Newsflash
OPINII

Nu toate serviciile sunt compensate

Nu toate serviciile sunt compensate

Pentru diagnosticele și tratamentele efectuate în afara serviciilor asigurate medicul dentist nu poate elibera rețete compensate și bilete de trimitere în vederea unor examinări de specialitate. Dar sunt și servicii stomatologice compensate, pentru care inclusiv asigurații care au dreptul la ele trebuie să le plătească. Exemplul de mai jos, dintre un pacient și medicul dentist, este elocvent în acest sens.

 

    – Am necazuri cu dinții, dar am venit abia acum pentru că am probleme de sănătate destul de mari și doctorul de familie m-a trimis la stomatologie.
    – Ce boli aveți?
    – Trebuie să fiu operat la ochi dar am și ceva la inimă, risc de endocardită mi-a spus cardiologul. Analizele arată focare de infecție în organism. Medicul de familie mi-a spus că am boală de focar. Am și niște dinți cu focare și trebuie asanate înainte de celelalte intervenții. Am și o radiografie la dinți și niște analize recente.
    – Să vedem despre ce este vorba!
    Medicul stomatolog face o consultație minuțioasă, examinează radiografia pacientului și îi evaluează buletinele de analiză. Apoi, încearcă să stabilească un plan de tratament.
    – Da, aveți dinți cu infecție care vor trebui extrași, deoarece nu mai pot fi salvați. Văd că aveți și probleme parodontale, cu gingii inflamate. Sunt și carii care pot fi tratate. Apoi, aveți nevoie de o reabilitare prin lucrări protetice pentru a rezolva edentațiile.
    – Știu că am dinți cu puroi și am venit pentru extracții și alte tratamente. Se pot face aceste intervenții în baza asigurării mele de sănătate? Am venit la dumneavoastră pentru că știu că lucrați cu casa de asigurări de sănătate. Eu am asigurare medicală, plătesc de 20 de ani taxele pentru asigurarea de sănătate.
    – Da, eu am contract cu casa de asigurări de sănătate pentru servicii de medicină dentară. Dar va trebui să plătiți o contribuție pentru unele tratamente și, în plus, va trebui să vă planific pe parcursul a două–trei luni.
    – Așa de mult durează? De ce trebuie să plătesc dacă plătesc asigurare medicală?
    – Trebuie să plătiți deoarece tratamentele de care aveți nevoie sunt compensate parțial, iar unele dintre ele nu sunt decontate de casă.
    – Am un vecin care și-a rezolvat problemele stomatologice fără să plătească; au fost compensate integral de casă. De ce la el s-a putut și la mine nu?
    – Nu toți pacienții au aceleași drepturi la serviciile stomatologice. Vecinul dumneavoastră este probabil din categoria pacienților care beneficiază de legi speciale.
    – Dar de ce va dura atât de mult tratamentul? Eu am nevoie de asanare cât mai repede pentru a se putea face celelalte intervenții medicale, până nu se agravează sau apar complicații!
    – Eu ca medic dentist pot raporta la casă servicii stomatologice lunare într-o limită peste care nu pot trece, respectiv de 1.600 de lei pe lună. Așa că trebuie să fac programări ale pacienților. Tratamentele de care aveți nevoie nu le pot realiza în luna aceasta deoarece nu mai am disponibilă suma necesară în plafonul de raportare. Am început deja tratamente la doi pacienți în această lună și sunt aproape de plafonul maxim, chiar dacă suntem în prima săptămână a acestei luni calendaristice. Pentru luna următoare am programate deja trei proteze acrilice la doi pacienți ceea ce înseamnă compensații de 1.530 de lei. Pentru asanare, la dumneavoastră este nevoie de cinci extracții, un tratament de gangrenă și tratamente parodontale la cel puțin patru dinți. Pot să vă fac în luna aceasta două extracții, una în luna viitoare și alte două extracții peste două luni. Am putea începe tratamentul pentru dintele cu gangrenă peste o lună sau două, dacă nu apar până atunci complicații care să schimbe prognosticul și indicația de tratament conservativ. Cariile simple pe care le aveți ar trebuie tratate cât mai repede, ca să nu evolueze spre complicații pulpare. Obturațiile acestor carii simple vă sunt compensate 100% dar, datorită constrângerilor contractuale, nu le pot face decât peste vreo trei–patru luni, ceea ce înseamnă riscul de complicații amintit. Ar fi bine să fie rezolvate cât mai repede.
    – Aceste amânări mă expun la agravarea bolilor despre care vă spuneam. Dincolo de suferința mea, costurile pentru serviciile medicale de specialitate și cele spitalicești ar crește. Toată lumea este în pierdere. De ce este așa din moment ce eu plătesc pentru asigurări de sănătate? Complicațiile bolilor mele ar duce și la concedii medicale cu costurile de asigurări sociale aferente. Nu înțeleg de ce trebuie să fie toată lumea în pierdere?!
    – Vă înțeleg, dar nu vă pot ajuta mai mult!

  

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe