Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

O boală din alte vremuri

Viața Medicală
Dr. Puiu STOICULESCU luni, 2 septembrie 2013
   În 1950-1951 am avut marea şansă şi fericire să prind ultimul stagiu de internat, care a durat aproape un an, la Clinica de „contagioase“ Colentina, singura din acea perioadă din Bucureşti şi, cred, unica din ţară. În acea perioadă, acolo exista cel mai mare grup de specialişti excepţionali, pe care i-a avut vreodată atât clinica, cât şi medicina românească: Matei Balş, Marin Voiculescu, Aurel Stroe, Silvia Bruckner, tinerii Mircea Angelescu, Florin Căruntu, Răzvan Ionescu, Tofan şi alţii la fel. Toţi profesioniştii din clinică erau remarcabili clinicieni, dar şi oameni de laborator, unii „şcoliţi“ la Institutul Cantacuzino, garanţie de maximă valoare.
   Sub ochii mei au intrat nişte conferenţiari „politici“, care oricât ar fi încercat să facă faţă, se diferenţiau de la o poştă de cei „autohtoni“, atât în clinică, dar mai ales în laborator. Cei „autohtoni“ erau distinşi bacteriologi şi hematologi – ştiau microscopie! –, iar ca şi clinicieni cunoşteau toată medicina, de la infecţioase la toate specialităţile medicinii interne. Spuneam că am prins ultimul stagiu de internat, deoarece minunatele instituţii, externatul şi internatul, s-au desfiinţat în 1948, eu prinzându-le pe ultimele prin concurs. (Cu acea ocazie fatidică, marele Matei Balş a fost scos din învăţământ pentru că era „bestie moşierească“. Greşeala a fost remediată ulterior.)
   Garda se făcea de către un asistent plus un intern de serviciu. Cum clinica, prin specificul ei, avea un spectru foarte larg patologic, dar fiind şi singura ce deservea un teritoriu atât de mare, în gardă se internau zeci de cazuri cu afecţiuni atât de diferite, încât nu aveai nici cinci minute libere. Mai mult decât atât, aveai o răspundere foarte mare dacă în viteza în care lucrai, greşeai diagnosticul şi puneai în acelaşi salon două boli infecţioase diferite.
   În gardă era nevoie de certitudini patologice şi nu de aproximaţii, totul fiind urgent, nu ca în alte specialităţi. De aici şi vioiciunea entuziasmantă a tuturor medicilor în punerea diagnosticului, o vioiciune aproape sportivă, antrenantă, generând un sentiment de frăţie, colegialitate, camaraderie, apropiere între asistenţi şi interni. Desigur mai erau şi cazuri atât de complicate încât nu se ştia diagnosticul nici după 24 de ore. Atunci, uneori, se apela la Olimp: „chemaţi-l şi pe domnul doctor Balş, să-şi spună părerea“.

   Zi senină, caldă, calmă, de toamnă timpurie, a anului 1950. Sunt de gardă, în cabinet, secondat de o asistentă medicală, examinând un bolnav cu febră tifoidă. În această atmosferă liniştită, brusc, se aud la capătul coridorului ce dădea în afară nişte urlete groaznice, inumane, gemete, vaiete, vociferări, zgomote puternice, parc-ar fi lupte. Dau fuga să văd ce se întâmplă. Scena este cumplită: un bărbat de circa 40 ani se luptă cu brancardierul, are ochii roşii, injectaţi, ieşiţi din orbite, îi curg balele din gură, are spasme faringiene, nu poate să înghită, spasme ale muşchilor membrelor, stare de agitaţie maximă, greu de stăpânit. Alături de el nevasta, care ţipă deznădăjduită, şi părinţii, care plâng cu hohote. Nu se poate discuta cu niciunul din ei. Ce are? Este turbat! Scena nu se termină, horcăiala creşte, nici vorbă de terapie vindecătoare. Pacienţii care aşteaptă pe culoar ca să fie examinaţi sunt şi ei îngroziţi. Cu doi brancardieri solizi, care îl ţin cu toate puterile lor, reuşesc să-i fac două doze de morfină, singurul lucru ce-l puteam face, indiferent de efectele adverse ale acesteia, mai ales că prognosticul era acelaşi. După vreo oră, simptomele agresive se diminuează, balele din gură continuă (turbaţii au şi o hipersecreţie salivară care nu poate fi înghiţită din cauza spasmelor faringo-esofagiene), dispneea persistă. Este dus într-o cameră specială, izolată, unde stă doar cu familia. După câteva ore, scade efectul terapeutic şi reapar agitaţia şi urletele, ca la început. Din nou, o doză de liniştire. Către dimineaţă, după un mare horcăit, îşi dă duhul.
  Familia povesteşte că, înainte cu vreo lună, câinele din curte dăduse semne de agresivitate, tot cu bale şi lătrat aparte. Pacientul în cauză s-a dus la el ca să-l scoată din lanţ. Câinele l-a muşcat, apoi a fugit şi a dispărut. Nu au dat importanţă evenimentului, rămânând doar cu mirarea şi părerea de rău că le dispăruse câinele de acasă. După vreo trei săptămâni, pacientul a început să fie bizar, mai reactiv, agresiv la orice discuţie, la care s-au adăugat simptomele pe care le avea în momentul internării.


   Acum mai mulţi ani şi eu am fost muşcat de un câine în piaţa Matache. Erau standuri cu mulţi cartofi de Bucovina, iar feciorii de acolo, vânzătorii, primiseră ca mascotă un câine care se aciuiase pe lângă ei. În semiobscuritatea care era acolo, trecând pe lângă grămezile de cartofi, m-am simţit muşcat de picior: nevăzând bine, îl călcasem pe coadă. Muşcătura a fost serioasă, deoarece colţii lui mi-au produs o rană care a sângerat. Bineînţeles, am intrat în panică. Timp de câteva săptămâni, am urmărit zilnic evoluţia, care a fost normală. L-am întrebat şi pe Mircea Angelescu, ajuns deja profesor, ce să fac. M-a asigurat că nu e cazul să mă vaccinez, deoarece de foarte mult timp nu s-au mai descris cazuri de turbare în Bucureşti.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.