Acum un secol se năștea, la Bârlad, cel ce avea să devină în 1987 președintele de onoare al Congresului mondial de chirurgie plastică din Paris, ca recunoaștere a importanței tehnicilor inovative în care a folosit omentul mare pentru rezolvarea fistulelor vezico-
vaginale, recto-vezicale, în cistoplastii și mastoplastii. A fost, de asemenea, expert al Organizației mondiale a sănătății (OMS), membru al societăților internaționale de chirurgie, de oncologie și de senologie. A publicat peste 20 de monografii și mai mult de 200 de articole atât în țară, cât și peste hotare, într-o perioadă în care schimbul de informație cu lumea medicală din afara granițelor era cel puțin dificil.
Realizările sale științifice numeroase au fost dublate de un spirit practic vizionar, intuind importanța abordării multidisciplinare a cancerului și organizând un Institut Oncologic care acum îi poartă numele. Dar dincolo de lupta de zi cu zi purtată în sala de operație, a existat un univers paralel în care se cufunda – cel al artei. Profesorul Ion T. Chiricuță, căci despre el este vorba, a colecționat de-a lungul vieții numeroase opere de artă – porți de evadare într-un spațiu spiritual regenerativ, despre care mărturisea: „Liniștea sufletească și detașarea față de amărăciunile vieții pe care ni le-au dat descoperirea frumosului mi-au creat climatul necesar dăruirii cu tot elanul și pasiunea mea medicinei, iar succesele intelectuale și afective obținute în medicină pentru alinarea suferinței umane, sentimentul unei datorii umane și sociale îndeplinite, m-au apropiat și mai mult de arta adevărată”.
Adunată pe parcursul a trei decenii, colecția nu a rămas ferecată într-un spațiu personal sau exclusivist, fiind accesibilă iubitorilor de artă în cadrul muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, încă din 1982. Aceasta cuprinde picturi, sculpturi, grafică, ceramică, textile, mobilier, fiind prezente atât lucrări reprezentative pentru arta tradițională românească, cât și pentru cea europeană sau orientală.
Lucrările sunt semnate de artiști recunoscuți, precum: Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Theodor Pallady, Francisc Șirato, Ștefan Dumitrescu, Gheorghe Petrașcu, Iosif Iser, Jean Alexandru Steriadi, Dumitru Ghiață și mulți alții, povești cromatice depănându-se în fața ochiului atent și inimii deschise. Ramele își pierd consistența limitativă, devenind un canat de fereastră spre un peisaj fluid, spațiu de împletire al trăirilor creatorului și ale privitorului.
Vasile Parizescu îl descria pe colecționar drept un „om simplu și modest, o față luminoasă, zâmbitoare, cu un suflet mare, exprimat concentrat în ochii albaștri” (Comori de artă într-o colecție din Cluj-Napoca, Editura Litera, București).
Și se pare că arborii maiestuoși au adesea rădăcini pe potrivă: tatăl lui, Toma P. Chiricuță, a fost preot și profesor la liceul de fete „Domnița Ileana” din București, iar mama, Virginia Tașcă, a absolvit la Helburg, în Germania, cursuri de specialitate pentru surorile de caritate. În afara studiilor, dorința de a-și ajuta semenii a fost prezentă în familia Chiricuță în momente de cumpănă. În timpul Primului Război Mondial, casa preotului Chiricuță, plecat pe front, a adăpostit pribegi din toată țara, preoteasa retrăgându-se cu cei doi copilași într-un ungher, pentru a găzdui un număr cât mai mare de oameni, așa cum este relatat în schița „Oaza”, de I. G. Oprișan.
Dragostea de frumos și de cunoaștere a fost sădită din copilărie, Ion Chiricuță primind lecții de desen, pictură, vioară și matematică. Mult mai târziu, când a început să colecționeze „comori ale esteticului”, petrecea ore și zile „disecându-le”, analizându-le cu lupa, bucurându-se de fiecare detaliu care la prima vedere ar putea trece neobservat.
Această bucurie a detaliului (alături de cea a ansamblului) este pusă acum la dispoziția iubitorului de artă, într-un album editat în condiții grafice pe măsura valorii exponatelor. În paginile acestui album sunt prezente detalii de așternere a culorii, disponibile ca urmare a fotografierii cu rezoluție înaltă. Acestea oferă o nouă dimensiune și profunzime analizării trăsăturilor individuale, de „amprentă”, specifice fiecărui artist și, în același timp, martori ai veridicității tabloului. Fiul colecționarului, la rândul lui medic și profesor, domnul Ion-Christian Chiricuță, și expertul în artă Adrian Buga, inițiator al proiectului Argo Art Design, au realizat o selecție care reconstituie sistemul gândit de la început de cel care a strâns aceste lucrări. Primul capitol este dedicat picturii românești; al doilea – picturii europene; iar al treilea reprezintă un inventar tehnic al colecției, cuprinzând ilustrarea față-verso a fiecărui tablou, pe spatele lucrării fiind prezente detalii ce reflectă mediul în care a circulat și epoca în care a fost creată. Sper să aveți revelația, privind fiecare lucrare, și să înțelegeți „de ce a ales colecționarul tocmai acest tablou”, mărturisește dr. Ion-Christian Chiricuță.
O incursiune în lumea personală a chirurgului-colecționar o reprezintă și proiectul multimedia „Arta chirurgului – Pictura prin sunet”. Cadre animate, imagini „extrase” din spatele frunții acestuia, detalii de tușă din pictură și imagini din timpul intervențiilor chirurgicale – dublate de sunet și cuvinte – redau „o voință de artă, un caleidoscop cu imagini din viața artistului, din viața chirurgului și, de ce nu, din viața noastră”, afirmă Adrian Buga în prezentarea acestui produs artistic.
Despre importanța imersiunii în lumea artei și despre impactul acestei experiențe mărturisește profesorul Chiricuță în dialog cu pictorul Gheorghe Vânătoru:
„Da, în zori, de fiecare dată, privind tablourile, îmi împrospătez amintirile: amintirile care mă leagă de primele emoții ce le-am încercat cu pictura. Ea, pictura, mi-a clădit tinerețea într-un fel, pe niște dimensiuni cu totul romantice: un romantism în care văd în apoteoză spiritul omenesc ca într-o feerică lumină astrală. Cred ca un nebun-profet în viitorul ei și o iubesc cu esențe tari, merg zilnic ca medic chirurg la masa de operații și mă simt pătruns de efluvii izvorâte din operele panotate în casa mea, și ceea ce pare incredibil de făcut cu bisturiul îmi reușește în colaborare cu ceea ce-mi dau emoțiile picturii. Prin ea iubesc omul, viața, devin mai bun, mai înțelept. Ridic medicina la nivel de creație și desfac miracolul naturii, pentru a-l recompune”.
Medicina și dragostea pentru artă reprezintă o moștenire frumoasă, dar și o cruce dublă și grea, așa cum aprecia Adrian Buga, referindu-se la prețioasa „povară” lăsată de către profesor fiului său, Ion-Christian. Acesta din urmă a făcut un pas mai departe în împărțirea comorii, fiecare dintre cei care intră în posesia albumului având acces astfel, pe îndelete, la întreaga experiență a vizitării colecției – un tur ghidat, reiterat după dorință.
La data de 17 mai 2018, albumul „Comori de artă din colecția Ion Chiricuță” a fost lansat și la Cluj-Napoca, la Muzeul Național de Artă, fiind prezenți prof. dr Ion-Christian Chiricuță și criticii de artă Adrian Buga și Negoiță Lăptoiu. Făcând un exercițiu de imaginație și încercând să privim pictura prin ochii chirurgului, constatăm că cele două domenii, arta și medicina, se intersectează în mai mare măsură decât am fi anticipat.
Colecția va putea fi admirată la Cluj-Napoca în luna mai 2019, cu ocazia Nopții Muzeelor, iar în toamna acestui an, Casa Mina Minovici din București va găzdui conferința „Ion Chiricuță: Arta Chirurgiei și Chirurgia Artei”. Între 28 și 29 septembrie anul curent, la Bârlad, regretatul profesor-chirurg-colecționar va găzdui, în mod simbolic, „Conferința Chirurgilor din Moldova”, prezentările susținute în ziua a doua fiind desfășurate chiar în cadrul Muzeului Vasile Pârvan.
Despre personalitatea colecționarului și despre conținutul colecției s-ar putea scrie cu mult mai mult, dar două coordonate sunt evidente: dragostea pentru bine și frumos, dublată de capacitatea de a împărți propria energie. „Când toată viața ai trăit cu ideea că maxima fericire este să faci bine celor din jur, ai dorința de a fi util până la sfârșit și, dacă se poate, chiar după căderea soarelui.” (I. Chiricuță, 1982)
Acum 100 de ani, într-un tren de refugiați, viscolul își făcea loc printr-un geam spart, amenințând firul zilelor unui prunc pe care îmbrățișarea mamei nu îl putea apăra. Soldatul care și-a scos mantaua și a acoperit copilul a salvat atunci mai mult decât o singură viață – a dăruit, indirect, bucurie tuturor celor cărora acel mugur de om a ajuns să le fie aducător de speranță și dăruitor de frumos.
