Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie "Ana Aslan" Bucureşti

Viața Medicală
Dr. Constantin BOGDAN joi, 12 aprilie 2012

La sfârşitul lui ianuarie, Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie, care poartă numele reputatei cercetătoare Ana Aslan, a împlinit 60 de ani de la înfiinţare. Puţină lume îi cunoaşte însă pe cei cu care Ana Aslan a împărţit ideile şi munca pentru dezvoltarea acestui institut. Dl dr. Constantin Bogdan ne scrie la rubrica Iatroistorie despre oamenii celebri sau mai puţin cunoscuţi care au pus bazele centrului de cercetare.

 

   La începutul acestui an, s-au aniversat 60 de ani de la înfiinţarea primului institut de geriatrie din lume, sexagenarul de azi Institut Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan“. Institutul a luat fiinţă la 22 ianuarie 1952, conducerea fiind încredinţată de la început marii doamne a geriatriei şi gerontologiei româneşti şi internaţionale, prof. dr. Ana Aslan. Ideea necesităţii unui institut apăruse în anii ’40, graţie preocupărilor şi activităţilor de studiu şi cercetare a îmbătrânirii şi bătrâneţii, a unui grup de personalităţi atrase către această nouă disciplină care se impunea de prof. dr. C. I. Parhon, savant multivalent, creator de Şcoli de medicină şi fondator de instituţii – biolog, neurolog, psihiatru, endocrinolog, gerontolog; de fapt, contribuţii româneşti la dezvoltarea gerontologiei, chiar pe plan mondial, se materializaseră încă din anii ’30, graţie cercetărilor altei mari personalităţi a şcolii de medicină româneşti, savantul neurolog, prof. dr. Gheorghe Marinescu, ale cărui cercetări privind mecanismele îmbătrânirii şi ale creierului sunt recunoscute şi consacrate pe plan internaţional.
   În menţionaţii ani ’40, mai multe demersuri succesive şi insistente aveau să atragă atenţia autorităţilor, lumii academice şi să pregătească naşterea unui institut destinat cercetării unei problematici devenite din ce în ce mai actuală, aceea a îmbătrânirii şi a identificării soluţiilor de întârziere a procesului, de ameliorare a sănătăţii vârstnicilor, a calităţii vieţii şi a protecţiei sociale.
   În 1948, profesorul Parhon introduce în planul de cercetări al Academiei Române studiul bătrâneţii, constituind un colectiv de cercetători care se afirmaseră prin preocupările şi studiile privind îmbătrânirea şi bătrâneţea: Ana Aslan (viitoarea conducătoare a institutului era angajată încă înainte de înfiinţarea acestuia în cercetările geronto-geriatrice şi în afirmarea acestui nou domeniu), Marcela Pitiş, Eugen Macovski, D. Postelnicu, G. Werner. Intuind valoarea Anei Aslan şi dedicarea sa către cercetarea îmbătrânirii, profesorul Parhon intervine la Ministerul Sănătăţii pentru aducerea sa în Bucureşti, în vederea pregătirii pentru încredinţarea conducerii viitorului institut. Ana Aslan era profesor de clinică medicală la Institutul de Medicină Timişoara şi transferul său se aprobă la nici trei săptămâni de la solicitare, 14 octombrie 1949, fiind încadrată ca şefă de secţie la Institutul de Endocrinologie. În acelaşi an, un grup de cercetători prestigioşi, în frunte cu C. I. Parhon, format din Şt. M. Milcu, Marcela Pitiş şi Ana Aslan, începe cercetările la Căminul de bătrâni „I. C. Frimu“ din strada Mânăstirea Căldăruşani, o clădire construită în acelaşi scop, al îngrijirii bătrânilor, la iniţiativa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Trei ani mai târziu, în 1952, clădirea va deveni sediul Institutului de Geriatrie.
   Două evenimente internaţionale care au avut loc la vremea respectivă aveau să atragă atenţia asupra necesităţii fundamentării şi organizării preocupărilor privind îmbătrânirea, proces complex multidimensional, care nu mai putea fi ignorat: Primul Congres Mondial de Gerontologie şi înfiinţarea Asociaţiei Internaţionale de Gerontologie (AIG) în acelaşi an, 1950; România avea să reacţioneze cu repeziciune la conştientizarea acestei realităţi şi necesităţi, înfiinţând, prima din lume, un institut de geriatrie, prioritate recunoscută larg, pe plan internaţional. Profesorul Parhon propune Academiei înfiinţarea unui institut de geriatrie, propunere aprobată şi, în 1952, ia fiinţă, în localul Căminului de bătrâni „I. C. Frimu“, instituţia mult dorită de cei ce se înrolaseră pe frontul gerontologiei româneşti, savanţi de prestigiu, dascăli şi cercetători. La înfiinţare, pentru scurt timp, denumirea institutului a fost: Institutul de Gerontologie Experimentală „Prof. dr. C. I. Parhon“ şi, tot pentru scurt timp, institutul funcţionează legat de Institutul de Endocrinologie, instituţie ceva mai „vârstnică“, care va transfera către geriatrie şi primii specialişti cu preocupări de cercetare în gerontologie – Ana Aslan, şefă de secţie, numită director general; Alexandru Vrăbiescu, şeful viitoarei secţii experimentale; Victor Săhleanu, care vine mai târziu în calitate de cercetător, dar rămâne o perioadă mai scurtă în echipa noului institut. La Endocrinologie, Milcu, Pitiş, Postelnicu vor continua preocupările de cercetare gerontologică şi vor colabora cu echipa de la noul institut. Este un exemplu de colaborare fructuoasă între două institute cu profiluri înrudite, care au oferit ştiinţelor medicale multe priorităţi recunoscute pe plan internaţional, personalităţi care vor contribui la afirmarea medicinii româneşti.
   Ana Aslan este considerată, pentru contribuţia sa la organizarea, dezvoltarea şi afirmarea Institutului, creatoarea acestei prestigioase instituţii, patronimul actual al institutului fiind o confirmare a contribuţiei sale, dar ea nu va uita să amintească, cu fairplay, meritele predecesorului şi maestrului său: „Rezultatele echipei de cercetare de la nivelul Academiei, formate de Parhon, au condus la înfiinţarea Institutului de Geriatrie, cu scopul de a studia terapia îmbătrânirii“.
   Denumirea institutului devine Institutul de Geriatrie Bucureşti şi prima structură de organizare include: secţiile spital (70 de paturi), cronici (110 paturi) şi ambulatoriu. Curând, institutul se dezvoltă, îşi diversifică departamentele şi îşi creşte capacitatea, sub coordonarea profesoarei: la parter, începe să funcţioneze secţia experimentală condusă de Al. Vrăbiescu, la primul etajul – secţia I Clinică, încredinţată dr. Ginel David, cunoscut clinician venit de la „Colţea“, din echipa prof. Bazil Teodorescu, la etajul II – Secţia a II-a Clinică, şef de secţie dr. Petre Lalu, ambele având o capacitate de 110 paturi. În 1960, localul fostului cămin se extinde cu anexarea unei clădiri alăturate din str. Mironiuc, unde se organizează o a treia secţie clinică de 70 de paturi şi ambulatoriul. Cu doi ani înainte, apăruse o nouă structură – secţia de gerontologie socială, încredinţată doctorului Al. Ciucă. Cu aceasta se constituie ceea ce va deveni a doua prioritate a institutului: organizarea în trei departamente – experimental, clinic şisocial, model care avea să fie însuşit de OMS şi recomandat şi altor institute de profil.
   În sfârşit, a treia prioritate a geriatriei româneşti avea să fie lansarea medicamentelor cunoscute în ţară şi peste hotare drept „cure Aslan“ (gerovital H3 şi Aslavital), acestea aparţinând exclusiv prof. dr. Ana Aslan, realizate cu ajutorul farmacistei Elena Polovrăgeanu.
   Contribuţiile şi priorităţile Institutului şi ale cercetătorilor şi clinicienilor sunt mai multe şi le menţionăm pe cele de notorietate, care, la vremea respectivă, au fost apreciate şi preluate şi de alţii – „Scala Jucovschi de evaluare a vârstei biologice“, dispensarizarea populaţiei vârstnice (introdusă în practica epidemiologică de Alexandru Ciucă, un instrument metodologic nou şi util la vremea lansării sale).
   La 2 aprilie 1974, Institutul de Geriatrie devine Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie; în 1978, se adaugă secţia clinică exterioară din Otopeni şi Policlinica din str. Spătarului.
  Ca urmare a succesului „terapiei Aslan“, afluenţa de pacienţi străini determină extinderea activităţii în secţiile instituţiei, care a condus la devenirea actuală. Ce putem însă vedea şi cunoaşte, dincolo de documentele scrise? Din păcate, nu atâtea câte ar fi necesare vizitatorului, pacientului, tânărului profesionist spre a-şi forma o imagine despre istoria instituţiei, momentele semnificative ale dezvoltării, personalităţi, înaintaşi… Mai întâi, patrimoniul creatoarei Ana Aslan, care dă astăzi, ca o recunoştinţ,ă numele institutului. Ar putea fi (este o sugestie) afişarea unor citate din reflexiile profesoarei; în încăperea unde s-a forjat gerovitalul, există o placă de marmură care aminteşte de contribuţia farmacistei Polovrăgeanu; la secţia din Otopeni există panouri de tip fotomontaj cu aspecte din activitatea trecută şi prezentă a institutului, dar ar fi de dorit să fie amplasate în locuri mai vizibile şi mai accesibile. Nu mai sunt vizitabile – sperăm că doar pentru moment – bustul profesoarei şi cabinetul (camera memorială).
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.