Newsflash
OPINII

Investiţia în asistenţii medicali: o prioritate

de Roxana HAINAGIU - iul. 2 2021
Investiţia în asistenţii medicali:  o prioritate

Educaţia medicală continuă a asistenţilor medicali reprezintă o investiţie pentru sistemele de sănătate, fiind o prioritate pe agenda Reuniunii Comune a asistenţilor șefi din UE și a OAMGMAMR.

Platforma EMCLa data de 18 iunie 2021, Mircea Timofte, președinte OAMGMAMR și asistent șef al Ministerului Sănătăţii, a participat la Reuniunea Comună a medicilor șefi, asistenţilor șefi și dentiștilor șefi din Uniunea Europeană (UE), desfășurată sub umbrela Președinţiei portugheze a Consiliului UE.

Tema reuniunii a fost reprezentată de abordarea provocărilor din domeniul sănătăţii în context post-COVID. Reuniunea s-a desfășurat în format virtual, în prezenţa medicului șef, a asistentului șef și a dentistului șef ai Portugaliei, și cu participarea a 80 de reprezentanţi naţionali din statele membre ale Uniunii Europene.

Sesiunea paralelă dedicată asistenţilor șefi s-a concentrat pe impactul numărului de asistenţi medicali-pacienţi asupra rezultatelor de sănătate. Panelul a beneficiat de prezenţa asistentului medical șef al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Elizabeth Iro, și a asistentului medical șef pentru Regiunea Europeană a OMS, Margrieta Langins, care au subliniat importanţa investiţiei în asistenţii medicali ca principală resursă pentru îngrijirile viitorului.

Platforma naţională de cursuri online

Sub egida investiţiei în asistenţii medicali, OAMGMAMR anunţă că platforma naţională de cursuri online a OAMGMAMR https://emc.oamr.ro a atins, la un an de la lansare, pragul de 100.000 de utilizatori și prezintă un portofoliu de peste 100 de cursuri disponibile gratuit.

Astfel, OAMGMAMR își respectă angajamentul de a facilita și sprijini procesul de instruire și pregătire profesională a asistenţilor medicali și moașelor, punând la dispoziţia acestora mijloace digitale moderne, gratuite și care respectă exigenţele de instruire existente la nivelul UE cu privire la educaţia medicală continuă a corpului profesional al asistenţilor
medicali și moașelor din România.

Interfaţa facilă de acces și utilizare a platformei de cursuri de către cursanţi, asigurarea suportului tehnic permanent și diversitatea temelor cursurilor au fost în centrul implementării conceptului de funcţionare a platformei naţionale de cursuri.

Înrolarea utilizatorului cu numărul 100.000 reprezintă o confirmare a faptului că platforma răspunde cerinţelor și principiilor aprobate de Consiliul Naţional al OAMGMAMR la sfârșitul anului 2019.

Modul de desfășurare a cursurilor de educaţie medicală continuă organizate de Ordinul Asistenţilor Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenţilor Medicali din România are ca principii fundamentale: gratuitatea, incluziunea, abordarea interactivă în ceea ce privește accesul și calitatea serviciilor educaţionale oferite.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe