Newsflash
OPINII

Noi de-aicea nu plecăm!

Noi de-aicea nu plecăm!
    „Noi de-aicea nu plecăm“ a fost unul dintre sloganurile-simbol ale manifestanţilor din 1990 din Piaţa Universităţii. Complet, acesta suna astfel: „Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câştiga libertatea noastră“. Libertatea am câştigat-o, dar am plătit scump. România a fost cumplit zdruncinată de evenimentele din 13–15 iunie 1990, iar dezechilibrele de pe toate palierele au continuat. Unele nu s-au terminat nici azi. Dar sloganul a rămas, iar cuvintele ascund şi mărturisesc totodată îndârjirea unor oameni care nu numai că nu vor să plece din România, dar luptă pentru vindecarea ţării. Mă refer direct la medicii şi personalul medical, care, în ciuda graniţelor deschise şi a nenumăratelor locuri de muncă bine plătite care li se oferă în ţări mai bogate ca a noastră, se încăpăţânează să rămână acasă, să se lupte cu un sistem bolnav, adesea corupt, şi îşi fac treaba aşa cum se cuvine.
    Am scris şi am vorbit public de mai multe ori despre fenomenul pe care l-am numit „exodul medicilor“. Sistemul e aproape de colaps şi ne apropiem rapid de momentul în care nu vom avea numărul minim de medici pentru a acoperi nevoile populaţiei. De ce pleacă medicii? Pleacă pentru că acolo unde se duc sunt respectaţi, au salarii foarte bune, sunt integraţi în comunităţilePiaţa Universităţii avea să se încheie abrupt în iunie 1990 pe care le au în grijă. Europa dezvoltată are nevoie de medici, iar transferul unui medic de la Strehaia, să zicem, la Lyon e floare la ureche.
    Medicii mai pleacă şi pentru că, de 25 de ani, administratorii sistemului de sănătate se bat în reforme inutile, conforme doar intereselor politice sau financiare ale jucătorilor din prim-plan. Medicii şi-au pierdut speranţa în schimbare, nu mai vor să întregească şirul lung de generaţii de sacrificiu, nu mai văd lumină la orizont. Ei ştiu foarte bine ce se întâmplă în sistem, ştiu că influenţa politică nu se termină niciodată, ştiu cine are de câştigat din această joacă ticăloasă de-a reforma. Şi ei şi pacienţii lor sunt mereu în poziţia de învinşi!
    Un alt lucru trist care merită amintit este defăimarea constantă a medicilor şi a personalului medical. Jurnaliştii, presaţi la rândul lor de goana după audienţă cu orice preţ, amplifică până la nivelul insultei cazurile în care medicii greşesc, dar evită să pomenească (sau o fac foarte rar) reuşitele din domeniu, entuziasmul unor medici sau devotamentul asistentelor. Presiunea mediatică e preponderent negativă şi se adaugă peisajului sumbru din sistemul medical. Aş vrea să îi întreb pe jurnalişti cum îşi explică faptul că încă pluteşte această corabie găurită care este sistemul de sănătate? Sau dacă îşi dau seama aceşti reprezentanţi ai mass-media că, atunci când terfelesc imaginea unui medic dintr-o comunitate mai mică (înainte de a se stabili oficial vinovăţia acestuia), acesta îşi pierde respectul comunităţii? Susţin libertatea de exprimare, dar constat adesea că nu toţi jurnaliştii înţeleg că a te exprima liber înseamnă, în primul rând, a fi responsabil.
    Cu toate acestea, puţini şi istoviţi, sunt şi medici care refuză să părăsească România. Strâng din dinţi şi îşi asumă statutul de medic român. Adesea, fac minuni acolo unde lucrează, chiar dacă spitalele sunt sărace, fără instrumentar, cu personal insuficient.
    Grupul mare al medicilor de familie munceşte din greu cu miile de pacienţi, cu tonele de hârtii care trebuie completate şi nu cedează. Medicii de familie îşi cunosc bolnavii pe nume, le ştiu suferinţele fără să fie nevoie să se uite în fişele lor, caută să le recomande cele mai ieftine medicamente. V-aţi gândit cât de greu trebuie să îi fie unui medic de ţară? Mulţi au în grijă câteva cătune deodată, fac naveta cu greu, dar se duc la fiecare pacient, ori de câte ori e nevoie de ei.
    O altă categorie de eroi include medicii din spitalele mici, de ţară. Acelea care au mai rămas, întrucât unele au fost desfiinţate anapoda în ultimii ani. Medicii nu au instrumentar şi aparatură, de multe ori îşi cumpără singuri cele necesare, îi ajută uneori pe pacienţii săraci cumpărându-le medicamente din banii proprii. Nu cedează şi în fiecare dimineaţă se iau la trântă cu sistemul pentru a face bine în jurul lor.
    Spitalele mari stau pe umerii cadrelor medicale puternice. Pasiunea pentru medicină se îmbină cu grija pentru pacienţi, dar şi cu sentimentul de apartenenţă la neamul nostru.
    Foarte mulţi medici au plecat şi continuă să plece din România. Mulţi visează să plece. Sistemul nostru de sănătate e suferind. Vreau să subliniez însă încrederea pe care o am că nu ne vom prăbuşi niciodată, chiar dacă aceia care ne conduc nu sunt în stare sau nu vor să îşi facă treaba aşa cum se cuvine. Şi nu se va întâmpla să ne prăbuşim, tocmai pentru că creşte îndârjirea de a rămâne a celor care se încăpăţânează să nu abdice de la valorile profunde.
    „Noi de-aicea nu plecăm“ este un slogan valabil şi azi. Daţi-mi voie, doamnelor şi domnilor din sistemul de sănătate, să vă felicit pentru efort, curaj şi îndârjire. Sunt cu totul alături de dumneavoastră!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe