La 27 martie a.c., un
avion Germanwings cu 150 de persoane la bord s-a zdrobit în Alpii Francezi.
Andreas Lubitz, copilotul în vârstă de 27 de ani, a premeditat acţiunea. A
îndreptat în picaj avionul spre stânci. A rămas impasibil la strigătele
pasagerilor îngroziţi şi la loviturile disperate în uşă ale pilotului. În tot
acest interval de groază colectivă el nu a avut nicio emoţie. Respiraţia lui
s-a menţinut calmă până în ultima secundă. Cum a fost posibil?
Din copilărie, Lubitz a
dorit să devină pilot de linie. A practicat în adolescenţă sporturi extreme.
Vecinii l-au descris ca fiind politicos şi rezervat. Nu s-a descoperit să fi
avut legături cu grupări radicale, teroriste, secte sau să fi consumat droguri.
Stagiul său de pregătire ca pilot a fost întrerupt pentru cauze medicale
psihiatrice timp de 18 luni. Diagnosticul din acea perioadă este şi în prezent
clasificat ca secret medical. Asupra acestui subiect trei asociaţii
profesionale de psihiatrie, psihosomatică, neurologie şi psihoterapie din
Germania au dat o declaraţie comună, destul de puţin convingătoare.
Presa străină a speculat
mult asupra acuzelor medicale care au condus la această dramă aviatică. S-a
invocat mai ales depresia, dar şi tulburarea bipolară şi chiar schizofrenia.
S-a vorbit despre un act suicidar cauzat de depresie. Cu privire la acest caz
se pun cu legitimitate câteva întrebări: a suferit oare Andreas Lubitz de una
dintre aceste afecţiuni? Care ar putea fi oare cel mai probabil diagnostic?
Putem cataloga acţiunea sa drept un simplu act suicidar?
Din epoca de pionierat a
psihiatriei şi psihiatriei legale se cunoaşte faptul că depresivii şi bipolarii
comit suicid. Ei nu sunt însă ucigaşi în serie sau în masă. Rarisim se poate
vorbi la aceştia de homicid altruist, concept discutabil. Schizofrenicii pot
comite şi ei suicid, rar homicid, dar nici ei nu sunt ucigaşi în serie sau în
masă.
Din datele dezvăluite de
presă, Andreas Lubitz şi-a premeditat cu minuţiozitate acţiunea, luând toate
măsurile ca ea să reuşească. A ascuns concediul medical, distrugându-l. Şi-a
manifestat deschis intenţia de a schimba sistemul şi de a deveni o persoană
foarte cunoscută. În opinia mea, Andreas Lubitz nu a suferit de o psihoză, ci
de o gravă tulburare de personalitate. Trecerea sa la act nu a fost un raptus
psihotic, ci o acţiune premeditată cu scop precis. Distrugerea obiectului
iubit, dorit şi improbabil de obţinut. Avionul împreună cu celelalte persoane
aflate la bord, inclusiv colegii de echipaj.
Fenomenul de
distrugere-autodistrugere este explicabil prin conceptul mitologic de erou.
Dacă Andreas Lubitz nu a reuşit în timpul scurt pe care şi l-a propus să devină
un erou pozitiv, un mare pilot, el a căutat o altă cale de acces la prestigiu.
El s-a transformat în erou negativ, un mare distrugător. Dacă nu a fost
capabil să transporte în siguranţă fiinţe umane, atunci s-a răzbunat, le-a
omorât. Andeas Lubitz este un ucigaş în masă-sinucigaş.
Ce tip de personalitate
patologică a avut Andreas Lubitz ? Din puţinele caracterizări ale sale apărute
în presă şi mai ales din acţiunea sa, pare posibil ca el să fi avut trăsăturile
narcisice, sadice şi antisociale ale narcisismului malign descris de Erich From
(1964) şi de R. J. Campbell (Campbells’ Psychiatric Dictionary, 2009). Acest
caz tragic se aseamănă cu ,,Povestea morţii lui Sardanapalus“, descrisă de
Diodor din Sicilia, transpusă plastic de Eugène Delacroix în pictura cu acelaşi
nume din muzeul Luvru. Sardanapalus (Asurbanipal) a fost presupusul ultim rege
al regatului stat Ninive. Un individ lacom, bogat, răzbunător şi crud. Aflând că
cetatea sa este pe cale de a fi cucerită de o grupare politică rebelă, sătulă
de abuzurile sale, el a decis să fie spectatorul propriei autodistrugeri pe
propriul său rug. În consecinţă, a ordonat uciderea concubinelor, a favoritei
sale Myrrha, a sclavilor şi arderea tuturor bogăţiilor sale. A participat
impasibil la acest autodafeu ca un simplu spectator.
Trăsăturile patologice
ale narcisismului malign combină trăsăturile narcisice cu trăsăturile
antisociale. Furia le este alimentată de dorinţa de răzbunare. Aceştia
experimentează rar depresia în sens autentic. Pot avea tendinţe ego-sintonice
de suicid. Comit suicidul în timpul unor crize de supărare provocate de eşec
sau când se consideră stăpânii propriului destin, suicidul fiind în această
situaţie pentru ei un triumf. Mai pot coexista trăsături paranoide care sunt
datorate inflaţiei sinelui. Ei proiectează ura lor spre alţii pe care îi
consideră persecutori. Sunt incapabili de remuşcare şi de introspecţie.
Grandiozitatea le provine din supracompensarea angoasei paranoide. În etiologia
narcisismului malign factorii biologici sunt foarte puţin cunoscuţi. Factorii
de dezvoltare, din primii ani ai copilăriei sunt consideraţi esenţiali în
maturizarea pulsională, construirea supraeului şi relaţia obiectală (S. Freud,
J. Lacan). Umilirea şi maltratarea, ca şi răsfăţul, sunt la fel de periculoase
(Ana Freud). Privitor la factorii social-politici şi culturali, psihanalistul
italian Franco Bifo Berardi şi-a exprimat opinia într-o carte recent publicată,
intitulată ,,Eroii: ucigaşii în masă şi sinuciderea“ (Ed. Verso, 2015).
Se pune cu acuitate
întrebarea: ce se poate face pentru a preveni apariţia unor noi astfel de
cazuri? Personalităţile cu trăsături psihopate cluster B (DSM V) se adresează
rar psihiatrilor din liberă iniţiativă şi atunci când o fac, medicaţia
psihotropă are asupra tulburării un efect mai mult decât modest. Factorii
psihoeducaţionali, precum familia, şcoala, învăţarea normelor de conduită
socială, sistemul de guvernare, puterea exemplului pozitiv, modul de a impune
prin factorii instituţionali seturi de valori autentice, organizarea aplicării
şi controlul social al acestora par definitorii.
Din acest punct de vedere, cazul Anders Breivik,
omuciderile în masă din şcolile americane, epidemia de sinucideri din Europa
aflată acum în recesiune, masacrul Charlie Hebdo, la fel ca şi dezastrul
Germawings, reprezintă consecinţe dureroase, din ce în ce mai frecvente, ale
anomiei provocate de civilizaţia actuală globalizată. Legătura dintre sănătatea
mintală şi capitalism este explicată de autor prin impactul valorilor cultivate
de neoliberalism. Absenţa statului din spaţiul social, concurenţa prin orice
mijloace, omnipotenţa banului, consumismul ca scop în sine; internetul, filmele
şi reclamele ce promovează pseudovalorile, pseudomodelele, ura, sexualitatea
făţişă, de cele mai multe ori distorsionată; răzbunarea, principiul hedonic ca
scop al existenţei, imoralitatea ca şi cale de succes social. Toate sunt cauze
şi efecte ale imaturităţii emoţionale ale fiinţei umane contemporane şi ale
normelor şi comportamentelor după care ea este impinsă a se guverna. Societatea
devine din ce în ce mai angoasată, mai depresivă şi adoptă comportamente
sociopate, reprobabile. Pentru generaţiile tinere, eroul model este un personaj
imatur afectiv, un psihopat sociopat, un hedonist narcisic.
