A venit și sfârșitul istoriei. Pășim într-o nouă eră a evoluției, pe cât de distopică, pe-atât de plină de consens... Pardon, voiam să zic nonsens. Dacă te iei după cifrele învârtite de actuala putere, doctorii din România vor fi plătiți regește. Ca unul care a tot sărăcit tasta de literă, vreme de zece ani, pe tema salariilor doctorilor și-a deprinderii de plăți informale, privesc la ziua de mâine cu ochii senini. La un strănut distanță – abisul. Spune noul ministru al sănătății, Sorina Pintea, că, dacă tot cresc salariile, normal va fi să ofere și ei, doctorii, servicii regești. Adică ban pe ban. Simplu, nu-i așa? Pentru un moment, mi-a dat și-o lacrimă. Rar mi-a fost să aud asemenea declarație din partea unui înalt oficial proaspăt înscăunat ministru. Limba-i e ascuțită, tangentă la bisectoare. Îți trebuie mult tupeu și siguranță de sine să pui marasmul sănătății în România pe umerii doctorului, după ce am fost supuși unei lungi litanii procuratoriale, punctate de arestări senzaționale și propagandă. Medicul, acest „bampir” al poporului. Medicul, traficantul de organe. Medicul, siluitorul de copii. Medicul, lepra de cabinet. Hai că nu mai suntem bampiri. Tot ce-am fost vreodată, de fapt, niște săraci. Și s-a trezit Partidul să-i dea săracului haine de sultan!

     Serpentina propoziție a doamnei Pintea ce implică? Doctorul și frustrarea lui pecuniară justifică, în fapt, zecile de mii de morți prevenibile anual. Doctorul, cu hulpăvia lui ontologică, a împiedicat escaladarea culmilor de civilizație și progres. Dacă vom avea un doctor sătul, brusc calmat în nevroza lui contabilă, sistemul de sănătate va merge ca uns. Umblă un val de izbăvire prin lazaretele patriei.

     Doamnă ministru, numai ce-ați descălecat în această proaspătă menire. Noi – și când zic noi, mă includ cu oarecare îngăduință – tot propășim pe-acest tărâm al interminabilei disperări, de mulți ani deja. Am văzut orgolii crescând și cârpeli croindu-se cu o frecvență istovitoare. Jocul scaunelor, la minister, are atâta nărăvie într-însul, încât, fără o minimă cumpătare, dar mai ales fără consorțiul comunității de practică, nu prindeți Crăciunul. Ca ministru, zic. Vă doresc din suflet sănătate, așa cum o doresc fiecărui om pe care, zi după zi, prin vocație, jurământ și alegere personală, îl tratez. Am poziția privilegiată a unuia care-a refuzat să „presteze servicii medicale” în sistemul de stat. La mine, în practică, socoteala e simplă: nu-mi amestec șosetăria nici cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, nici cu FNUASS, nici cu diverșii goblini puși de Partid la cârma sumbră a lagărelor de concentrare pe care, generic, pe-acest plai, le numim „spitale”. Și, ca unul privilegiat de imunitatea prin epuizare și umilință perpetuă, așa cum am tot observat-o la confrații mei care lucrează la stat, păstrez încă o brumă de expir în a vă spune fix ce cred.

     Cred că retorica ostilă personalului medical trebuie oprită, altfel n-o să mai aveți cui da salariile acestea aurite. Secretul lui Polichinelle este că banii sunt doar a suta parte dintr-o problemă de nerezolvat. Problema, doamnă ministru, este de igienă. Degeaba dai doctorului bani de galoși dacă tot în latrina aia va păși. Degeaba îi dai bani dacă tot zece gărzi va face pe lună. Dacă tot la fel va fi obligat să-și pună parafa pe diagnostice care să realizeze cincinalul socotelilor, încât spitalul să-și primească „bănuțul” din decontări. Degeaba-i crești salariul, dacă va rămâne tot în bătaia puștii, dezvelit într-o lume fecundă în malpraxis, prin participația directă, nemijlocită a angajatorului. Unde statul e angajatorul.

     Doamnă ministru, ce face Partidul în această perioadă e să dea corpului medical pâine, încât să astupe urechi asupra unui circ al dezastrului. N-aveți dumneavoastră mărgele câte povești ale ororii au ajuns în dezbaterea publică despre „condițiile din spitale”. Baia Mare nu e nici pe departe un etalon de frumusețe și nobilitate a practicilor. Avem spitale vechi, aglomerate, împuțite. Avem spitale goale pentru că ați gonit doctorii. Nu prin sărăcie, ci prin ticăloșia unui aparat administrativ care a cultivat înlocuirea profesioniștilor cu grăjdari de partid, toți treziți „arhitecți” ai noului val social-democrat. N-a fost important nici pentru dumneavoastră, nici pentru oblăduitorii dumneavoastră că fiecare proastă decizie a costat vieți. Că au murit oameni pe tărgi. Că au murit oameni pe drumuri. Că n-au avut bani de medicamente. N-au avut bani de minimul necesar. N-au avut pile. N-au avut relații. N-au avut intrare. Nimic, pentru cinstitul Partid, n-a contat, și nici pentru partidele
dinaintea lui.

     Și acum, în premieră, n-o să-ți vină să crezi: în timp ce Catedrala Mântuirii se-apropie de turlă și clopotniță, aflăm că sună talanga și pentru doctor. Și, mă rog, cu ce-o să opereze doctorul respectiv, doamnă? Credeți că rețetele pe care le scriu eu vindecă oameni? Nu, dar medicamentele lipsă din farmacii ar putea să vindece oameni. Antisepticele mai bune. Veceurile mai curate. Paturile preferabil minim colcăinde. O școală a bunelor maniere și un somn odihnitor pentru un personal îndobitocit de câtă nemernicie a putut să înghită în ultimul sfert de secol. Nu suntem într-atât de țigăniți încât mărul otrăvit al salariilor să ne șteargă memoria dramelor trăite, în grup și breaslă, de atât de mulți colegi. Ce-o să zică acum unul care într-o gardă a văzut peste o sută de prezentări? Nu, mersi? O să zică aferim doamnă, domnule, sărut mâna că v-ați adus aminte și de noi. Pentru că, stimabilă doamnă ministru, politica de sănătate din România a îngenunchiat medicul, fie el tânăr ori bătrân. Politica din sănătate din România a făcut lup din om, pentru om. Și banul n-a fost niciodată monedă de schimb în sănătate decât pentru samsari. Care samsari n-au văzut decât banul. Ban pentru șpaga dată furnizorilor. Ban pentru șpaga dată diverselor vlădici, ban pentru o companie, ban pentru o farmacie, ban pentru un laborator. Noi murim de cancer și ne spuneți: „Uite zece lei, să aveți de bomboane”.

     Vă sfătuiesc călduros să vă vedeți de treabă. Ministerul Sănătății n-are niciun gir asupra medicilor. Mai bine vă apucați să renovați casele temporare unde ne stau pacienții. Se numesc saloane. Mai bine băgați bani în apă și săpun. Și, poate, în niște cearșafuri noi. Și niște perne mai acătării. Niște saltele. Niște var. Un parc auto mai de Doamne-ajută. O brumă de demnitate bilaterală n-ar strica. Că nu suntem argați pe moșia nimănui.