Newsflash
OPINII

Miezul problemei

de Laura GRÜNBERG, - nov. 9 2018
Miezul problemei
Experienţa de muncă din diferite spitale și o serie de probleme legate de valorizarea profesiei privite din interiorul și din afara sistemului de sănătate sunt doar câteva aspecte care s-au discutat în cadrul proiectului Polmed, desfășurat recent la Vatra Dornei. Miezul acestei componente din proiect este legată de valorile etice și profesionale principale care caracterizează, sau ar trebui să caracterizeze, meseria de asistent medical și moașă.
Paradigma unui act medical de îngrijire centrat cu adevărat pe pacient, nu doar pe boală, în care comunicarea cadru medical-pacient-familie să fie una multidirecţională, a fost percepută de toată lumea ca fiind corectă și normală, dar imposibil de realizat la acest moment în România. Motivul este criza de personal din sistem. Grija faţă de pacient, empatia și respectul pentru nevoile pacientului de îngrijire, dar și de informare, de suport emoţional, înseamnă competenţe profesionale specifice, dar mai ales timp disponibil, ceea ce nu există la acest moment în sistemul de sănătate de la noi. Cu un număr excesiv de pacienţi alocaţi fiecărei asistente medicale, pacienţii devin numere de paturi alocate per asistent medical, iar familiile îngrijorate sunt niște „aparţinători” care mai mult încurcă lucrurile .
O altă temă care a revenit pe tot parcursul discuţiilor a fost frica. Frica angajaţilor din sistemul medical faţă de pacienţi și însoţitori – uneori agresivi, cu un limbaj ofensator. Frica faţă de mass-media, care urmărește doar aspectele negative, contribuind constant la scăderea încrederii în sistemul medical.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe