Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Lacaş original de ştiinţă şi cultură

Viața Medicală
Madeleine KARACAŞIAN miercuri, 28 decembrie 2011
    Făurirea unui muzeu de istorie a medicinii din Armenia a fost un vis vechi al multor slujitori ai lui Hipocrat. Primii paşi au fost întreprinşi de L. A. Hovhannisyan (1885–1970), întemeietor al istoriografiei medicale armene, care, începând din 1943, a condus secţia de istorie a medicinii şi biologiei din Academia de Ştiinţe a Armeniei. El strânsese exponate din Rusia, Transcaucazia şi din alte ţări, aducând la Erevan lucrări valoroase, şi pusese bazele unei expoziţii, dar proiectul savantului de a crea un muzeu a rămas neîmplinit. Din fericire, iniţiativa a fost preluată şi continuată de Vladimir Martirosyan, preşedintele Societăţii ştiinţifice a istoricilor medicinii din Armenia, care a strămutat colecţia lui Hovhannisyan la catedra de istoria medicinii de la Universitatea de Medicină din Erevan şi, astfel, în 1978, a luat fiinţă Muzeul de Istorie a Medicinii Armene. Graţie eforturilor profesorului Martirosyan, fondurile muzeului s-au îmbogăţit treptat cu noi materiale de arhivă, cu lucrări, manuscrise, documente, fotografii, obiecte personale, instrumente medicale ale celor care lucraseră în domeniul medicinii şi sănătăţii publice, necunoscute publicului larg.

      Astăzi, o vizită la muzeul de iatroistorie din Erevan începe cu evocarea unor figuri de seamă din trecutul îndepărtat al medicinii armene. Vizitatorii pot afla cum a apărut medicina pe teritoriul Armeniei încă din Antichitate, cum se luau măsurile sanitar-igienice, cum regele Vagharşak (sec. II î. Hr.) a transformat terenurile mlăştinoase în vii şi grădini, a construit o staţiune climaterică, apoi regele Artaşes II (sec. I î. Hr.) a pus să se sădească în jurul oraşului Artamet plante plăcut mirositoare, din care se preparau medicamente; principesa Aghvida (sec. III) a întemeiat o leprozerie, iar din iniţiativa patriarhului Nerses cel Mare (sec. IV) s-a hotărât crearea, în diverse regiuni ale ţării, de leprozerii, spitale, aziluri pentru persoane cu probleme locomotorii sau de vedere.

   Despre nivelul înalt al medicinii din Armenia antică stau mărturie instrumente medicale din epoca de bronz şi fotografii ale unor cranii vechi de câteva mii de ani, descoperite în timpul săpăturilor arheologice. Neoplatonicianul armean David Anhaght (Invincibilul), un faimos filosof de la sfârşitul secolului al V-lea şi începutul celui de-al VI-lea, era bun cunoscător al principiilor lui Hipocrat, legate de medicină. În lucrarea sa „Definiţia filozofiei“, el aborda probleme de anatomie, biologie, farmacologie, patologie şi, mai ales, de etică medicală, tocmai în spiritul lui Hipocrat.

   Mai trebuie de spus că Mkhitar Heraţi a fost primul medic din epoca creştină ale cărui lucrări au fost folosite vreme de secole ca manuale pentru cei care studiau medicina. Mkhitar Heraţi (1120–1200) s-a născut la Her (astăzi localitatea Khoy, în Iran), unde a şi studiat. Apoi s-a mutat în regatul armean al Ciliciei, unde şi-a petrecut rodnica activitate de medic. Contemporanul său, Nerses Şnorhali (Graţiosul), a dedicat două poeme acestui medic armean. Tratând bolile contagioase, Heraţi sugera folosirea ierburilor cu proprietăţi antibacteriene, antiinflamatorii şi antialergice. Totodată, el a abordat teme precum chirurgia, dieta, psihoterapia. „Vindecarea de friguri“ a fost principala sa operă, redactată către sfârşitul vieţii, în 1184. Lucrarea trata cca 200 de boli care provoacă friguri. El circulase prin ţinuturile mlăştinoase ale Ciliciei şi descoperise teoria „mucegaiului“, agent de provocare a infecţiilor. Istoricii medicinii armene cred că, până în epoca bacteriologiei, niciun alt medic nu a folosit un alt termen care să fie atât de apropiat de realitate, pentru a defini natura infecţiei. Lucrarea lui Heraţi este scrisă în limbajul accesibil al vremii, folosind cuvintele de bază ale armenei, mulţi termeni fiind păstraţi şi folosiţi în literatura medicală modernă. Lucrarea a fost descoperită în 1727, în apropiere de Constantinopol, printre alte manuscrise armene. Alcătuit din prefaţă şi 46 de capitole, manuscrisul acestei lucrări se păstrează la Matenadaran – cunoscutul institut de cercetare ştiinţifică a manuscriselor rare şi incunabulelor din Erevan. Redactarea sumară a lucrării constituie partea a doua a Tratatului lui Gagik-Hetumian din 1281 şi se păstrează la Biblioteca congregaţiei mekhitariste armene de la Veneţia, unde a şi fost editată pentru prima dată în 1832 (un exemplar aflându-se la muzeul de iatroistorie din Erevan), iar manuscrisul este păstrat la Biblioteca Naţională a Franţei. În 1908, Ernest Seidel a tradus lucrarea în germană şi a publicat-o la Leipzig. La Erevan, a apărut în 1955. Lucrarea a contribuit la clasificarea malariei, cauzelor, problemelor de patogenie, la tratamentul clinic, de prevenire şi de vindecare a acestei maladii. Pacienţilor suferinzi de malarie, el le sugera consumul de verdeţuri, alimente uşor digerabile, precum peştele, supa de carne, gălbenuşul de ou, laptele etc.

   Alte lucrări ale lui Heraţi au fost despre structura şi compoziţia ochilor sau despre pietre şi proprietăţile lor terapeutice, din care s-au păstrat doar câteva fragmente. S-au mai găsit şi prescripţii ale lui Heraţi pentru preparate minerale.

   Locul lui Mkhitar Heraţi este atât de important în Armenia, încât Universitatea de Medicină din Erevan îi poartă numele, existând şi o medalie cu acelaşi nume, acordată de preşedintele Republicii Armenia unor personalităţi medicale cu merite deosebite.

   În acest muzeu sunt evocate şi lucrări existente în secţia de manuscrise medicale şi de ştiinţe naturale a Matenadaranului. Institutul deţine peste 1.500 de manuscrise originale şi lucrări întocmite pe baza lor, în care este cuprinsă experienţa medicinii populare şi clasice armene. Sunt păstrate scrieri ale unor mari medici armeni – în afară de Mkhitar Heraţi, au mai fost Amirdovlat Amasiaţi, Stepanos Şahlimanian ş.a., precum şi manuscrise ale unor medici anonimi, o valoroasă moştenire a şcolilor de medicină de la Ani, Jugha, Datev, Sis, Sanahin, Taron sau a unor spitale din Sebastia, Cezarea, Arbenut, Hagin, Sevan, Syunik.

   Pe lângă busturile unor înaintaşi ai medicinii armene, în muzeu (care posedă peste 8.000 de obiecte) sunt evocaţi reprezentanţi ai generaţiilor ulterioare de medici armeni, cu portrete în ulei, monografii şi fotografii, manuscrise şi lucrări editate, decoraţii, medalii, obiecte de artă, daruri, documente personale – cărţi cu autografe, ecusoane de participare la reuniuni ştiinţifice, stilouri, ochelari, jocuri de şah şi chiar undiţe de pescuit ale unor pescari amatori. O recentă expoziţie specială a oferit prilejul de a vedea peste 400 de lucrări semnate de 145 de medici-scriitori armeni. Alături de instrumente medicale din secolele XVIII–XIX, sunt prezentate şi instrumente medicale mai evoluate din secolul XX, care permit o evaluare a evoluţiei tehnicii medicale.

   În muzeu sunt prezentaţi cei mai buni organizatori ai domeniului sănătăţii, ai medicinii teoretice şi de prevenire a bolilor. Printre ei se numără cei care au luptat împotriva molimelor. Datorită eforturilor acestor medici, în ţară au dispărut sau au scăzut semnificativ anumite boli cu caracter endemic, a sporit nivelul de îngrijiri medicale pentru populaţie, a crescut durata medie de viaţă. Atenţia vizitatorilor este atrasă, totodată, de albume cu texte şi fotografii consacrate istoriei şi activităţii unor colective spitaliceşti.

   Muzeul conţine documente scrise şi fotografii referitore la activitatea unor medici de renume din diaspora armeană. Dintre aceştia, atrage atenţia fotografia dr. Hovsep Hovsepyan, din armata indiană, primul medic armean cu grad de general. Tot în uniformă de general-colonel este prezentată fotografia lui Levon Orbeli, fiziolog de renume mondial, despre care am scris anul trecut în „Viaţa medicală“, când am prezentat Casa memorială a fraţilor Orbeli din Dzaghcaţor.

   Sunt prezentaţi, de asemenea, medici-savanţi care au jucat un rol deosebit ca întemeietori de diverse discipline medicale şi ca organizatori ai vieţii medicale din Armenia vremurilor mai noi.

   În paralel cu medicina clasică, în Armenia îşi continuă existenţa medicina tradiţională, prezentată prin ierbare cu plante medicinale, eprubete, vase şi instrumente din argilă, lemn şi metal, folosite în scopuri terapeutice sau igienice.

   Acum, când în Armenia domneşte sloganul „O naţiune, o cultură“, medici armeni din întreaga lume contribuie şi ei cu dovezi ale existenţei şi ale activităţii lor, motiv de adevărată mândrie pentru lumea medicală.

   Fiind un original lăcaş de ştiinţă şi cultură, Muzeul de istorie a medicinii armene din Erevan foloseşte ca sursă de informare, cercetare şi învăţământ pentru studenţi şi specialişti, dar şi pentru turiştii care se interesează de evoluţia medicinii în această ţară cu vechi tradiţii în domeniu.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.