La sugestia dlui dr. Constantin Bogdan, inaugurăm, în acest număr, un raid-serial prin spitale, dorind să vedem în ce măsură medicii cunosc, respectă şi pun în valoare istoria – a instituţiei, a înaintaşilor, a personalităţilor, a faptelor.
Invităm, pe această cale, medicii din întreaga ţară să ne semnaleze şi să prezinte confraţilor – cititori ai săptămânalului „Viaţa medicală“ – felul în care sunt onorate eforturile şi memoria înaintaşilor, cei de al căror nume se leagă înfiinţarea şi dezvoltarea unităţilor medicale de astăzi. (Dr. A.M) (...)
"> ÎN CĂUTAREA ISTORIEI MEDICINII... PRIN SPITALE - Viața Medicală
Newsflash
OPINII

ÎN CĂUTAREA ISTORIEI MEDICINII... PRIN SPITALE

de Dr. Constantin BOGDAN - iul. 8 2011
ÎN CĂUTAREA ISTORIEI MEDICINII... PRIN SPITALE

   La sugestia dlui dr. Constantin Bogdan, inaugurăm, în acest număr, un raid-serial prin spitale, dorind să vedem în ce măsură medicii cunosc, respectă şi pun în valoare istoria – a instituţiei, a înaintaşilor, a personalităţilor, a faptelor.
Invităm, pe această cale, medicii din întreaga ţară să ne semnaleze şi să prezinte confraţilor – cititori ai săptămânalului „Viaţa medicală“ – felul în care sunt onorate eforturile şi memoria înaintaşilor, cei de al căror nume se leagă înfiinţarea şi dezvoltarea unităţilor medicale de astăzi. (Dr. A.M) (...)

    Este de prisos să reamintim locul iatroistoriei în educarea şi formarea medicului, dar şi în practica profesiei. Nu o dată, s-a spus că medicina este mai mult decât o profesie, o chemare şi o vocaţie, un „apostolat“, cu referire la cei ce practică potrivit „jurământului“ şi preceptelor etice, cu dăruire; din păcate, evoluţia societăţii, condiţiile economice ş.a. au mai atenuat latura etică, dar istoria medicinii va reprezenta întotdeauna unul din instrumentele conservării acestei exigenţe, garantând şi alte exigenţe formative – ataşamentul faţă de profesie, modele de succes ale înaintaşilor şi nu numai.
    Şi mai este un motiv: constatăm, cu tristeţe, lipsa de interes şi bagajul de cunoştinţe redus, în domeniul istoriei profesiei, ale multor tineri – studenţi şi medici. Un tânăr n-a putut găsi în cultura sa istorică mai mult de două nume (!) de înaintaşi de ai săi, un altul îl confunda pe Milcu cu Mincu, iar un al treilea parcă auzise de Gheorghe Marinescu, dar nu prea ştia cine a fost cu adevărat marele nostru savant...
 
Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia“ Bucureşti
 
    Am început căutarea istoriei medicinii în cel mai mare spital de Psihiatrie din ţară, al treilea în ordinea apariţiei, după „Madona Dudu“ din Craiova (1891) şi „Socola“ din Iaşi (1905). Astăzi ajuns în al 88-lea an de existenţă, abia la vârsta de 75 de ani (în 1998) Spitalul a primit numele actual, firesc şi meritat, al întemeietorului său. Firesc şi meritat, fiindcă profesorului de Psihiatrie Alexandru Obregia (11 decembrie 1860 – 24 iulie 1937) i se datorează iniţiativa, lupta pentru aprobarea construcţiei, planurile de proiectare (realizate împreună cu arhitecţi cunoscuţi ai vremii; s-au proiectat 34 de pavilioane, cu 2.000 de paturi; în 1988 capacitatea crescuse la 2.445 de paturi), structura de organizare, conducerea ca prim director, din 1923 (anul intrării în funcţiune). În 1930, Al. Obregia lasă conducerea spitalului profesorului C. I. Parhon, transferat de la Iaşi, ctitorul rămânând profesor de clinică psihiatrică până în anul 1934.
    Spitalul este printre nu foarte multele lăcaşuri ale sănătăţii care poartă numele făuritorului; aceasta s-a întâmplat însă la peste 60 de ani de la dispariţia profesorului, în mandatul de ministru al profesorului Ion Victor Bruckner, prin Ordinul m.s. nr. 342/1998, „îndeplinind astfel o triplă reparaţie: istorică, morală şi de patrimoniu“ (N.C. Marcu). Au fost însă necesare peste şapte decenii de luptă, de demersuri insistente. Prima propunere o face doctorul Goianu, director general în Ministerul Sănătăţii, în 1927, cu prilejul sărbătoririi numirii prin Înalt Decret Regal a profesorului în funcţia de director; propunerea este reluată de prof. dr. Dimitrie Gerota şi întărită de senatorul dr. Meţulescu; din nefericire, niciuna din aceste propuneri nu s-a realizat. În 1969, familia Obregia se adresează, fără succes, Consiliului de Miniştri cu solicitarea ca spitalul (la acea dată, Spitalul de Stat nr. 9) să poarte numele profesorului fondator, iar Societatea Română de Istoria Medicinii susţine şi argumentează necesitatea ca instituţia să poarte numele întemeietorului. Dr. Paul Cortez reia propunerea în 1975, pe care o susţine şi subsemnatul, verbal cu prilejul unor reuniuni; la data aceea, Spitalul purta numele lui Gheorghe Marinescu şi unul din argumente – care nu-şi propunea să nege autoritatea marelui nostru savant – a fost acela că Gheorghe Marinescu nu a lucrat niciodată la acest spital şi, din izvoare iatroistorice, rezultă că fusese o singură dată la spital, chemat pentru un consult.
    Să mai amintim că numele actual al Spitalului este al cincilea, după: Spitalul Central de Boli Mintale şi Nervoase; Institutul de Boli Mentale, Nervoase şi Endocrinologice; Spitalul unificat nr. 9 „Dr. Gh. Marinescu“, Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie „Prof. dr. Gh. Marinescu“.
    Să vedem însă care sunt astăzi mărturiile acestei istorii şi cum se prezintă ele generaţiei actuale. Mai întâi, denumirea restituită după decenii de intervenţii şi aşteptări omagiază nu numai un mare profesor dar şi un creator de şcoală, de instituţii: Al. Obregia este iniţiatorul Spitalelor jubiliare Regele Carol I, câte unul în fiecare din cele 32 de judeţe care alcătuiau ţara înainte de Marele Război. Ca şef al Serviciului Sanitar a iniţiat legi în domeniul sanitar şi psihiatric ş.a.            
    Profesorul Obregia a avut satisfacţii ale recunoaşterii meritelor sale încă din timpul vieţii şi activităţii sale – preşedinte al Societăţii Române de Psihiatrie, director general al Serviciului Sanitar în două rânduri (1899 şi 1904), echivalent în acea vreme cu postul de ministru al sănătăţii, senator. Dar cele mai mari satisfacţii au fost: Dezvelirea, la 22 iunie 1935, în faţa pavilionului central, a bustului său, realizat de marele sculptor Frederic Storck; solemnitatea acestui eveniment a fost prezidată de dr. I. Costinescu, ministrul sănătăţii, şi a mobilizat personalităţi ştiinţifice, culturale, politice ale timpului – printre acestea, profesorii Bălăcescu, Angelescu, Tomescu, Marius Georgescu, Dem. Paulian, Titu Gane, Hortolomei, Iacobovici, Nasta; Sărbătorirea care i s-a dedicat în 1927, la ocazia numirii sale, prin Decret Regal, ca director al Spitalului – care a constituit şi o primă ocazie de a se propune ca Spitalul să poarte numele său. O participare selectă, cuvântări elogioase, vii aclamaţii la adresa profesorului şi a operei sale au prilejuit o mare satisfacţie şi mulţumire exprimate de cel sărbătorit în cuvinte emoţionante, dar pline de modestie. Au luat cuvântul, la acea dată, printre alţii: N. Minovici, C. Angelescu, D. Gerota, din partea Ministerului Sănătăţii, ministrul Lupaş şi directorul general Banu. De reţinut din cuvântul dr. P. Tomescu, în numele elevilor săi: „Dl profesor Obregia a făcut pentru psihiatria română tot atât de mult cât a făcut Pinel pentru cea franceză. Celebrul Pinel a scos pe alienaţi din lanţuri, profesorul Obregia a făcut ca bolnavii mintali care erau consideraţi incurabili să fie trataţi în mod ştiinţific într-un spital admirabil, care se poate compara cu cele mai perfecte ale ţărilor civilizate, unde se vindecă mai mult de 40% din bolnavi“.
    Astăzi, la 76 de ani de la dezvelire, bustul în bronz al profesorului veghează la marea sa operă, în faţa pavilionului central din mijlocul unui rond cu flori, amintind tuturor celor ce calcă pragul acestui mare spital că „omul sfinţeşte locul“: străduinţele sale au îmbogăţit zestrea de spitale a ţării cu unul din cele mai mari unităţi de Psihiatrie din Europa şi a adus şi aduce în continuare alinare sutelor de mii de suferinzi.
   Personalitatea acestui mare medic domină în continuare istoria spitalului: un alt bust al său se află în holul pavilionului central, înconjurat de rafturi de bibliotecă, pline cu carte veche de medicină, ceea ce înnobilează acest spaţiu cu o atmosferă deosebită.
    Şi totuşi, fără a diminua cu nimic personalitatea covârşitoare a profesorului, în epoca ce s-ar putea numi „post-Obregia“, iubitorii istoriei medicinii din acest lăcaş n-au mai putut selecta nimic din ceea ce ar fi putut marca repere ale continuităţii. De reamintit că formulele de cultivare a valorilor istoriei medicinii – a disciplinelor, instituţiilor, personalităţilor, evenimentelor semnificative pot fi multiple: de la conferirea numelor unor personalităţi instituţiei, dar şi unor compartimente – secţii, laboratoare, amfiteatre, biblioteci – la plăci comemorative, citate, portrete, busturi, fotografii privind diverse evenimente memorabile ale istoriei spitalului.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe