Recent, am putut vorbi la o conferinţă despre sindromul burnout la personalul medical. Am putut vorbi despre partea nonmedicală, atât de ușor ignorată, despre exploatarea medicilor, responsabilitatea managerială, despre cum sindromul burnout este rezultatul unei agresiuni exterioare cronice, nu o „boală” endogenă, iar cel care suferă e mai întâi o victimă, ce are nevoie de protecţie, și de-abia apoi un bolnav ce necesită tratament.
Pe tot parcursul discuţiei, m-am simţit recunoscător pentru libertatea de a aborda atât de deschis asemenea teme. Până foarte recent, nu așa au stat lucrurile, erau subiecte cvasi-tabu, ocolite mai mult sau mai puţin conștient de toate părţile implicate. Încă e multă ceaţă și nelămurire, dar deschiderea există deja. Îmi trec mai multe astfel de cuvinte, încă enigmatice, dar de-acum foarte rezonante. Ca să atragi audienţa, e de ajuns să le pronunţi sau să le plasezi strategic în titluri – burnout, rezilienţă, empatie, bullying, suicid.
Recent, a fost Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului. Un subiect atât de înfricoșător și de sensibil pare să nu mai fie anomia de care vorbea Durkheim. Din contră, nimănui nu-i mai e teamă să îl abordeze.
Ca psihiatru, e un mare noroc să asist la trecerea în această eră nouă, de la tăcere la discuţie, de la inconștienţă la awareness. Dar trebuie să fim conștienţi și că nu suntem încă la destinaţie.
Orice dezbatere despre sănătatea mintală umple astăzi sala, ceea ce nu se întâmpla acum zece ani. Dar e încă foarte greu să organizezi, în România, grupuri de terapie. Există foame de informaţie, dar mare reticenţă de a acţiona. Și îndrăznesc să spun că e o oarecare beţie de cuvinte. Măcinate de mașinăria presei și a socialului online, de prea multe ori am văzut reversul medaliei – oboseala, pierderea atenţiei, căderea în derizoriu și în locul comun. Mahmureala de cuvinte.
Deja „cazurile” Caracal sau Săpoca și-au pierdut tracţiunea, fără ca vreo schimbare de vreun fel să se fi petrecut. Ne-am ales cu un burnout posttraumatic fără să fi învăţat nimic. Poate e prea devreme și mai întâi trebuie să învăţăm și greutatea reală a cuvintelor noastre.