Pe mine chiar m-a atins. Și așa atins, am ajuns să discut și cu discipolii lui Toma Necredinciosul.

Între subiectele de discuţie au apărut următoarele teme. De unde știu eu cu siguranţă că a fost virusul ăsta? Frecvent, testul PCR nu a beneficiat de niciun parfum de credibilitate. Faptul că am luat paracetamol pare destul de convingător pentru ideea că avem de-a face cu o răceală ordinară. Faptul că am reușit să nu am pe nimeni cunoscut în calitate de contact infectat a fost frecvent perceput ca fiind contraargument.

Am descoperit că discuţia cu acest tip de oameni este o eternă învârtire în jurul cozii. Multe argumente sunt respinse fără logică sau sunt acceptate de formă pentru cel mult trei minute când revin în discuţie. Trecând prin boală, am avut frecvent ocazia să discut despre ea inclusiv cu astfel de sceptici sau negaţioniști. Uneori, spre marea mea uimire, am avut bucuria de a putea produce o ușoară schimbare de percepţie. Chiar dacă a fost doar o picătură în ocean, cred că demersul merită atenţie. Cu experienţa lor profesională și uneori chiar personală, medicii ar putea avea un impact semnificativ în a genera o conștientizare mai profundă a COVID-19 și o schimbare către un comportament sanitar mai responsabil în populaţie.

        Cum am făcut? Două idei: i-am acceptat ca parteneri de discuţie cu drepturi egale (chiar dacă frecvent mi-a fost dificil), pe de-o parte, și am deviat discuţia către sănătatea lor și apropiaţilor lor, pe de alta. Obiectivul pe care mi l-am propus nu a fost de a-i convinge de ceva, ci de a inspira/încuraja să se gândească mai atent la ei înșiși și la apropiaţii lor.

Aveţi aici câteva frânturi de argumente:

„Îţi înţeleg nedumerirea (neîncrederea, frus­trarea...). Sunt lucruri noi, ușor paradoxale chiar și pentru experţi.”;

„E normal să fii nervos/neîncrezător. Multe dintre reacţiile autorităţilor au fost deplasate; în mare parte din cauza faptului că nu știau precis cu cine se luptă.”;

„Ideea este asta: cel mai adesea trece mai ușor decât o banală răceală. Dar există și forme severe. Și nu putem anticipa cine e următoarea victimă. Poate fi un om aparent perfect sănătos, așa ca tine, sau poate fi cineva mai în vârstă/bolnav/... așa ca… (cineva cunoscut dintre apropiaţii lui)”;

„Virusul ăsta alege victimele după cum vrea el. Și mi-ar părea tare rău dacă ar fi să te ia (tocmai pe tine, sic!) pe nepregătite.”;

„Hai să vedem ce poţi face tu, fără să îţi dai viaţa peste cap, să te protejezi pe tine sau apropiaţii tăi.”;

„Eu sper să nu ai de-a face cu el sau să fie o formă ușoară, însă dacă ar fi să se întâmple, m-aș bucura să fii pregătit (să nu ai regrete...). Uite ce este important:...”;

„Grijile, angoasele, preocupările mele cele mai mari au fost...”.

A funcţionat. Nu chiar totdeauna. Însă uneori cu „nuci” chiar tari. Nu știu dacă mulţumită exclusiv abilităţilor mele de comunicare; poate că și realităţile ultimelor zile au contribuit cu ceva. Eu sper să îţi fi putut da câteva idei. Succes!

Ţine minte că nu trebuie (și nici nu prea poţi) să convingi, ajunge doar să pui pe gânduri!