Kinetoterapia reprezintă terapia prin mișcare, iar mișcarea se
poate face sub diferite forme, printre care și joaca. Copilul nu trebuie să
meargă cu forța la centrul de kinetoterapie, ci cu zâmbetul pe buze. Acest
lucru devine posibil cu ajutorul terapiei prin joacă – o concluzie la care am
ajuns după o experiență de trei ani în acest domeniu și după diferite studii
realizate în departamentele de pediatrie.
În ultimii ani, în pediatrie, se aplică programe de
kinetoterapie ca pentru adulți. Copilul are alt tip de comportament, alte
reacții și alte percepții decât adultul, astfel că, după trei–patru vizite la
un centru de recuperare, copilul ori se va plictisi, ori va plânge, dacă nu se
aplică terapia prin joacă.
Terapia prin joacă implică totalitatea abilităților
kinetoterapeutului pentru a efectua un program terapeutic de succes, care să
includă diverse obiecte și mijloace pentru diferite afecțiuni. Acest tip de
terapie poate cuprinde obiecte dintre cele mai simple, dar și din cele specifice
recuperării medicale: minge, cerc, elastic, biciclete, benzi de alergat etc.
Kinetoterapeutul trebuie să aibă abilitatea de a se lăsa „modelat“ de copil,
într-o primă fază (ca micul pacient să aibă încredere în kinetoterapeut), după
care, în partea a doua, intervine abilitatea kinetoterapeutului de a-l „modela“
pe copil, să efectueze un program de exerciții cu diferite obiecte. Implicat în
exerciții-jocuri, copilul va lucra cu zâmbetul pe buze și programul terapeutic
se va putea desfășura conform planului de lucru.
Acest tip de terapie se adresează tuturor afecțiunilor
musculo-scheletice, neurologice și altor afecțiuni întâlnite în pediatrie.
Vârsta minimă de la care se poate aplica terapia prin joacă este de 12 luni,
iar programul diferă în funcție de diagnostic și de vârstă.
