Am participat la aniversarea şi, totodată, retragerea la pensie a unui
coleg chirurg, respectat de colegii lui mai tineri. În afară de medici, au fost
invitaţi prieteni şi rude de cu totul alte profesii. Sărbătoritul avea multe de
povestit. Urma să se întoarcă la „vatră”, după un „război” istovitor şi perfid
cu bolile lumii, lung de peste patruzeci de ani, în care a încasat şi el mai
multe gloanţe, o hepatită cu virus C, un stop cardiac prin epuizare în timpul
unei intervenţii laborioase, resuscitat rapid de medicul anestezist şi fără
consecinţe, unul din nenumăraţii anonimi ai acestei caste profesionale. La despărţire
ne-a atenţionat: dacă avem nevoie de voluntari, să-l căutăm.
În această stare de spirit am ajuns acasă. Mă simţeam mândră de colegii
mei cu care făceam echipă în situaţii extreme, de foarte mulţi ani. După ce
mi-am agăţat haina în cuier am avut totala neinspiraţie să apăs telecomanda
televizorului. Unde am văzut din nou povestea cu doctorul şi cu „plicul“.
Oameni buni, pseudojurnalişti şi pseudoguvernanţi, până unde vă împingeţi ambiţia,
cinismul şi cruzimea? Este inadmisibil ca într-o lume cât de cât normală să
exploatezi la maximum, până la epuizare, buna-credinţă, truda şi educaţia
profesională a unor oameni şi apoi să-i denigrezi, transformând sacrificiul lor
în infracţiune pentru nişte atenţii total derizorii. Acolo stă valoarea unui
medic, că a primit sau a refuzat 100 de lei? Ştiţi cât se dă la o nuntă? 1.000
de lei. Urmăriţi în supermarket cât dau românii pe şunci, cârnaţi şi şorici
pentru a fi mai bolnavi. Dar ce ziceţi de băuturile alcoolice şi ţigări? Un
plus de cumpătare i-ar aduce mai rar la medic. Ce faceţi pentru asta?
Emisiunea continua în acelaşi ton vehement. Se citesc mesaje pline de ură
de la foşti pacienţi încurajaţi să denigreze medici şi să devină astfel foarte
mici „vedete“. Mă revolt, mă revolt până în măduva oaselor. Toţi aceşti oameni şi-au
rezolvat problemele lor urgente de sănătate, şi-au recăpătat vederea, mersul, bătăile
inimii, au beneficiat de inteligenţa şi educaţia unor oameni care s-au dedicat
lor. În final, o mamă prezintă drama fiicei sale, medic tânăr, care munceşte
non-stop în spitalul care a angajat-o, fără libere, fără bani destui, trăind
din pachetele şi banii de acasă, o fiică bravă pentru care mama tremură gândindu-se
că munca o va doborî.
Dragi jurnalişti, noroc că nu sunteţi toţi la fel de iresponsabili. Vă dăm
noi toate plicurile noastre şi vă rugăm să veniţi să lucraţi în locul nostru!
Chiar nu ştiţi? Ne este silă de plicuri! Ele sunt stigmatul neputinţei guvernanţilor.
Mii de medici au părăsit ţara din cauza lor, iar cei rămaşi pleacă masiv spre
privat, unde munca este mai uşoară şi unde nu există obsesia plicului. Dar ce
vor face oamenii săraci? Le veţi purta voi de grijă? Veniţi să vedeţi adevărul
la faţa locului. Intraţi într-o Unitate de primiri urgenţe, unde opreşte o
salvare la zece minute şi unde pot intra simultan câteva cazuri de extremă
urgenţă: bolnavi agonici, stopuri cardiace, come, accidente grave de toate
felurile, înjunghiaţi, bătuţi, pacienţi cu chipuri desfigurate ori acoperite de
sânge, oameni ai străzii, beţivi, drogaţi, degeraţi, care aduc cu sine mirosuri
pestilenţiale, bolnavi contagioşi cu gripe, TBC, boli diareice sau alte
necazuri. Veniţi şi doar priviţi. În lumea asta nu există „plicul“. Este nevoie
de multă tărie de caracter şi multă dragoste de oameni să treci peste toate
acestea.
Iar voi, pseudojurnalişti, plini de abnegaţie deplasată, în loc să salvaţi
ce mai e de salvat mediatic, îngropaţi definitiv ţara într-un grotesc absolut, în
care binele şi răul nu se mai separă unul de altul. De ce nu cultivaţi binele
ca să umplem ţara de bine? De ce nu cultivaţi frumosul ca să umplem ţara de
frumos? Nu vă e milă de lumea asta bolnavă, cu suflete cariate, pe care o îmboldiţi
în toate felurile? I-aţi defectat senzorii, aţi spart oglinda lumii, imensul
cristalin de care cu toţii avem nevoie ca viaţa să ne pară mai frumoasă.
Apreciez misiunea jurnalistului, admir foarte mulţi jurnalişti oneşti, inspiraţi
şi civilizaţi, fără de care nu s-ar putea schimba în bine lumea. Revolta mea se
îndreaptă doar spre acei jurnalişti care, neiubind oamenii, în general, nu pot
aprecia efectele lipsei lor de inspiraţie.
