La
începutul vieţii mele profesionale, am avut şansa unei şcoli chirurgicale de
cuprinzătoare şi adâncă erudiţie, în care domina un spirit integrat în esenţa
lucrurilor şi a faptelor. Personalitatea profesorului Ion Juvara imprima
activităţii zilnice o conduită plină de rigoare, profesionalism şi devotament
sacru faţă de suferinţa semenului. Intern clinic şi apoi medic secundar de
chirurgie generală, m-am format în atmosfera acestei şcoli, care mi-a dăruit
reperele esenţiale ale profesiunii. Pot afirma, fără să greşesc sau să
exagerez, că această şcoală i-a marcat profund pe toţi cei care au trecut prin
ea şi au preţuit-o, de cele mai multe ori cu multă evlavie. Figura emblematică
a întregii activităţi clinice, didactice şi ştiinţifice era profesorul Ion
Juvara, personalitate complexă, chirurg şi medic desăvârşit, magistru de vocaţie.
Omul
Ion Juvara avea o educaţie aleasă, care-i imprimase în gândire şi atitudine o
seriozitate profundă, un simţ înalt al datoriei, cultul lucrului bine făcut,
voinţa de a fi performant. Poseda un caracter puternic, urmărind permanent
apropierea valorilor societăţii libere şi democratice în care fusese crescut şi
în care credea, căutând să le cultive cu grijă şi responsabilitate. A fost un
aristocrat al spiritului!
Medicul
Ion Juvara dispunea de o cultură ştiinţifică solidă, construită cu acribie, în
mod conştient întreaga viaţă. În facultate a fost un student mai mult decât
meritoriu. A urcat prin concursuri toate treptele ierarhiei medicale, fiind
extern şi intern al spitalelor Eforiei din Bucureşti, secundar în Clinica
chirurgicală a Spitalului Colţea şi apoi medic primar de chirurgie generală şi
urologie. A devenit repede cel mai apropiat colaborator al profesorului Nicolae
Hortolomei, căruia îi va purta toată viaţa o recunoştinţă neclintită. Axul
existenţei lui profesionale l-a constituit bolnavul, faţă de care avea un
devotament absolut şi un comportament etic ireproşabil.
Chirurgul
Ion Juvara era un talent înnăscut, dar şi cultivat printr-o atitudine activă de
evoluţie spre performanţă. Poseda un orizont chirurgical foarte complex. Încă
din anii studenţiei fusese preparator şi apoi asistent universitar la Catedra
de Anatomie, condusă de profesorul Francisc Rainer. Această pregătire i-a
oferit posibilitatea de a deveni un erudit anatomist şi de a avea în plagă o
orientare rapidă şi foarte corectă. Realiza o alianţă neobişnuită între cutezanţă
şi prudenţă, fiind pasionat de rezolvarea cazurilor problemă. Cultura medicală
vastă i-a permis însuşirea unui mod pragmatic, raţional şi corect de gândire în
fixarea conduitei chirurgicale. Deschizător de drumuri, a reuşit cu succes să
abordeze şi să stabilească atitudini terapeutice noi în mai multe domenii de
patologie: chirurgia tiroidei, intervenţiile de reconstrucţie biliară, operaţiile
de corectare a suferinţelor stomacului operat, tratamentul tumorilor endocrine
ale pancreasului, timectomia în miastenia gravis.
Şeful
de clinică aspira la standarde cât mai înalte. Impunea un program de lucru
zilnic neiertător, servind el însuşi drept prim exemplu pentru ceilalţi.
Fiecare bolnav era atent examinat şi investigat pentru precizarea unui
diagnostic cât mai corect şi complet. Programul operator îl stabilea cu cel puţin 24 de ore înainte. Anesteziştii
erau integraţi în activitatea clinică. O administraţie riguroasă şi un control
atent al tuturor aspectelor legate de asistenţa medicală, de curăţenie, de
disciplină erau obişnuite şi urmărite cu perseverenţă. Cerea colaboratorilor
competenţă, rigoare, disciplină.
Profesorul
Ion Juvara a fost un magistru de vocaţie, dispus a dărui, cu timp şi fără timp,
din experienţa lui profesională vastă. Avea darul de a separa în mod admirabil
principalul de secundar. Chiar dacă identificarea ideilor principale reprezenta
un obiectiv major, era foarte atent şi la detalii. Desfăşura o activitate
necontenită şi extrem de complexă de formare a viitorului chirurg.
Raportul
de gardă reprezenta primul moment important în programul didactic zilnic. Se
prezentau şi se discutau toate cazurile propuse a fi operate. Stabilirea unei
indicaţii operatorii corecte şi stăpânirea impecabilă a tehnicii chirurgicale
erau problemele urmărite atent. Profesorul pretindea o expunere academică,
utilizarea unui vocabular medical cât mai adecvat şi o exprimare corectă din
punct de vedere ştiinţific, dar şi lingvistic.
Urma
vizita, în timpul căreia îi prezentam suferinţa clinică a fiecărui bolnav,
rezultatele investigaţiilor de laborator cu semnificaţie diagnostică şi
imagistică. Aveau loc discuţii diagnostice la care trebuia să răspunzi rapid, în
perfectă cunoştinţă de cauză, sub privirea lui de acvilă.
Demonstraţiile
operatorii constituiau momentul de vârf al instrucţiei chirurgicale. Grija
pentru o hemostază perfectă reprezenta un deziderat major al orcărei intervenţii.
Plaga operatorie arăta ca ilustraţiile unui tratat de tehnici chirurgicale.
Fiecare gest, executat în deplină siguranţă, se baza pe o orientare anatomică
impecabilă. Tehnica operatorie desăvârşită, profundul respect pentru ţesuturi,
aspectul estetic al manevrelor chirurgicale făceau din fiecare intervenţie un
unicat.
Îi
plăcea să repete mereu: Micile detalii
fac perfectă chirurgia!
Cursurile
profesorului reprezentau o bază solidă de informare, dar nu erau exhaustive.
Ideile principale, reliefate cu pregnanţă, îţi ofereau un eşafodaj bine
construit, pe care puteai adăuga lesne noţiunile dobândite în urma lecturilor
personale.
Săptămânal,
organiza şedinţe de referate. Magistrul urmărea atent şi supunea discuţiilor
critice textele pe care medicii le recenzau. La fel de interesante erau şedinţele
în care doctoranzii îşi prezentau referatele ori studiile efectuate în cadrul
programului de pregătire doctorală. Atitudinea critică şi selectarea corectă a
informaţiilor reprezentau obiectivele
axiale în aprecierea unei lucrări ştiinţifice.
Foarte
utile erau întâlnirile periodice de microscopie optică, organizate în clinică în
colaborare cu domnul doctor D. Velciu, eminent anatomopatolog, în care acesta
discuta aspectele histopatologice ale unor piese operatorii trimise din sala de
operaţii.
Prin
toate aceste metode de instruire, profesorul urmărea realizarea unei educaţii
medicale şi chirurgicale cât mai performante, fiind convins cu tărie de rolul
imens al unei şcoli în desăvârşirea profesională. A fost un creator de şcoală
chirurgicală.
A
scris monografii, tratate, cursuri universitare. A publicat sute de articole, a
ţinut conferinţe, a prezentat numeroase comunicări ştiinţifice. Toate aceste
materiale informative au jucat un rol de prim ordin în activitatea de instruire
a chirurgilor şi 
au fost citate frecvent în literatura românească şi străină de
specialitate. A fost apreciat cu numeroase diplome, medalii, titluri ştiinţifice
şi academice în ţară şi în străinătate.
Avea
cultul prieteniei, al valorii umane şi al necesităţii protejării ei. Era o
natură electivă, în sens goethean, ceea ce s-a manifestat în special prin legături
de prietenie durabile cu mari personalităţi medicale, ştiinţifice şi artistice.
A fost bun prieten o viaţă întreagă cu George Emil Palade, Dumitru Vereanu,
Ioan Bruckner, Dan Setlacec, Panait Sârbu, Vlad Voiculescu, Nicolae Simionescu,
filosoful Constantin Noica, scriitorul Radu Tudoran.
Avea
pasiunea bibliotecii şi disciplina cititului, spre satisfacţia cunoaşterii
depline. Biblioteca lui cuprindea tomuri de mare valoare istorică, dar şi cărţi
recente. Pe toate le iubea, lucru evident prin frumoasa legătură a volumelor
achiziţionate pe parcursul întregii vieţi.
Poseda mirajul progreselor tehnice. Era
pasionat de tot ce apărea nou în profesiune şi nu numai, ca dovadă interesul
mereu viu pentru automobilism. Natura îl fascina. Admira anotimpurile, marea, pădurea,
iubea drumeţiile, toate acestea exprimând adânca stimă pentru valorile ţării
noastre. Pasionat vânător încă din tinereţe, a păstrat neabătut un deosebit
respect pentru sacralitatea vieţii.
Personalitate
foarte complexă şi armonioasă, profesorul Ion Juvara a fost medic, magistru şi
chirurg de excepţie. Astăzi, rămâne pentru noi o pildă de profesionalism
intransigent, de dăruire şi muncă fără preget în slujba semenului şi a patriei.
