În aprilie anul acesta, am participat la o întâlnire de lucru cu
colegi nefrologi din Bergen, Norvegia, în scopul implementării unui proiect de
cercetare în domeniul epidemiologiei bolilor glomerulare primitive, finanțat
prin Fondul pentru relații bilaterale la nivel național. Am descoperit, cu
această ocazie, un oraș care este și punct de reper pe harta învățământului
universitar și al cercetării științifice medicale din Europa.
Norvegia este o țară cu nivel economic de invidiat, ceea ce îi
permite să aloce aproximativ 15% din buget domeniului sănătății, astfel încât
sistemul de asigurări obligatorii oferă îngrijire gratuită în spitale, iar
sumele plătite de pacienți pentru medicamente și asistența medicală primară
sunt modice. Dar rădăcinile realizărilor științifice din domeniul medical sunt
mult mai vechi. Astfel, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Gerhard
Henrik Armauer Hansen, originar din Bergen, descoperea bacilul leprei și
demonstra caracterul infecțios, transmisibil al bolii. De altfel, în vremea
aceea, în Bergen, exista cea mai mare aglomerare de bolnavi de lepră de pe
continent și funcționa un spital specializat – Spitalul St. Jørgens –, astăzi
devenit muzeu. Această stare de fapt a determinat medicii și oficialii sistemului
sanitar norvegian de atunci să promoveze legi care să impună izolarea
bolnavilor pentru a limita contagiunea și să creeze un registru național al
bolnavilor de lepră, primul registru cunoscut al unei boli cronice, de altfel,
care constituie, practic, embrionul studiilor epidemiologice moderne.
Astăzi, în Bergen ființează o universitate cu șase facultăți, 52
de departamente, centre și institute cu specializări diferite, care acoperă
majoritatea disciplinelor universitare și este frecventată de aproximativ
15.000 de studenți, din care 10% sunt studenți din alte țări. Facultatea de
medicină și stomatologie ocupă un loc de frunte între specializările
universității. La nivelul facultății, activitatea de cercetare este realizată
de grupuri de cercetare organizate pe diferite profiluri medicale, printre care
și Renal Research Group, care colaborează îndeaproape cu registrul național de
biopsii renale (Norwegian Kidney Biopsy Registry). O tradiție – aceea a
registrelor de boli cronice – care iată că se păstrează peste secole, mai ales
că registrul de biopsii renale este doar unul din cele aproape douăzeci de
registre pentru diferite afecțiuni (cardiovasculare, vasculite, cancer,
tuberculoză, boli reumatice ale copiilor, artroplastie, imunizări, cel al pacienților
aflați în tratament de substituție a funcțiilor rinichilor etc.).
Dincolo de utilitatea evidentă a registrului de biopsii renale
pentru cunoașterea epidemiologiei bolilor glomerulare primitive și secundare,
existența unei adevărate bănci de țesut renal este o sursă valoroasă pentru
cercetări de proteomică, genomică și transcriptomică în nefrologie. De altfel,
acestea sunt principalele direcții actuale de cercetare ale Renal Research
Group.
Impresiile din scurta vizită pe care am efectuat-o la spitalul
Universitar Haukeland din Bergen, unde am avut privilegiul să cunosc colectivul
grupului de cercetări renale și parte din cel al Departamentului de patologie
al Universității (printre aceștia fiind și prof. dr. Daniela Elena Costea –
absolventă a UMF „Carol Davila“ București în anul 2000) sunt foarte puternice
și favorabile.
Dacă fiordurile cu frumusețea lor aproape ireală nu pot fi aduse
la noi, putem învăța în schimb din experiența nefrologilor și nefropatologilor
norvegieni. Am putea, așadar, să ne propunem ca obiective viitoare demararea și
finalizarea unui deziderat mai vechi, discutat în urmă cu ani de comunitatea
nefrologică din România, la sugestia colegilor din Cluj-Napoca, adică
înființarea registrului de biopsii renale în țara noastră.