Newsflash
OPINII

Mai mergem sau nu la spital?

de Dr. Ştefan GUTUE - iun. 6 2016
Mai mergem sau nu la spital?
     De când cu tot scandalul dezinfectanților diluați, o întrebare se naște în sinea tuturor vizavi de încrederea, și așa zdruncinată, în sistemul sanitar de-a lungul timpului: „Să mai ai curaj să te internezi după tot ce vezi și pe la televizor, și în ziare?“. Răspunsurile sunt de cele mai multe ori hazlii și exagerate, pornind de la cele eroice de tipul „nu mă mai duc nicăieri, mor acasă!“ și până la clasicul „nu e nicio problemă cu dezinfectanții, doar ni se distrage atenția de la alegerile care vor avea loc“. Ale naibii alegeri, de parcă și dacă am fi atenți și concentrați pe ele, am lua vreo decizie mai bună pentru viitor. Dar să nu deviez de la subiect. Dacă, la coadă la farmacie sau în policlinică, toți pacienții și aparținătorii vorbesc cu ușurință despre cum vor evita internările în spitale, viața îi va contrazice pe toți în cele din urmă. Un accident auto, sau de muncă, o pneumonie, un colecist litiazic devenit acut, un accident vascular care încununează mulți ani de stil de viață nesănătos, un infarct miocardic venit pe neașteptate (cum altfel?), un cancer depistat la un control de rutină, toate acestea ne schimbă într-o clipită toate planurile de viață. Nu mai vrem să ne tratăm acasă, și opțiunea sistemului privat (în continuare foarte scump pentru români), precum și dorința de a mai prinde o zi de viață în plus ne determină să începem negocierea cu boala. Brusc, spitalele nu mai sunt chiar așa de rele dacă ne promit că vom scăpa cu viață din încercarea apărută. „Ei, lasă, pe lângă restul de medicamente și ce mai trebuie să cumpărăm pe durata internării, suplimentăm bugetul și cu niște bani de dezinfectant pentru mâini. Poate aducem o față de pernă de acasă, un cearșaf pe care știm noi că nu a mai stat nimeni, mai dăm cu puțin spirt din ăla bun pe clanța de la salon și să nu uităm să mai avem o icoană în plus, așa, că omul trebuie să aibă și noroc în viață, nu este suficientă rațiunea corectă și respectarea protocoalelor.“
     Îmi amintesc argumentul adus mai demult de un preot, legat de frica unor credincioși să primească împărtășanie din aceeași linguriță care a intrat în gura a cel puțin câteva zeci de persoane înaintea lor: „Dumnezeu are puterea de a ierta păcatele și nu poate arde microbii?“.
     Virusul Ebola l-ar contrazice puțin pe părinte aici. Și dacă totul merge bine și vrea Dumnezeu, pacientul iese cu bine din spital, adică vindecat nu doar în biletul de externare, ci și în starea de sănătate, fără complicații adăugate în urma cateterelor și instrumentelor care i-au pătruns căile anatomice preformate și nu numai. După care se întoarce acasă și în mediul socio-profesional din care provine, iar viața reintră în normal. Norocul a fost de partea lui. Dezinfectanții, nu chiar. Așa cum frecvent se întâmplă în cazul unui pacient multiplu tarat, care nu are suficiente resurse fizice să se dea jos din pat și să ajungă la chiuvetă să se spele pe mâini după ce își face nevoile sau care este imobilizat la pat, nu a venit cu urinarul personal și e de ajuns să urineze o dată, hai de două ori în urinarul spitalului încât să se aleagă și cu un Pseudomonas aeruginosa rezistent la toate antibioticele. Și sunt optimist, fiindcă o infecție urinară nu te omoară chiar așa de repede precum ar face-o o diaree acută și deshidratarea consecutivă într-o infecție cuClostridium difficile. Și care se transmite mult mai ușor decât piocianicul amintit.
     Poate e vina rudelor care nu au putut să îl îngrijească zi și noapte, chiar dacă niciunul dintre aceștia nu are pregătire medicală și noțiuni de bază în nursing. Asta în cazul în care sunt dedicați bolnavului, și nu doar îl abandonează în spital pentru că ei trebuie să meargă la muncă, să își poată întreține și restul familiei. Pentru mulți dintre aparținători, îngrijirea bolnavului înseamnă doar să se asigure că suferindul își ia medicamentele la timp, așa că nu s-au gândit mai departe de acest aspect. Poate că este vina lor pentru infecție, nu? Chiar dacă au vrut să își ajute aproapele și să suplinească lipsa personalului suficient de pe secție, dar uite că nu le-a ieșit planul. Cine știe, poate s-a infectat și vreunul dintre aparținători în acest timp. Dar din moment ce nu apare în vreo hârtie de angajare sau orice fel de document, presupun că nu este responsabilitatea spitalului să îl trateze și pe acesta din urmă.
     Dar destul cu imaginația și scenariile mele medicale. Datele centralizate de Ministerul Sănătății în timpul mandatului fostului ministru Patriciu Achimaș-Cadariu arată că în anul 2010 numărul total de infecții intraspitalicești a fost de 8.105, în anul 2011 numărul a crescut la 8.463 de infecții, în 2012 s-au înregistrat 8.278 astfel de probleme, în 2013 numărul infecțiilor a ajuns la 9.296, iar în 2014 s-a înregistrat un nou record, de 10.630 de infecții nosocomiale, conform News.ro. Are cineva încredere în rezultatele acestea? Mai ales că la prima anchetă s-au depistat „doar“ 5% din dezinfectanții folosiți în spitale ca fiind neconformi cu eticheta. Iar apoi să se descopere că de fapt lucrurile nu stăteau chiar așa de bine, atunci când s-a întocmit ancheta penală pe această speță, când nici Ministerul Sănătății nu a publicat lista spitalelor cu probleme decât după acordul Parchetului General. Cine ne protejează până la urmă pe noi, viitorii pacienți?
     În primele nouă luni ale anului 2015 s-a constatat un număr de 9.402 infecții intraspitalicești, însă, ulterior, Ministerul Sănătății a actualizat datele și pe ultimele trei luni ale anului și a arătat că, la nivel național, în 2015, au fost înregistrate 12.316 infecții. Înregistrate, bine zis! Câtă încredere are personalul medical și non-medical în aceste date, în condițiile în care știm că există o frică a șefilor de secție de a declara astfel de infecții pentru a nu fi penalizați (amendați și eventual notați la dosar), dar și a managerilor de spital, aceștia din urmă fiind penalizați mai degrabă pe linie de partid, unde ustură mai tare.
    În 2011, au fost înregistrate 2.753 de infecții respiratorii, 1.506 infecții urinare, 1.679 de infecții la nivelul plăgilor chirurgicale și 682 de infecții digestive. Ca în anul precedent (2010), cele mai multe infecții au fost înregistrate la secția ATI – 2.756, iar la Chirurgie au fost 1.641 de infecții. Referitor la numărul infecțiilor intraspitalicești pe cauze, în 2012 cele mai multe au fost respiratorii, respectiv 2.744, urmate de cele ale plăgilor chirurgicale – 1.565, și cele urinare – 1.488. Secțiile cu cele mai multe infecții înregistrate în 2012 au fost ATI – 2.541, Chirurgie – 1.578, Pediatrie – 674. În anul 2013, infecțiile respiratorii, cele urinare, cele ale plăgilor chirurgicale și cele digestive au fost, de asemenea, cele mai multe, peste 7.000 de cazuri. Infecțiile respiratorii și cele digestive au însumat, în 2013, un număr de 5.485, iar pe secțiile ATI și Chirurgie au fost documentate 5.630 de infecții nosocomiale. ATI, Chirurgie și Pediatrie au fost și în 2015 secțiile cu cele mai multe probleme, înregistrându-se peste 5.000 de infecții intraspitalicești.
     SRI declară că a emis mai multe note informative încă de acum cinci ani de zile despre problemele dezinfectanților achiziționați, dar despre care foștii miniștrii ai Sănătății susțin că nu știau nimic.
     În total, numărul infecțiilor nosocomiale din spitalele din România identificate și înregistrate de Ministerul Sănătății este de 57.088, potrivit datelor centralizate de instituție și transmise către doi parlamentari, răspunsul fiind publicat pe site-ul Camerei Deputaților. Nu am găsit și numărul de decese cauzate de aceste infecții, așa că nu vă pot speria mai tare.
     Mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre cei care citesc acum acest articol vor ajunge internați pentru o vreme într-un spital din țară – deși evident că nu doresc nimănui așa ceva. Le reamintesc ca, atunci când va veni ziua aceea nefericită, să nu uite să își ia în geanta de internare o sticlă de spirt de calitate, mult gel antiseptic, mănuși de latex și o icoană a unui sfânt distrugător de germeni multirezistenți la antibiotice. Și, dacă nu cer prea mult, fără să îmi supăr colegii de breaslă, să evite pe cât posibil secțiile menționate mai sus, intervențiile chirurgicale, să evite intubația oro-traheală, cateterele uretrovezicale și germenii de tot felul. Cu puțin noroc, poate veți reuși!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe