Newsflash
OPINII

Împotriva pandemiei psihice

de Dr. Vlad STROESCU - oct. 15 2021
Împotriva pandemiei psihice

Când scriu aceste rânduri, au trecut două zile de la Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale. Traversăm o perioadă în care am face bine să ne amintim zilnic de sănătatea noastră mintală și să avem grijă sporită de ea.

doctor exhausted

 Avem arme cu care să ne apărăm de SARS-CoV-2: vaccin, echipament, testare, circuite etc. Dar există o a doua pandemie, ca o umbră a celei precedente, împotriva căreia suntem aproape dezarmaţi: pandemia de suferinţă psihică. Personalul sanitar este extrem de vulnerabil în faţa ei. Turele sunt uneori interminabile, concediile tocmai au fost anulate prin ordin IGSU, valul patru e la apogeu, o bună parte din populaţie privește medicii cu o teamă și ostilitate nemaiîntâlnite în istoria recentă. Premisele să nu ne fie bine sunt, din păcate, prezente.

        Următoarele sunt câteva observaţii pe care le-am făcut despre noi înșine în ultimele 20 de luni. Poate sunt cuiva utile.

        E tare greu să punem limite, dar e neapărat nevoie să o facem. Dacă nu punem o contrapresiune valului de cereri disperate, de pretenţii manageriale nerealiste, de rugăminţi de intervenţii peste ceea ce e rezonabil să facem, vom fi repede striviţi. E bine să fim cât de asertivi putem, fără să fim agresivi.

        E o idee foarte proastă să ne automedicăm. Chiar dacă pare atât de ușor să o facem, e cu atât mai periculos. În spital găsim substanţe cu mult mai potente și mai adictive decât pe piaţa neagră. E bine să avem colegi de încredere, pe care să ne putem baza la nevoie.

        Rușinea e factor de risc și de prognostic rău în suferinţa psihică. Mediul nostru e unul în care tăcem de rușine și uneori chiar murim de rușine. Nu spun să fim nerușinaţi, dar măcar faţă de noi înșine să fim mai indulgenţi.

        E bine să nu ne înfuriem. Furia obliterează orice cale către dialog și lumină, chiar dacă pare cât se poate de justificată. Și cel mai rău e când, abţinându-ne să ne înfuriem la spital, ne dăm frâu liber acasă, în cârca celor dragi.

        Dar și încercarea de control excesiv al anxietăţii, rușinii, furiei eșuează adesea. Avem nevoie de acel „spaţiu sigur” în care să relaxăm controlul fără să-i rănim pe alţii sau pe noi. Uneori acel spaţiu e camaraderia la lucru, alteori cabinetul psihologului, alteori jurnalul, sau pianul, sau o lungă plimbare cu gândurile noastre rele cu tot.

        Și, poate cel mai important, să nu uităm să privim lângă noi. Când unul dintre noi cade, foarte adesea ne dăm seama că semnele erau acolo de multă vreme. Când simţim că un coleg e pe cale de a pica, să nu ne fie jenă să vorbim cu el. Nu e altă cale decât solidaritatea.

        Știu că știaţi toate acestea. Dar uneori, în focul bătăliei, uităm cât de greu ne-am ţinut echilibrul până acum.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe