Newsflash
OPINII

Mobilizare generală

de Dr. Aurel F. MARIN - ian. 24 2012
Mobilizare generală
   Succesiunea evenimentelor din ultimele zile creează o imagine deconcertantă pentru toată lumea. Propuneri legislative controversate, pripit aruncate „pe piaţă“, intrate în dezbatere publică pentru a fi retrase cu aceeaşi grabă nejustificată şi desconsideraţie completă faţă de diversele asociaţii profesionale deja implicate în consultări; numiri, demiteri şi re-numiri de demnitari făcute peste noapte, unele fără o raţiune evidentă; declaraţii contradictorii, confuzii (unele deliberate) şi dezinformări; o presă generală care (programat sau nu) înţelege tot mai puţin din ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate… Orgolii şi interese de tot felul se războiesc pe frontul sănătăţii. Intraţi în an electoral, orice plan pe termen lung este departe de a fi realist, astfel că şi recent anunţatul nou proiect de reformă, cu o gestaţie prevăzută de Ministerul Sănătăţii la trei-şase luni, dacă va fi în vreun fel finalizat, va rămâne, probabil, în seama viitorilor câştigători ai alegerilor.
   În aceste condiţii, şi anul 2012 se va înscrie, fără doar şi poate, în şirul celor de până acum: fonduri puţine, probleme pe toate fronturile, nemulţumiri perpetuate şi intervenţii corective atunci când vreo situaţie gravă va mai ieşi la iveală…
   Este deci nevoie de „mobilizarea“ generală a profesioniştilor din sănătate, a comunităţii medicale din România, pentru ca noua legislaţie, atunci când va fi gata, să garanteze existenţa şi funcţionarea unui sistem de sănătate sustenabil, bazat pe principii europene, capabil să asigure starea de sănătate a populaţiei pe termen lung, prin programe coerente. Nu trebuie să mai ajungem să protestăm, pe diverse voci, pentru a corecta greşelile sau „avântul“ pseudoreformator al legiuitorilor. Nu, soluţiile nu vor veni din partea politicienilor. Doar implicându-ne activ – prin asociaţiile profesionale şi de reglementare, prin societăţile de specialitate, dar şi prin intermediul săptămânalului nostru – în designul sistemului putem fi siguri că acesta va avea viitorul pe care cu toţii îl dorim.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe