Năravul românesc

Mai multe ţări observă deja că adevărul „pe hârtie” nu seamănă deloc cu cel din practică. Ca și în România, în Germania, Spania, Franţa, Statele Unite, derularea vaccinării la parametri optimi este împiedicată de un lucru extrem de simplu: lipsa de exerciţiu a sistemelor sanitare cu astfel de acte medicale în masă. Este, pe de altă parte, și motivul pentru care Israel sau Marea Britanie au o cu totul altă performanţă.

        Of, de-am fi noi Bătrânul Albion sau Pământul Sfânt! Dar noi, românii, suntem ceea ce suntem și procedăm așa cum ne-am obișnuit. De departe cel mai greu de dus nărav e deturnarea unei activităţi – altfel, eminamente medicală – într-un tărăboi de aprozar între guvern și administraţie locală, politicianul roșu cu cel galben, vechiul vulpoi cu lupul cel tânăr, la un moment când populaţia suferă și oameni continuă să moară de complicaţiile asociate COVID-19. Atât de mici, de fapt, sunt marii noștri oameni de stat.

               Dis de dimineaţă, la coadă la vaccinare, în faţa unui container așezat în curtea unui spital de stat cu aceleași însemne comuniste și după 30 de ani de la Revoluţie, în timp ce bătea ploaia măruntă și totul era gri, acest autor s-a uitat atent împrejur. La mizerie. La jeg. La pâcla dimprejur. Dar și la lucrurile bune dinăuntru. O altă generaţie de oameni – tineri, echipaţi – care căutau să ţină lucrurile sub un control pe care nu-l vezi deloc nici afară, nici la vârf. Vaccinau, vaccinau, vaccinau... Mult iubiţi conducători și demnitari, medicii știu să-și facă treaba. România trebuie să le dea ţara în care treaba medicilor e ocrotită, la fel cum spune în Constituţie că e ocrotită sănătatea cetăţenilor. Noi, medicii, suntem ocrotinţa. Una care prea des ajunge, din cauza voastră, mărgăritar în troaca porcilor.