Spitalul Colentina a fost construit în București în cea de-a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, în anul 1858, când prințul Scarlat Grigore Ghica
a hotărât ctitorirea așezământului medical pe un teren donat de domnitorul Grigore
Ghica. Terenul se afla la marginea șoselei ce pleca de la bariera Podului Mogoșoaiei
și ajungea la bariera podului Târgul de Afară – azi Calea Moșilor, având în față
șoseaua Ștefan Vodă, pe o latură de 150 de stânjeni.
Trebuie menționat că în București existau la acea vreme doar trei
așezăminte medicale tutelate administrativ de un for numit „Eforia Spitalelor Civile“,
constituit în 1832 din ordinul generalului Kiseleff în timpul Regulamentului Organic.
Din Eforia Spitalelor Civile de atunci făceau parte doar trei fundații spitalicești:
Colțea, Pantelimon și Filantropia.
Nenumăratele epidemii și boli sociale ce existau la acea vreme reiterau
necesitatea vitală a construirii unor noi așezăminte medicale. Astfel, din ordin
domnesc, s-a format o comisie care a hotărât construirea spitalului „Noul Pantelimon“
– cum i s-a spus inițial, ulterior denumit Colentina. Lucrările au început după
planul de construcție întocmit de arhitectul M. Harti și aprobat de prințul Scarlat
Grigore Ghica. Fondurilor strânse pentru construcție li s-a adăugat donația de 2.000
de galbeni a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pentru terenul imens în formă de
patrulater al spitalului care avea o suprafață de 87.320 m2 sau 8,73
ha, cu latura de 300 m.
La punerea pietrei de temelie a construcției s-a hotărât baterea
unei medalii având încrustate pe avers armele familiei Ghica, cu inscripția „Prințul
Alexandru D. Ghica – patronul ctitoriilor acestor așezăminte“, iar pe revers „Spital
al Sf. Pantelimon – zidit în anul 1858“.
La 24 ianuarie 1864, când se aniversau cinci ani de la Unire, s-a
hotărât ca așezământul să poarte un timp numele „Noul Pantelimon“. Spitalul avea
un singur pavilion, în care erau plasate serviciul medical și cel chirurgical, fiecare
cu câte 50 de paturi, precum și un serviciu de consultații gratuite. Din descrierea
arhitectului, aflăm că pavilionul se compunea dintr-o serie de saloane, unul lângă
altul, luminate de o singură parte, având la mijloc un coridor care era bine încălzit,
dar rău ventilat.
Vizite regale la Spitalul Colentina
În 1864, în Spitalul Colentina au început să lucreze următorii medici:
Teofil Glück – medic primar, Samuel Scheiber – medic secundar, Ion Hurduanu – subchirurg,
Nicolae Dumbrăvescu – subchirurg, Ilie Eminovici – intern și Andrei Parușev – intern.
Doctorul Teofil Glück fusese transferat de la Spitalul Sf. Spiridon
din Iași. El a rămas în serviciu puțin timp, după ce a fost înlocuit cu Adolf Gruman.
Doctorul Samuel Scheiber a fost adus tot de la Iași și numit secundar, activând
până în 1864. A demisionat anul următor, iar în locul său a fost numit medic secundar
C. Dumitru Severeanu (1840–1930). Medicul Ilie Eminovici (fratele poetului Mihai
Eminescu) a fost intern la Colentina, dar nu a ajuns să-și termine studiile, întrucât
în 1865 a decedat în urma unui tifos contractat de la soldații internați.
La 16 mai 1866, așezământul Colentina a fost vizitat de domnitorul
Carol, întâmpinat de eforii Carol Davila și Vladimir Ghika, de medicii primari Gruman
și Panait Iatropolu, de medicii secundari C. Dumitru Severeanu și Nicolae Măldărescu.
Prințul Carol a admirat în special instalația băilor și grădina spitalului. Medicul
Adolf Gruman, de origine germană, a rămas în serviciul „Noului Pantelimon“ până
în 1874. Nicolae Kalinderu a fost numit în același an medic primar la Serviciul
II Medicală, iar în ianuarie 1878 a fost transferat la Spitalul Brâncovenesc.
Prof. dr. Constantin Dumitru Severeanu (1840–1930)
Numărul paturilor de la Spitalul Colentina a sporit treptat la 180
în 1867 și la 200 în 1869, ceea ce a plasat Spitalul Colentina la egalitate cu spitalele
mai vechi (Colțea, Filantropia, Brâncovenesc).
Intervenții chirurgicale în premieră
Pe linie chirurgicală, reținem figura strălucită a lui C. D. Severeanu,
care a tratat aici cazuri chirurgicale dificile și a realizat prima operație din
țară de kelotomie pentru hernia inghinală ștrangulată, în anul 1866. C. D. Severeanu,
considerat unul din întemeietorii școlii românești de chirurgie modernă, reprezintă
o personalitate de excepție a istoriei medicinii pentru chirurgia universală. A
introdus metoda antiseptică și efectuarea anesteziei lombare în practica curentă
din România, împreună cu prof. dr. Dimitrie Gerota.
Eforia a amenajat în anul 1880 trei construcții provizorii, în fiecare
putându-se izola câte două feluri de boli contagioase. Un pavilion cu paturi era
rezervat bolilor venerice, unde temporar a funcționat prima clinică universitară
dermatologică și sifiligrafică, condusă de prof. dr. Mihail Petrini-Galatz. În 1892,
s-a introdus canalizarea în spital, construindu-se și un local pentru etuvele de
dezinfecție.
Prof. dr. Gheorghe Marinescu (1863–1938)
Tot în 1894 s-a construit un pavilion special pentru bolile venerice,
având 50 de paturi. Dovedindu-se insuficient, s-a făcut un schimb de local cu serviciul
chirurgical, ceea ce a permis internarea concomitentă la Colentina a unui număr
de 140 de cazuri de boli venerice.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Spitalul Colentina dispunea de
243 de paturi repartizate în patru servicii staționare: cel medical cu 50 de paturi,
condus de medicul primar Ion Urlățeanu – care a studiat medicina la Paris, unde
a obținut titlul de doctor în medicină; cel chirurgical cu 50 de paturi condus de
medicul primar Nicolae Racoviceanu-Pitești, care obținuse doctoratul la Paris sub
conducerea profesorului Trélat; cel de boli venerice cu 100 de paturi condus de
medicul primar Mihail Anghelovici; cel de boli contagioase cu 43 de paturi condus
de medicul primar Calistrat Grozovici – având studii de specializare epidemiologice
la Paris și Berlin și obținând doctoratul la Facultatea din București, precum și
un serviciu de consultații gratuite.
Tot în această perioadă aflăm că la Spitalul Colentina s-au făcut
operații de chirurgie toracică care au fost practicate de medicul primar Racoviceanu-Pitești,
care a efectuat în 1895 primele operații pe plămâni din țara noastră.
Școala medicală a spitalului
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX se poate
vorbi de constituirea unei veritabile școli medicale la Spitalul Colentina, așa
cum aprecia în 1925 celebrul prof. dr. D. Guota. Fără ca acolo să activeze încă
vreun profesor universitar, datorită înaltei calificări a șefilor de serviciu, îndrumării
și educării profesionale a externilor și internilor, precum și datorită exemplului
pe care-l dădeau șefii serviciilor, s-au format numeroase cadre medicale de valoare.
Astfel, peste ani a rămas în Colentina și faima doctorului Florea Teodorescu.
Prof. dr. N. Gh. Lupu (1884–1966)
În perioada anilor premergători Primului Război Mondial, Spitalul
Colentina ajunsese la 253 de paturi, iar în timpul ocupației germane s-au amenajat
aici 1.000 de paturi pentru bolnavii contagioși. De menționat că în acei ani s-a
înființat la Colentina o școală de infirmieri condusă de dr. Hermina Walch-Kaminski.
Aceasta a rămas în istoria medicinii ca prima femeie-doctor în medicină de la București.
După război, s-a mai clădit la Colentina un pavilion, unde a funcționat
serviciul de Radiologie condus de dr. M. Ștefănescu-Zănoagă, apoi de conf. dr. Amilcar
Georgescu, a cărui pregătire excepțională s-a concretizat prin editarea unui tratat
de radiodiagnostic și radioterapie în cinci volume și prin tipărirea în 1956 a lucrării
„Tehnica radiografică în laboratoarele de specialitate“.
Astfel, Spitalul Colentina a fost printre primele din București reprezentând
o adevărată școală pentru cultura medicală din România și din lume. Complexul de
spitale de la Colentina ajunsese la 253 de paturi în timpul războiului, iar pentru
pacienții contagioși erau amenajate 1.000 de paturi.
Clinica de Neurologie
În 1919, a fost mutată la Colentina, de la vechiul spital Pantelimon,
Clinica Neurologică de sub conducerea celebrului prof. dr. Gh. Marinescu, considerat
părintele școlii neurologice românești. Acest eveniment marchează pentru Spitalul
Colentina inaugurarea unei noi etape – cea a întâlnirii câtorva clinici universitare.
Numărul paturilor a sporit de la 336 la circa 600, în anul 1931.
Trebuie menționat că încă
din timpul războiului începuse construirea unei clinici destinate Neurologiei, dar
intrarea României în război a făcut ca lucrările să nu se mai încheie decât după
două decenii. De aceea, clinica lui Gh. Marinescu a trebuit să fie instalată „provizoriu“
în pavilionul de tuberculoză, unde a funcționat 17 ani, până în 1936.
Iată ce scria în acel timp N. Iorga: „De ani de zile creatorul Neurologiei
în România, unul din principalii reprezentanți ai acestei ramuri de știință lucrează
la Colentina în condiții dezonorante și jignitoare pentru mândria de a fi om de
știință“. Cu toate condițiile vitrege de muncă, au fost create lucrări ale biologiei
sistemului nervos care au rămas în patrimoniul științei universale. Încă din 1897,
când a venit în țară de la Paris, Gh. Marinescu a condus Clinica Neurologică la
Vechiul Pantelimon, avându-l ca intern pe viitorul academician C. I. Parhon. La
Colentina s-a aplicat electroencefalografia pentru prima dată în România.
Clinica de Chirurgie
În domeniul chirurgical, dr. Ion Jianu a preluat la 1 noiembrie 1922
șefia serviciului de chirurgie, pe care l-a condus până în 1943. Devenit agregat
universitar în 1932, a desfășurat la Colentina o bogată activitate în Chirurgia
generală, crescând generații întregi de externi și interni. Avea un laborator de
medicină experimentală, despre care, vizitându-l la inaugurare, N. Iorga a scris
în cartea de onoare a spitalului: „Muncă, hărnicie și sărăcie“, referindu-se la
condițiile de dotare unde trudea marele chirurg. Ion Jianu a fost unul dintre pionierii
chirurgiei plastice, ai chirurgiei aparatului circulator și neurovegetative.
Institutul Clinico-Chirurgical condus de Ion Jianu va funcționa până
în 1943. În 1949, ia ființă o nouă clinică de chirurgie, condusă o vreme de prof.
dr. Ion Făgărășanu, apoi de prof. dr. Theodor Firică – personalitate de prestigiu
a chirurgiei românești. Ultimul își desfășoară activitatea de conducător la Spitalul
Colentina timp de 15 ani, începând cu anul 1955, ca profesor de chirurgie generală.
Alți doi profesori care au funcționat la Clinica de Chirurgie a Spitalului
Colentina au fost prof. dr. Tiberiu Șeicaru și prof. dr. Petre Andronescu.
Dezvoltarea spitalului între 1939 și 1942
Încă de la încetarea activității medicului C. Grozovici, serviciul
de boli contagioase a fost condus de prof. dr. Teodor Mironescu, care își făcuse
studiile în Germania. În 1941, prof. dr. Mironescu și-a încetat activitatea, iar
în 1942 conducerea clinicii universitare a fost preluată de prof. dr. Ion Bălteanu,
care a insistat asupra rolului profilaxiei în lupta împotriva bolilor contagioase.
Tot în această perioadă, la Spitalul Colentina s-a creat un serviciu de boli contagioase
pentru copii, condus de dr. Aurel Stroe, pentru a fi folosit ca bază de învățământ
postuniversitar.
În 1939 a fost adusă de la Spitalul Colțea Clinica Dermatologică,
condusă de prof. dr. Ștefan Nicolau, care ocupă serviciul de boli venerice ce dispunea
de 300 de paturi și de spațiul necesar pentru laboratoare. După încetarea activității
medicului Ștefan Nicolau, clinica a fost condusă de dr. Ștefan Teodorescu, care
a publicat, în colaborare cu discipolul său dr. A. Conu, trei manuale de terapie
dermatologică, datorită cărora acesta din urmă ajunge profesor. A. Conu a fost numit
la conducerea celei de-a doua clinici de dermato-venerologie, continuator de excepție
al școlii de dermatologie românești. După el, la conducerea Clinicii de Dermatologie
a fost promovat prof. dr. Alexandru Colțoiu, care a dotat clinica cu mijloace moderne
de cercetare și tratament.
În 1941, Spitalul Colentina se mărește prin formarea Institutului
Clinico-Stomatologic, sub conducerea prof. dr. Dan Teodorescu – medic specializat
la Viena, care a imprimat stomatologiei românești o orientare chirurgicală.
Dezvoltarea impetuoasă a Spitalului Colentina a dus la constituirea,
între cele două războaie mondiale, a unui mare complex medical de învățământ superior,
cu șase clinici și trei servicii de consultații, totalizând 1.037 de paturi.
Primul institut de cercetări în medicina internă
În 1945, odată cu instalarea regimului comunist, și Spitalul Colentina
a fost supus la o serie de schimbări, prin încadrarea asistenței medicale în noile
norme progresiste. În viața complexului de spitale Colentina începe o nouă etapă,
de adânci prefaceri structurale care prevedeau ca asistența curativo-profilactică,
învățământul și cercetarea științifică să se facă după normele socialiste.
În 1946, conferențiarul Ștefan Milcu, viitorul profesor și academician
este numit medic primar pe secția Endocrinologie la Colentina. Trebuie menționat
că la Spitalul Colentina lucrase însuși prof. dr. C. I. Parhon, care în 1940 fusese
pensionat, iar catedra sa fusese contopită cu cea de Neurologie sub conducerea lui
N. Ionescu-Sisești. După această perioadă, continuarea învățământului endocrinologic
a fost asigurată de asistenții Ștefan Milcu și Marcela Pitiș. Abia în 1944, catedra
de endocrinologie a primit ca sediu localul clinicii de dermatologie unde a funcționat
cu 60 de paturi, până la crearea Institutului de Endocrinologie „C. I. Parhon“.
În 1949 a luat ființă la Colentina primul institut de cercetări științifice
în domeniul medicinii interne din țara noastră, condus de prof. dr. N. Gh. Lupu,
unitate care a dat valoroase cadre didactice din învățământul superior medical.
Menționăm că în clinica profesorului Lupu de la Colentina a lucrat în prima perioadă
a inițierii sale George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel în 1974.
Spitalul după reforma învățământului din 1948
În 1965, Celebra clinică medicală a trecut sub conducerea acad. Ion
Bruckner, care a preluat și direcția Institutului de Medicină Internă „N. Gh. Lupu“
de la Colentina.
Din anul 1980, la conducerea Clinicii Medicale Colentina, dar și
la direcția Institutului de Medicină Internă „N. Gh. Lupu“ urmează prof. dr. Simion
Purice, elev și apropiat colaborator al prof. dr. Ioan Emil Bruckner, care va continua
munca predecesorilor săi la aceleași standarde de performanță. După stingerea din
viață a prof. dr. S. Purice, îi urmează la conducerea Clinicii Medicale prof. dr.
Ioan Matei, care participă în mod distins la exemplul înaintașilor săi.
Tot după reforma învățământului din 1948, la conducerea clinicii
de boli contagioase a fost numit prof. dr. Marin Voiculescu. Pentru înalta sa pregătire,
a fost ales membru al Academiei de Științe Medicale.
În 1952 a luat ființă a doua clinică de boli contagioase condusă
de prof. dr. Matei Balș, remarcabil om de știință pentru cercetările sale în domeniul
chimioterapiei. Al treilea serviciu de boli contagioase de copii a fost condus de
medicul primar Silvia Bruckner.
În 1951 s-a instalat la Colentina o clinică de boli profesionale
cu 70 de paturi, condusă de prof. dr. Gh. Dinischiotu, care a pus bazele studiului
unor importante afecțiuni profesionale: saturnismul, silicoza și intoxicațiile cu
solvenți organici, astmul bronșic profesional și afecțiunile coloanei vertebrale.
La conducerea clinicii de boli profesionale, profesorului Gh. Dinischiotu, i-au
urmat conf. dr. Laurențiu Pilat și conf. dr. Nicolae Gavrilescu. Pilat a fost cel
mai apropiat colaborator al prof. dr. Gh. Dinischiotu și a condus clinica de boli
profesionale între anii 1962 și 1965. În 1966, în colaborare cu conf. dr. Nicolae
Gavrilescu, scrie lucrarea „Bolile profesionale“.
În 1965, la conducerea clinicii de boli profesionale este numit prof.
dr. Manu Petru, personalitate cu o remarcabilă activitate științifică și de organizare
a asistenței medicale.
Clinica de Ortopedie
Serviciul Clinic de Ortopedie din Spitalul Colentina a fost înființat
în anul 1951, având 105 paturi și fiind condus de dr. Dimitrie Pintilie, un excepțional
specialist, inovator de aparatură, instrumentar, tehnici operatorii și un deosebit
formator de cadre de specialitate.
Apoi, timp de 21 de ani, serviciul de ortopedie s-a aflat sub conducerea
conf. dr. Clement Baciu, care a instaurat un remarcabil spirit de echipă și care,
prin talentul său didactic deosebit, a rămas o amintire mereu prezentă în inima
și mintea multor generații de medici. După încetarea activității sale, conducerea
clinicii de ortopedie a revenit profesorului Corneliu Zaharia. În decursul a 46
de ani de activitate profesională, Zaharia a efectuat peste 36.000 de intervenții
chirurgicale (ca operator principal sau ajutor) și circa 20.000 de intervenții ca
prim operator.
Activități medicale și alte servicii
Alături de cele șase instituții prezentate, în Spitalul Clinic Colentina
au funcționat de-a lungul anilor numeroase discipline medicale conduse de personalități
marcante în domeniu care au contribuit la bunul renume al acestui așezământ medical.
Astfel, serviciul de consultații ginecologice și obstetricale a fost condus de dr.
Nicolae Oancea, serviciul de serologie al Capitalei, transformat ulterior în centrul
de recoltare, a fost condus de dr. Viorica Gomoiu, iar Institutul Clinico-Stomatologic
a fost condus de prof. dr. Dan Teodorescu. Serviciul de urologie, format din 60
de paturi, a fost condus de prof. dr. Nicolae Hortolomei.
Din 1 martie 1953, „Clinicile de Boli contagioase“ devin „Spitalul
de Boli Infecțioase Colentina“, care astăzi poartă numele de Institutul de Boli
Infecțioase „Matei Balș“. În prezent, la Spitalul Clinic Colentina își desfășoară
activitatea Institutul de Medicină și Neuroștiințe.
Alte secții ale spitalului
Secția Boli parazitare a Spitalului Clinic Colentina este unică în
București, cu activitate universitară din anul 1995, având în fruntea sa pe prof.
dr. Simona Rădulescu.
Spitalul Colentina dispune și de o secție de Recuperare medicală.
Dat fiind numărul tot mai mare al pacienților handicapați, a fost imperios necesar
ca aceștia să fie preluați de o secție specializată în refacerea performanțelor
fizice, psihologice și sociale și în prevenirea complicațiilor secundare disabilităților.
Secția Hematologie era condusă de dr. MateiR. Guran, medic primar și cercetător științific
gradul I, în cadrul secției de Hematologie clinică la Institutul de Medicină Internă
„N. Gh. Lupu“, autor al programului de reorganizare a sistemului național de îngrijiri
de sănătate din România.
De asemenea, farmacia Spitalului Clinic Colentina are o vechime de
peste 100 de ani, fapt atestat de existența în biblioteca farmaciei a unor lucrărideosebit de importante pentru desfășurarea activității
farmaceutice, cum ar fi: un exemplar al ediției a treia a „Farmacopeei Române“ apărută
în 1883, având și ștampila farmaciei din acea epocă, un exemplar al ediției a patra
a „Farmacopeei Române“ din 1926 și „Formularul farmaceutic“, lucrare întocmită de
farmacistul Emil Belcot.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
