Parlamentul European a suspendat accesul vizitatorilor timp de trei săptămâni, a anunțat săptămâna trecută David Sassoli, președintele instituției. Măsura preventivă este luată pentru a limita propagarea coronavirusului. Public, presa, petiționarii, reprezentanții sindicatelor și patronatelor nu mai au acces în fortăreața din Bruxelles.

De teama răspândirii acestei epidemii, parlamentarii și-au suspendat și vizitele în circumscripțiile electorale. Oamenii renunță și la vizitele plătite de contribuabili prin tot felul de capitale, pentru monitorizări, rapoarte; într-un cuvânt, nu se mai plimbă gratis, ca să se pună la adăpost.

Salutară (în sensul de salvatoare) această decizie. Liderii politici, care învârt un buget personal între 20 și 50.000 de euro pe lună, cărora încă le curge salariul între șase luni și doi ani după ieșirea din mandat, doar pentru a acasă, care au o pensie de peste 5.000 de euro, își păzesc viața închizându-se în birou, ca Papa Clement al VI-lea într-un cerc de foc, pe vremea Morții Negre.

Pe modelul politicienilor, n-ar trebui să ne protejăm și noi, medicii, suspendând accesul vizitatorilor în spitale? Dar, uite că nimeni, niciodată nu a închis ușa cabinetului pentru a se protejeze pe sine.

Măștile pe care le poartă chirurgii nu sunt pentru protecția lor, ci a pacienților. Mănușile, în timpul intervențiilor chirurgicale se mai înțeapă, iar înainte de apariția profilaxiei post-expunere, riscul operator se referea și la chirurg nu doar la pacient.

Când societatea vorbește despre eroii în uniformă, care își pun în pericol viața pe front sau în lupta cu infractorii, ar fi cazul să se gândească și la armata în halate albe, la medicii care nu au dezertat niciodată, oricât de mulți colegi le-ar fi căzut la datorie.

În aceste zile, când lumea înțelege să se vaccineze, să respecte regulile de igienă, adesea ignorate, să asculte sfatul medicilor, pentru că vede pericolul, poate va înțelege și la ce se expun doctorii și personalul medical, zi de zi, nu doar o dată la 102 ani. Și nu ne referim doar la virusuri sau bacterii.

Multe decese în rândul medicilor se produc din cauza stresului, a epuizării fizice și emoționale, așa-numitul fenomen burnout. Multe dintre familii se destramă din cauza gărzilor, a oboselii, a presiunii psihice pe care o pune serviciul asupra noastră, cei aflați în orice moment în linia întâi.

După priceperea noastră și după posibilitățile științei vom duce și această luptă cu COVID-19. Poate, în timpurile acestea grele, cei care vor o țară ca afară se vor gândi o clipă cum e tratat medicul afară, vor înțelege că mai periculoasă ca epidemia coronavirus este epidemia de ură care îi lovește, nu doar pe medici ci și pe pacienți, fiindcă aceștia riscă, la un moment dat, să rămână singuri în fața bolii.

Nu pentru că medicii vor fugi, ci pentru că umiliți, târâți prin procese, arestați pentru greșeli inevitabile în limita progresului medicinei, nu vor mai fi destui ca să-i ajute la nevoie. Armata în halate albe e decimată pe Facebook și în presă, chiar înainte să înceapă războiul.