Calitatea vieții unei națiuni este una
dintre cele mai importante probleme politice, economice sau medicale ale
acesteia. De ea depinde viitorul biologic, economic, social și cultural al
respectivei comunități, cu alte cuvinte prestigiul și locul acestei națiuni în
lume. Rolul medicinii este determinant în procesul ameliorării și menținerii
calității vieții, însă demersul medical depinde exclusiv de condițiile
politice, economice și administrative care i se oferă.
Calitatea este un termen care cuprinde o
sumă de însușiri ce diferențiază un lucru de celălalt, o stare de alta. În
medicină, ne interesează: valoarea, exactitatea, acuratețea și performanța în
activitate. Cu alte cuvinte, boli tratate bine și la timp, reintegrarea
profesională și socială rapidă și de bună calitate, prevenirea îmbolnăvirilor
și interesul primordial pentru om, fie el pacient sau sănătos. Calitatea vieții
desfășurată și concepută în acest mod va fi răsplătită cu un ridicat grad de
satisfacție din partea membrilor societății.
Sănătatea este cel mai important factor
economic și (să nu ne ferim de cuvinte mari) cea mai mare avuție a unui popor.
Din acest motiv, responsabilitatea pentru sănătate trebuie repartizată în mod
egal între toți factorii amintiți ai sistemului. Ne aflăm în fața unei
schimbări de paradigmă, adică trebuie să trecem de la un sistem medical centrat
pe boală la o viziune centrată pe persoană. Este nevoie de o abordare
primordială a persoanei, care trebuie văzută și cercetată în mod holistic.
Dezvoltarea durabilă, având în centrul
preocupărilor sale omul și sănătatea lui și a mediului, trebuie să devină
preocuparea principală a secolului nostru.
Medicina celor patru „P”
Medicina celor patru „P”, concept lansat de
laureatul premiului Nobel pentru medicină Luc Montagnier, pornește de la
principiul fundamental: Primum non nocere. Pentru a respecta acest
principiu, marele savant are în vedere patru elemente, pe care le consideră
fundamentale pentru medicina prezentului și a viitorului, pentru sănătatea și
calitatea vieții omului și a planetei. Medicina celor 4P propusă de Montagnier
constă în predicție, prevenție, personalizare și participare.
Medicina predictivă este
anticipativă, adică îți cere să ai inteligența ca, pe baza evoluțiilor trecute
și actuale în patologie și în starea de sănătate a colectivității, să poți
prevedea viitorul (cel puțin cel apropiat) și să te pregătești să-l întâmpini.
Predicția implică, pe lângă studii
științifice și interpretări aprofundate, și spirit anticipativ. Anticipația
inteligentă te scutește de a fi surprins de fenomen, rămânând fără replică în
fața lui (situație nu rareori întâlnită în sistemul nostru actual de sănătate).
Fenomenul demografic, durata de viață, patologia geriatrică, bolile infecțioase,
psihice, metabolice și, nu în ultimul rând, problema medicamentelor sunt doar
câteva dintre marile probleme de sănătate care au nevoie de o viziune
anticipativă corectă. Un exemplu de acută actualitate poate fi relevant:
antimicrobienele devin ineficiente într-un ritm mult mai mare decât viteza
găsirii și dezvoltării unor înlocuitori.
Să nu uităm că secolul XX a adus medicinii
progrese nemaiîntâlnite, creând premisele și punând bazele unor reușite
medicale uluitoare, de care astăzi se poate beneficia. Ce facem noi pentru a le
oferi românilor? Să nu uităm, de asemenea, că dezvoltarea nu are limite, pentru
că inteligența și imaginația, la rândul lor, nu au limite. Conducătorii
sistemului de sănătate trebuie să cuprindă, în viziunea lor, toate aceste
elemente, pe care să le anticipeze și să le gestioneze cu inteligență.
Medicina preventivă trebuie să se
bazeze pe toate noile descoperiri ale cercetării biomedicale care ne pot oferi
soluții de evitare a bolilor (în special cele infecțioase) și de diminuare a
factorilor de risc, care se înmulțesc vertiginos în jurul nostru.
Medicina personalizată presupune
centrarea pe om și nu pe aparate. Medicul trebuie să slujească omul și nu
mașinile, iar omul trebuie privit, analizat și tratat în spirit holistic, adică
în ideea că suferința este psihosomatică și că, indiferent unde începe (psihic
sau somatic), cauzele se intercondiționează și trebuie tratate împreună.
Medicina participativă implică
participarea întregii societăți la problemele de sănătate, la calitatea vieții.
În acest domeniu, elementul-cheie devine educația: ignoranța predomină încă în
multe locuri. Educația va permite ieșirea din ignoranță și convingerea
generațiilor tinere de adevăratele valori ale omenirii, care trebuie păstrate
și consolidate. În medicină, educația medicală continuă inculcă în mentalitatea
generațiilor medicale actuale din ce în ce mai mult aceste principii
revoluționare, dar rezultatele se mențin încă fragile.
Privită din acest punct de vedere, starea
de sănătate și calitatea vieții sunt centrate încă, aproape exclusiv pe spital.
Despre predicții de viitor încă nu se știe sau, dacă se știe, nu se vorbește,
prevenția stă să se nască, moșită fiind politic și nu de specialiști, în ceea
ce privește pacientul, el a devenit ultimul element de preocupare, medicii
fiind surclasați de birocrație și aspecte juridice, iar din punct de vedere
participativ lucrurile nu trebuie să se oprească doar la încasarea contribuției
pentru sănătate, punctul de vedere al beneficiarilor sistemului de sănătate
trebuie să primeze. Deasupra tuturor acestora, tronează managementul
sistemului. Din nefericire, acesta este aproape exclusiv încă preponderent
politic și nu profesionist.
Promisiuni pentru pacienți
Ce oferim în prezent pacientului?
Promisiuni de servicii la „standarde europene”, dacă este la zi cu cotizația
pentru sănătate.
Oferta reală este următoarea: servicii de
calitate, dorite de pacienți, în câteva unități sanitare de stat și ceva mai
multe în sistemul privat; servicii acceptate, dar nu dorite, din lipsă de ceva
mai bun – la acest tip de servicii are acces majoritatea populației; servicii
nedorite sau evitate de pacienți, mai ales în zonele îndepărtate de mediul
urban – acest lucru are două consecințe, fie neglijarea sănătății și creșterea morbidității
și a mortalității, fie, în măsură mai mică, din cauza sărăciei, un nomadism
medical. Pacienții debusolați caută mereu câte un doctor la care să apeleze.
Medicina constituie, în ultimii ani, un
constant subiect de presă. Cauzele slăbiciunilor sistemului trebuie căutate și
rezolvate și în afara sistemului medical. Exodul medical, salariile
insuficiente, infrastructura unităților medicale etc. nu pot fi rezolvate decât
prin voință și acțiune politică.
Spitalul ca argument electoral
Când se judecă medicina este avut aproape
exclusiv în vedere doar spitalul, (încă) zona esențială a sistemului de
sănătate din România. El este atât „calul de bătaie”, cât și „mărul discordiei”
din medicina românească actuală.
În ultimele două decenii și jumătate, spitalul
românesc, indiferent de locul, dotarea sau categoria lui, a constituit un
puternic argument electoral. Toate promisiunile electorale, unele chiar
lacrimogene, au fost uitate imediat după alegeri, iar cele câteva excepții doar
confirmă regula. Spitalul românesc devine, din patru în patru ani, vector
electoral, după care se afundă din nou în mediocritate.
În această situație, este bine să trecem în
revistă rolurile cele mai importante ale spitalului. Întâi, spitalul este
factor de cultură profesională și medicală, de formare academică, de cercetare,
de învățământ, de activitate științifică și de formare medicală continuă. Al
doilea rol al spitalului este de complex structural medical multiplu
specializat. Structura multispecializată permite colaborări, interacțiuni
interdisciplinare cu o dinamică continuă, ceea ce reprezintă un factor
stimulativ profesional. Multistructuralitatea îi permite spitalului să se
adapteze „din mers” cerințelor patologiei, nevoilor terapeutice, evoluției
medicinii și așteptărilor pacienților. Al treilea rol este de management
sanitar elevat. Managementul implică analiză, viziune și acțiune în vederea
obținerii calității, a performanțelor și a gradului de satisfacție. Spitalul
este, așadar, un sistem complicat, poate cel mai complicat sistem social. De
aceea, el are nevoie de un management inteligent, profesionist și vizionar.
Doar așa va fi căutat și dorit de pacienți.
Dacă am prezentat succint normalitatea unui
spital de tip modern european, să aruncăm o privire la ceea ce se întâmplă în
prezent în multe spitale românești: management preponderent aservit politic,
centrat pe economii cu orice preț, personal insuficient, dezinteres pentru
calitatea actului medical, dotări neadecvate, scumpe, uneori inutile, făcute de
dragul licitației și al laudei de „modernizare”. Secții și compartimente
ultradotate, inaugurate cu fast, rămân nefuncționale din lipsă de personal
specializat. Dotări scumpe, achiziționate cu milioane de euro, nedespachetate
ani de zile din lipsă de spațiu (care trebuia prevăzut) sau de personal de
specialitate. Aparatura medicală performantă se înnoiește periodic, la
patru-cinci ani, cu noi tipuri de aparate și instrumente. Din acest motiv, ea
trebuie folosită intensiv imediat după achiziționare, pentru ca în acest interval
de timp să-și amortizeze costurile, să producă profit, să asigure retribuția
personalului specializat și să permită achiziționarea echipamentelor noi.
Standardul și calitatea
Se invocă în permanență „standardul”, care
este prezentat de manageri ca o realizare supremă. Nimic mai fals. Standardul
este un punct de pornire, un basic obligatoriu și nu un țel. De la standard
pornim spre calitate și apoi spre performanță. Pentru aceasta, nu sunt
suficiente doar aparatele, este nevoie și de oameni bine pregătiți, inteligenți
și dornici de performanță.
Standardele tehnice se impun prin legi,
reguli și norme, dar calitatea și performanța actului medical sunt exclusiv
umane. Tehnicizarea amplă și tot mai dinamică a medicinii moderne împinge
profesia noastră spre industrializare și informatizare, fenomen care însă
perturbă relația firească și atât de necesară dintre medic și pacient.
Comunicarea umană are de suferit. Pacientului i s-ar cuveni mai multă atenție
decât mașinilor de diagnostic. Pacientul trebuie repus în drepturile sale,
pentru că numai astfel se poate ajunge la o finalitate corectă a actului
medical. Preocuparea pentru acest deziderat (quality outcome) este
primordială în sistemele de sănătate evoluate.
Obținerea unui rezultat de calitate implică
totalitatea măsurilor întreprinse într-un spital în cursul unui eveniment
medical. Orice bolnav reprezintă un eveniment medical, de la momentul
internării până la externare. Evenimentul medical cere promptitudine, algoritm
rapid și corect diagnostic și terapeutic, prevenirea și evitarea incidentelor
și a accidentelor de parcurs (cu excepția celor imprevizibile). Toate aceste
gesturi profesionale țin de valoarea corpului medical. Ele se obțin și se
îmbunătățesc prin experiență și prin educație medicală continuă, realizate atât
în țară, cât și în străinătate.
Cheia reușitei
Sunt în Romania câteva spitale universitare
și județene în care acest deziderat al rezultatului de calitate a fost atins și
se menține la cote ridicate și se bucură de încredere din partea societății și
a pacienților. S-a ajuns aici printr-un management inteligent, curajos și
științific. Modelul ar putea fi salvarea prestigiului spitalului românesc.
Faptul că aceste câteva spitale există ne
dovedește că, în pofida dificultăților, în România, valoarea începe să se
impună. Ca să rodească tot mai mult, ea trebuie recunoscută, ajutată să se
dezvolte și să facă pui. Gestul curajos al ministrului sănătății, care a
„îndrăznit” să destituie un manager incompetent, mi se pare de bun augur. Este
o cotitură către o medicină deschisă și umană. Cheia reușitei rezidă în
educație. Instituțiile academice, universitățile, managerii sănătății etc.,
instituții care se bucură (încă) de o anumită autoritate și credibilitate în
spațiul social, au obligația să readucă în actualitate și în educație valorile
etice, care trebuie să stea la baza menținerii calității vieții.
„Hiperspecializarea a creat fisuri
importante în responsabilitatea medicală. Fiecare specialist răspunde de
organul ce-l cunoaște și atât! Dar de omul întreg cine răspunde? O echipă? Un
responsabil al echipei?”, se întreba acad. Marin Voiculescu (1913–1991). Dar de
sănătatea omenirii și a planetei cine se ocupă și cine răspunde? ne întrebăm cu
toții.