De curând am participat la un fel de masă rotundă virtuală. Fiecare era cu masa lui. Fiecare cu rotundul lui. Și fiecare cu faţa proptită într-un ecran. De partea cealaltă erau câteva sute de medici de familie. N-am de unde ști dacă nu cumva vorbeam singuri. Vreau să cred că nu. Subiectul, nu atât de fierbinte ca la început, era campania de imunizare împotriva noului coronavirus, recte vaccinarea anti-COVID.
Am propus acolo că primii două milioane de imunizaţi au fost cei „ușori”. De acolo lucrurile încep să-și schimbe relieful. Mai pieptiș, mai pe șes, mai cu păduri, mai cu deșerturi. Să întreprinzi ditai Gargantua de operaţiune este, fără doar și poate, un moment istoric demn de aventurile Floricăi Bagdasar prin tifos și malarie, darămite prin stepa socială a societăţii românești de capitalism de consum, bașca niște terminale conectate la internet în mai toate cătunele. Ce soluţii avem? Prin ce mijloace îi (mai) putem convinge pe oameni să facă ce e bun, ce e demn, ce e propice medical?
Fapt este că va fi om pe om, comunitate după comunitate. Câţiva factori favorabili sunt, dar și câţiva nefavorabili. Frica este un combustibil inflamabil, odată arsă, lasă în urmă indiferenţă și îndărătnicie. Judecata raţională poate că funcţionează în stratosfera culturii românești, dar la firul pământului altfel sunt judecăţile de valoare. Aici mai degrabă intervine prezenţa activă a sanitarului care-ţi aduce siringa până la poartă, sau a preotului cu putere de convingere, sau a primarului cu putere și... punct. Destinele noastre stau pe astfel de umeri pe care, ce ironie, adesea-i ponegrim.
Vom redescoperi o Românie a contrastelor stupide, că de cele profunde ne-om fi plictisit vorbind. Fapt este că – deja se vede naţional – zonele unde vaccinarea s-a ridicat minimal de la sol încep să respire, în vreme ce altele coc, domol, către alt focar.
Nu-i vreme de apeluri. Doar o aducere aminte. Faceţi-vă acest obicei dacă nu l-aţi avut. Sau păstraţi-vă obiceiul dacă îl aveaţi. Încurajaţi oamenii care vin la voi să se imunizeze. Aceasta nu e publicitate. Aceasta este sănătate publică. Specialitatea nu contează. Educaţia, în schimb, da. O voce comună, clară, cristalină a corpului sanitar poate să conducă la un deznodământ bun. Nu vă bazaţi că altul își va face treaba. Și nu vă lăsaţi pradă ezitărilor. De îndemânarea voastră, de curajul vostru depind vieţi de oameni, dar și calitatea zilei de mâine pentru noi toţi. Inclusiv calitatea zilelor voastre.