Anul 2014 a început cu scandal. N-a fost în
sănătate (aproape că îţi doreşti, cu exasperare, să nu mai fie alte scandaluri în sănătate). A fost în
educaţie. O învăţătoare de la o şcoală centrală din Capitală a fost expusă public
după ce părinţii au înregistrat-o la o şedinţă în timp ce-i jignea pentru că,
aparent, nu contribuiseră suficient la fondurile pentru Crăciun. Nu erau bune
cadourile, pare să rezulte din atitudinea dascălului. Prea ieftine. Prea puţine.
Nepotrivite cu statutul de „fiţe“ revendicat de aşezământ. Ironic, după ce s-au
colectat 200 de lei de părinte, copiii au primit, potrivit spuselor unui tătic,
doar trei reviste şi un moş de ciocolată. Contravaloarea? 11 lei. Cam cât a
primit şi un bodyguard. Nevăzută aproape pe lângă caravana zarvei publice a
trecut însă şi o altă ştire, aceea că la Spitalul din Slobozia managerul a luat
decizia curajoasă, deşi controversată, de a legaliza pe proprie-i răspundere plăţile
informale, astfel încât instituţia dânsului să reziste. Fiecare pacient a
primit chitanţă pentru banii plătiţi în regim de ONG spitalului. Conform unor
cifre puse la dispoziţia mass-media, din astfel de plăţi anul trecut spitalul a
colectat 150 de mii de lei, aproape un sfert din contractul cadru cu Casa de
Asigurări Judeţeană Ialomiţa (sursa: „Adevărul“). Mai recent, la Brăila,
Consiliul Judeţean a propus adoptarea unor măsuri similare care converg către
ceea ce subsemnatul a propus, încă de anul trecut, adică fiscalizarea plăţilor
informale.
Părerile sunt împărţite. Legea română
orânduieşte că fiecare contribuabil la fondul de asigurări de sănătate primeşte
servicii medicale gratuite. Ministerul Sănătăţii, la mijlocul anului trecut, a
înaintat în dezbatere publică pachetul de servicii de bază care ar subsuma
drepturile care i se cuvin fiecărui plătitor, dar şi acelora care nu
contribuie. Gurile rele ar putea spune că soluţiile deocamdată agreate la
Centru pot fi asemuite vorbei din popor: „din bucata mea de pâine/ am hrănit un
om şi-un câine“. Nu e foarte clar cât e pâinea, cine-i omul şi cine-i câinele
în fabula interminabilă a reformei sanitare. Cert este că, aşa cum stau
lucrurile la început de 2014, mugurii unui salt ireversibil către o sănătate
hibridă par a fi fost plantaţi. Iar iniţiativele celor din Ialomiţa şi Brăila
merită analizate.
Plec de la realitatea că în sănătate circulă
bani nefiscalizaţi. Unele estimări sunt halucinante. E vorba de câteva sute de
milioane de euro anual, sau 70 de lei per contribuabil plătiţi informal în
sistem per annum. Aceşti bani ajung
îndeosebi în buzunarul practicianului care, dacă e să estimezi că vede cam
3.000–4.000 de oameni într-un sezon profesional ar putea să câştige, la negru,
cam între 200 şi 300 de mii de lei din plăţi informale. Sau cam 3.000 de euro
pe lună. Câştigul pentru stat, în momentul fiscalizării unei astfel de practici
– independent de moralitatea ei – e indubitabil. Se pune problema însă de ce:
a) statul nu mobilizează aceiaşi bani sub formă de salarii, indemnizaţii, burse
etc. către aceiaşi medici încât să stăvilească practica, ori b) statul nu
liberalizează practica încât acelaşi medic să plătească taxe şi impozite pe
venitul lui.
Problema pe fond este cea a denumirii
sistemului. Dacă e social, dacă e centralizat, dacă pretinde că serviciile sunt
gratuite atunci orice addenda la el e prin definiţie ilegală, devreme ce
falsifică premisele serviciului însuşi. Prin analogie, revenind pentru moment
la scandalul din educaţie, vedem totuşi că subfinanţarea forţează contribuţia
suplimentară a cetăţeanului pentru atingerea unui minim standard de decenţă în
privinţa ofertei de medicină. Concomitent, banul care circulă direct între
utilizator (pacient aici) şi ofertant (medic/ spital) ajunge să aibă un
randament util mai bun decât a oferit Ministerul Sănătăţii. Pentru bugetul
actual al sănătăţii – aşa cum a devenit evident după ancheta de la spitalul
Judeţean din Ploieşti tot anul trecut – folosirea banului public a fost
catastrofală. Sunt tot bani de la contribuabil doar că nu se regăsesc în destinaţia
lor firească. Plicul dat direct medicului sau cu chitanţă – cum e mai recent la
Slobozia – şi apoi împărţirea profitului, ajunge să fie mai elegant reinvestit
în infrastructură. Dizarmonia pleacă din aceea că omul plăteşte de două ori
acelaşi bandaj sau faşă, pensă ori sutură la operaţie. Cuvântul-cheie pare deci
să rămână „bază“ în „pachetul de bază“ propus de Guvern. Acesta include
tratamente compensate ori gratuite, un număr de consultaţii şi rezolvarea
ambulatorie sau intraspitalicească a unor afecţiuni. Dar restul? Pentru restul,
pare firesc în contextul prezent, ar trebui ca cetăţeanul să fie încurajat să îşi
achiziţioneze asigurări suplimentare de sănătate sau să cotizeze direct la
centrul lui medical teritorial (cum e la Slobozia, spre exemplu). Medicul ar
putea atunci să stabilească fie singur, fie în asocieri medicale, fie în
contextul echipei medicale din ambulatoriu ori spital, contacte cu diverse
sisteme suplimentare de asigurări. E România pregătită pentru aşa ceva? Dar, şi
mai important, sunt medicii pregătiţi să-şi rânduiască meseria astfel încât să
lase în urmă un „secol de singurătate fiscală“ în care banii s-au adunat în
plic şi sub saltea?
Principala
obiecţie a părinţilor implicaţi în scandalul de la Şcoala Rosetti din Capitală
nu a fost că trebuia să contribuie cu consumabile, mobilier şi cadouri.
Principala lor obiecţie a fost că s-a ajuns la solicitări nesimţite, o formă
deci de abuz în funcţie şi abuz de putere. E de anticipat, pe undeva, că şi un
sistem medical în care apare un dezechilibru în checks&balances, adică unul în care sănătatea devine mai mult
afacere decât meserie socială, costul pentru un serviciu medical ar putea să o
ia razna printr-un mecanism similar. Unei astfel de critici nu-i poţi totuşi răspunde
fără de-criminalizarea plăţilor informale şi integrarea lor sub formă de donaţii/contribuţii
personale/ redirecţionare de fonduri (nu doar pudicul 2%) către sănătate
comunitară sau finanţare privată a sistemului medical naţional. Poate că e
timpul, deci, să renunţăm la mitologica sănătate „gratuită“, de sorginte
socialistă, a populaţiei şi să migrăm către o soluţie compozită în care baza e
gratuită, vârful privat.
