Mama
îmi spunea să nu mă fac medic, pentru că va fi și lume nemulțumită de mine.
M-am făcut însă și am încercat să fiu așa cum dorea ea. Nu știu dacă am reușit.
Oricum, nu cunosc ce este bacșișul, deși a trebuit să accept că există. A fost
un moment în care a trebuit să dau acel plic, unui coleg, pentru o operație a
soțului meu... discuția a fost între doi medici, directă, colegială. Din
păcate, a luat plicul!
Instantaneu,
m-am gândit cât de greu le este oamenilor de rând, săraci, fără posibilități
materiale, pensionari, care au o pensie mizerabilă. Iar medicul care ia plicul
are vile, mașini, merge în excursii exotice etc. Este în stare să ia banii
chiar și înainte de operație. Nu este un gest care să corespundă jurământului
lui Hipocrate!
Partea
cealaltă a problemei însă este responsabilitatea medicului, timpul alocat
pregătirii individuale. La o operație, acesta trebuie să stea în picioare trei,
patru, cinci ore sau chiar mai mult. Îmi aduc aminte că la începutul carierei,
eu am făcut gardă la secția de urgențe (UPU), fără să fiu remunerată. Ca medic,
la ieșirea din serviciu trebuia să lucrez și să fiu aptă, ca și cum nimic nu
s-ar fi întâmplat.
Noi
suntem „generația de sacrificiu“. Noi, cei care am mai rămas în țară, ca să fim
alături de familii, părinți, pentru a-i ajuta. Din păcate, alții mai pricepuți
ca noi au stabilit că suntem funcționari publici!
Mulți
dintre noi știm că prevenția nu este apreciată la adevărata ei valoare și
importanță. În munca noastră de medici școlari, nu este indiferent dacă putem
izola un streptococ sau să descoperim din timp o boală autoimună. Credeți că va
fi eficientă creșterea cu 25% a salariului în munca de prevenție? Noi, medicii
școlari, nu primim nici bani în plus și nu ne trebuie nici bacșiș! De aceea,
vom dormi întotdeauna liniștiți, nu ne va deranja DNA cu mascații. Bacșișul
nostru este zâmbetul de pe fața copiilor!
