor, care are ca rezervor rozătoarele, reacţionează la modificările climatice, ambivalent, în funcţie de vector şi de rezervor. Această abordare ecologică a leishmaniozelor a condus la substituirea conceptului de bioclimat cunoscut de zeci de ani, cu cel de climat, stricto senso, ceea ce a permis identificarea climatului stricto senso, mediteranean, în zone geografice extinse (Lumea Veche şi Lumea Nouă). Un alt exemplu este acela al Phlebotomului papatassi, care se extinde din zona aridă şi semiaridă a Marocului, ca şi cel al L. tropica şi al P. sergenti, care apar în munţii Marocului până la o altitudine de 1.500 m. Aceste exemple, printre altele, subliniază sărăcia cunoştinţelor noastre şi necesitatea rescrierii epidemiologiei bolilor vizate.

     Aedes albopictus, vector al virusului Denga, şi Chikungunia se extind prin containerele în care se transportă florile ornamentale. Musculiţa Culicoides imicola, vector al febrei catarale ovine, a traversat în numai câteva săptămâni Mediterana, din Tunisia, Algeria, în Corsica şi Baleare.

     Previziunile actuale atrag atenţia asupra încălzirii, a creşterii temperaturilor nocturne, a reducerii zilelor cu îngheţ, precocitatea toamnelor şi deci, asupra dinamicii populaţiei şi a numărului de generaţii ale vectorilor. Reţinem două exemple: cel al transmiterii virusului encefalitei de căpuşe larvelor sănătoase trezite de temperaturile primăverii, de la nimfele infectate din toamnă, cu ocazia unui prânz sincron pe o gazdă vertebrată, precum şi cel al arbovirozei văii Riftului (transmise prin artropode hematofage, mai ales ţânţarii Aedes) influenţate de profilurile pluviometrice sezoniere, cu impact asupra unor sisteme epidemiologice (epidemii corelate cu fenomenul El Nińo, sau endemicitatea corelată cu alternanţe ploi–secetă ale râurilor). Cel puţin teoretic, trebuie să reţinem vulnerabilitatea ecozonelor temperate ca urmare a încălzirii climatice şi expunerea populaţiilor umane şi animale, faţă de boli, mai ales zoonotice.