Acum
câteva zile, în masivul Piatra Craiului, s-a produs un accident. O
turistă a căzut 30 de metri în gol, suferind un traumatism
craniocerebral și fracturi de femur și de antebraț. Echipa de
salvatori montani ajunsă la fața locului a luat decizia evacuării
aeriene a femeii accidentate și a solicitat intervenția unui
elicopter. La apel a răspuns un elicopter privat, operat de o firmă
din Brașov. Inspectoratul pentru situații de urgență a decis însă
să nu permită intervenția echipajului privat și să trimită la
fața locului un elicopter SMURD. Două ore mai târziu, confruntat
cu perspectiva unei intervenții care depășea capacitățile
profesionale ale pilotului, echipajul SMURD a anunțat că nu poate
interveni. La insistențele familiei turistei accidentate, s-a
primit, într-un final, acordul ca elicopterul privat să intervină
și să extragă victima și salvatorul montan coborât după
aceasta. Într-o intervenție care îți taie răsuflarea, după cum
se poate vedea într-o filmare circulată asiduu pe internet, pilotul
Constantin Apăvăloaie reușește să aducă aparatul de zbor
aproape de stânci și să-l mențină stabil pe poziție până la
extracția victimei și a salvatorului montan, după care zboară
spre o zonă sigură unde predă pacienta echipajului SMURD. Dar
lucrurile nu se încheie aici, în aplauzele pe care pilotul din
privat le merita cu prisosință. Șeful Departamentului pentru
Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,
dr. Raed Arafat, a declanșat o anchetă, pentru a vedea –
surpriză! – nu cum să poată folosi servicii atât de
performante, ci de ce la fața locului a fost chemat un elicopter
privat. Regulamentele i-ar fi obligat pe salvatori să solicite
intervenția SMURD. Iar SMURD, cum a declarat Arafat pentru Digi 24,
nu și-a asumat „acel 1% de risc suplimentar“.
Problema
e însă mai complicată. Sistemul național de urgență este
monopol de stat și nu admite intervenții ale terților. Toate
regulamentele și normele impuse de Raed Arafat, din calitatea sa de
șef al DSU și de coordonator național al sistemului de urgență,
se bazează tocmai pe aceste principii. SMURD este de
jure
cel mai înalt standard posibil. Mai bine nu se poate, pentru că așa
scrie în lege. Or, rostogolind bulgărele către intervențiile
faptice, de ce ai lăsa pe altcineva să sară în situații de
urgență dacă oricum mai bine decât știi tu chiar nu se poate?
Legal vorbind.
Sistemul
național de urgență are la bază o serie de indicatori tehnici,
unii preluați de prin diverse părți, alții prevăzuți doar în
legislația națională. Contează foarte mult timpii medii de
intervenție, de pildă, dar nu urmărește mai nimeni ce se întâmplă
cu pacientul. Supraviețuirea imediată și la distanță nu sunt –
așa cum ar trebui să fie – principala preocupare a
responsabililor din sistemul național de urgență. Un studiu
american compara, de pildă, acum doi ani, supraviețuirea și
deficitele neurologice în funcție de tipul de echipaj de ambulanță
care a făcut resuscitarea cardiorespiratorie. Un studiu similar ar
fi foarte la îndemâna responsabililor noștri, care conduc cu mână
de fier întreg sistemul, dar asta nu înseamnă că s-ar fi realizat
ceva similar la noi. De ce? Pentru că scrie în regulamente care
echipaj e mai bun, ce credeați? Da, SMURD, desigur. Aceleași
regulamente care, fără doar și poate, proclamau supremația
unităților intensive pentru arși din spitalele bucureștene. Până
s-a dovedit că se poate și mai bine.
Și
aici este cheia întregului sistem de urgență. Cât din actualele
norme se bazează pe dovezi, pe studii realizate în România sau în
situații similare celor de la noi? Și, mai ales, cât este doar
viziunea unui singur om (foarte bine intenționat, sigur, dar supus
greșelii ca oricare altul)? Opoziția puternică pe care Raed Arafat
a arătat-o față de orice discuție de a deschide serviciile de
urgență către prestatorii privați tocmai aici își are
explicațiile. Atunci când există nu unul, ci mai multe seturi de
date, le poți compara. Și poți vedea că multe din „adevărurile“
pe care te-ai străduit să le proclami pe cale legală sunt, de
fapt, niște încropeli neadevărate. Concurența este motorul care
permite progresul. Monopolul – fie că vorbim de sistemul de
urgență, de sistemul de sănătate, în general, ori de orice alt
serviciu public – este benefic doar celor aflați în capul mesei,
cu pâinea într-o mână și cuțitul în cealaltă.
Trăim
vremuri în care deciziile trebuie fundamentate de dovezi, iar
dovezile sunt colectate pe parcursul anilor, într-un proces
continuu. Medicina bazată pe autoritatea unuia sau a altuia a
devenit demult istorie în lumea civilizată. Pe când și în
România?
