Mă uit atent la ce titluri de carte își aleg oamenii din librării. Și mă cuprinde o stare ciudată văzând mâinile care se îndreaptă înspre rafturile cu volumele cel mai bine vândute. Binder, Cipileagă și Rotar, fluturi, portocale verzi și orbi. Paginile care erau folosite la împachetat merele... acum sunt sorbite cu nesaţ. Autori mari trec pe lângă tine zilnic, dar intri în delir când vine în orașul tău, în turneu de lansare, Petronela sau Vitalie.
Care sunt creatorii de conţinut pe care îi urmăresc studenţii mediciniști? Adelina Pestiţu, Dorian Popa și Dani Mocanu, mi-au spus unii la cursul de branding personal și discurs public în medicină. Persoane de succes, influenceri. Au valoare? Sunt branduri puternice aceștia? Evident că sunt. După popularitate, libertatea pe care o au și câștigurile semnificative declarate.
Când i-am întrebat pe studenţi de ce îi urmăresc pe acești influenceri, mi-au dat răspunsuri neconvingătoare. Mă așteptam să-mi spună că încearcă să observe mecanismul succesului și să-l reproducă. Că sunt în căutarea drumului propriu, dar nu așa de radical, precum absolvenţii de colegiu din SUA, care-și dedică un an sau chiar doi pentru a studia modul în care pot avea succes pe Instagram. Nu putem să-i dojenim pe oameni pentru deciziile lor. Putem să le sugerăm autori semnificativi și persoane relevante pe care să le urmărească online. Mulţi doctori sunt ocupaţi și achiziţionează cărţile unor autori fără substanţă. Unii cumpără și citesc frecvent și sunt bine informaţi privind piaţa editorială din România. Alţii scriu cărţi pentru a-și adăuga medalii la halat. E bine să îi încurajăm să scrie. Dar să publice doar când au realmente ceva de transmis. Și după un exerciţiu semnificativ. A cumpăra o prefaţă sau un editor nu conduce și la sporirea valorii cărţii.
Unii au succes, dar valoarea le lipsește. Alţii au și succes, și valoare. Recomand studenţilor să-i citească și să-i urmărească pe Sir Ken Robinson (educaţie), Wendy Sue Swanson, Eric Topol, Howard Luks, Abraham Verghese, Atul Gawande, Robert M. Sapolsky, Steven Johnson, Steven Pinker, Amy Cuddy (medicină și știinţă), Daniel Kahneman, Richard H. Thaler, Steven D. Levitt, Stephen J. Dubner (economie), Seth Godin, Scott Galloway, Daniel Pink (marketing), Garr Reynolds, Karim Rashid (design), Martin Lindstrom (branding) sau pe Tim Ferris și Marie Forleo (antreprenoriat).
Se vorbește adesea că, în medicină, odată cu specializarea, ce s-a pierdut în suprafaţă s-a câștigat în profunzime. Nu cred că profunzimea s-a câștigat, ci adâncimea. Profunzimea are diversitatea și fascinaţia ei, adâncimea ţine doar de forare.
Limbo este un concurs de dans, popular în diverse ţări, dar care amintește de vremea sclaviei, unde concurenţii trebuie să treacă, fără să cadă, pe sub o bară, ce coboară gradual. Ce mi-am propus în relaţia cu studenţii este anti-limbo dance. În timp ce mulţi le coboară bara, eu încerc să le-o înalţ mereu, chiar dacă uneori e prea sus, de nici cu vertexul n-o pot atinge. Să le arătăm piscurile, nu hăul. Profunzimile, nu găurile. Altfel... vor ajunge meșteșugari. Și e vremea pentru artă, nu pentru artizanat. Pentru unicitate, nu pentru șablon.