Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Medic rezident în Germania

Viața Medicală
Dr. Julia Qirjako vineri, 22 iulie 2022

În spitalul în care activez, gărzile sunt de 24 de ore în UPU, iar tu ești singurul medic de gardă pe specialitatea ta, împreună cu un alt coleg care este de gardă pe ATI. La început, acest lucru m-a speriat.

image0
Dr. Julia Qirjako

        Facultatea de Medicină am absolvit-o în București, în 2019, și de aproape un an și jumătate sunt medic rezident Medicină internă și Cardiologie în Germania. Plecarea din România a fost pentru mine mai mult o nevoie. Neavând cetăţenie română ar fi însemnat că pe timpul rezidenţiatului nu urma să fiu remunerată salarial, ci printr-o bursă, cu o sumă foarte mică.

Ca să poţi profesa ca medic în Germania trebuie să dai un examen la Colegiul Medicilor, în care ţi se testează cunoștinţele medicale, dar și cele de limba germană. Testarea este orală, iar discuţiile sunt centrate pe cazuri clinice. Ulterior, găsirea unui loc de muncă decurge ușor, având în vedere cererea foarte mare pentru medici și asistenţi medicali.

Deficit de practică

Faţă de alţi colegi care au terminat studiile în Germania, am simţit un deficit în ceea ce privește practica. Ei au petrecut ultimul an din facultate în spital, văzând și făcând mai multe investigaţii.

După șase luni de când am început să lucrez în spital, adică imediat ce s-a terminat perioada de probă, a trebuit să încep gărzile. Modul de desfășurare a acestora diferă de la o unitate sanitară la alta. În cazul meu, ele sunt de 24 de ore în unitatea de primiri urgenţe, tu fiind singurul medic pe specialitatea ta, împreună cu un alt coleg care face gardă pe terapie intensivă. Pe timp de noapte, dacă se întâmplă ceva urgent, noi suntem responsabili și pentru pacienţii de pe secţii.

În cazul unor intervenţii precum infarct miocardic sau hemoragie gastrointestinală, de exemplu, avem la dispoziţie medici primari pe care îi anunţăm telefonic. Iniţial, ideea de a fi singurul medic responsabil în gardă mă panica, dar am realizat că astfel se câștigă experienţă în a aprecia gravitatea unui caz și a decide dacă îl poţi gestiona singur sau ai nevoie de ajutor.

Îngrijiri intra- și extraspitalicești

În Germania, dincolo de a pune un diagnostic și a prescrie un tratament pe timpul internării, medicul este responsabil de pacienţi și după externare. Împreună cu angajaţi ai serviciilor sociale, acesta este implicat în stabilirea opţiunilor de sprijin medical pentru pacienţii care au nevoie, mai ales cei cu comorbidităţi, cei mai mulţi locuind singuri.

Având în vedere că majoritatea pacienţilor noștri au o vârstă medie de 80 de ani, este foarte importantă colaborarea dintre clinicile de geriatrie și reabilitare medicală. Acest lucru este valabil și pentru bolile cardiovasculare. De exemplu, în cazul unui pacient cu STEMI, după stabilizarea în spital, în funcţie de dorinţa sa, îl putem trimite într-un centru de reabilitare, unde beneficiază de îngrijiri multidisciplinare.

Greu, dar și frumos

În ceea ce mă privește, de aproape cinci luni activez și într-o unitate de îngrijiri paliative. O perioadă pe cât de grea, pe atât de frumoasă, care simt că m-a format într-o direcţie mai bună ca om și ca medic. Cel mai greu mi-a fost să anunţ că o terapie citostatică nu a avut succes sau să interacţionez cu un pacient fără a-i da speranţe false, lucru pe care uneori îl facem și inconștient, din dorinţa de a ajuta. Totuși, am observat cât de multă apreciere poţi primi de la pacienţii și familiile acestora chiar și atunci când veștile pe care le împărtășești nu sunt tocmai bune.

Pentru moment, scopul meu este să devin medic specialist în Germania. Ce voi face apoi încă nu m-am hotărât. Aici ne lipsește foarte mult latura socială și stilul de viaţă pe care îl aveam în România. Până termin specializarea este însă o cale lungă și multe se pot schimba.

Etichete: D'ale Rezidentiatului D ale Rezidentiatului UPU medic in Germania Cardiologie medicina interna

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.