Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

O candidatură Nobel mai puțin cunoscută: Thoma Ionescu

Viața Medicală
Prof. dr. Octavian BUDA vineri, 14 octombrie 2016
     Candidatura la premiul Nobel necesită o propunere oficială prealabilă: o entitate academică națională, bine definită prin prestigiu și recunoaștere, dispune efectuarea nominalizărilor, iar Comitetul Nobel înregistrează și efectuează propria selecție pe seama materialelor primite din varii spații naționale. Astfel, păstrând cutuma, în 1924, Facultatea de Medicină, ce făcea atunci parte din Universitatea București, ia inițiativa propunerii lui Thoma Ionescu pentru premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină.
     Nominalizarea a fost înregistrată de fundația Nobel cu nr. 30/1924, dintr-un număr de 102 propuneri trimise în acel an. Thoma Ionescu figurează în arhiva Nobel ca fiind nominalizat în nouă propuneri venite din partea corpului profesoral al facultății bucureștene: Dimitrie Ionescu, Ion Bălăcescu, Amza Jianu, Ernest Juvara, Nicolae Gheorghiu, Dimitrie Manolescu și Nicolae Paulescu. Motivation: work on the anatomy, physiology and surgery of the neck and chest sympathicus. Chirurgul Ernest Juvara și oftalmologul Dimitrie Manolescu apar fiecare de două ori deoarece ei au făcut o dublă nominalizare, alături de Thoma Ionescu propunându-l și pe Victor Babeș (1, 2).
     În vreme ce Thoma Ionescu a fost propus într-un singur an, cu doar doi ani înainte de moartea sa prematură din 1926, în schimb, unul din savanții cu care profesorul român a avut mai tot timpul dispute de idei pe tema rahianesteziei înalte – chirurgul german August Bier – a fost propus în mod constant timp de 30 de ani, începând cu 1906 și până în 1936, dar fără succes. Motivația propunerilor în cazul lui August Bier nu a fost chiar de fiecare dată aceeași, dar două contribuții ies în evidență: introducerea anesteziei spinale (în 1898) și tratamentul hiperemiei. Interesant este că unul din motivele pentru care savantul german nu a primit premiul Nobel, în pofida insistentelor propuneri, este legat de promovarea de către acesta a homeopatiei, privită cu suspiciune de fundația suedeză (3). Sigur, este pură speculație să ne gândim că, dacă propunerea lui Thoma Ionescu ar fi inclus și rahianestezia înaltă, atunci șansele profesorului român ar fi putut să crească și dacă nu cumva asocierea cu Bier pentru contribuțiile celor doi la progresul anesteziologiei ar fi fost poate mai atractivă pentru comitetul Nobel. Și asta în pofida divergențelor științifice pe care cei doi le-au avut pe această temă (4). Să nu uităm că, în 1906, doi savanți care au avut puncte de vedere total discordante cu privire la natura rețelelor neuronale au fost totuși răsplătiți în mod egal de fundația Nobel: Ramon y Cajal și Camillo Golgi. În istoria științei, dovezile au fost însă de partea lui Cajal (1).
August Bier (1861–1949)
 
     Și a mai existat un al treilea actor important în istoria anesteziologiei, care putea să se alăture lui Bier și Ionescu: francezul Theodore Tuffier (1857–1929), un chirurg versatil, căruia i se datorează perfecționarea anesteziei spinale și care a asigurat, la începutul secolului XX, diseminarea acestei tehnici ca o metodă sigură de anestezie în toate sălile de operație chirurgicală. Tuffier a fost și el nominalizat pentru Nobel, dar puțin mai târziu, în 1929, pentru contribuții la anestezia lombosacrată, dar și pentru aportul său la crearea chirurgiei experimentale practice (1).
Theodore Tuffier (1857–1929)
 
     Trebuie totuși spus că puțini chirurgi au luat de-a lungul timpului premiul Nobel și, cel puțin până în 1924, doar doi ies în evidență. Este vorba de Emil Theodor Kocher (1841–1917) și Alexis Carrel (1873–1944). Elvețianul Kocher a primit premiul Nobel în 1909 pentru contribuțiile sale la patologia tiroidei: for his work on the physiology, pathology and surgery of the thyroid gland. Nișa chirurgiei gâtului era deci ocupată deja încă de-atunci. Iar Alexis Carrel a fost răsplătit în 1912 pentru celebra sa sutură vasculară și pentru pionieratul în transplantologie (două contribuții diferite): in recognition of his work on vascular suture and the transplantation of blood vessels and organs (1).
     De remarcat fixația lui Thoma Ionescu pentru chirurgia simpaticului cervical, ca și preocuparea pentru diseminarea cercetărilor sale atât în spațiul francez, cât și în cel anglosaxon și german (5). Ionescu a lărgit de-a lungul anilor indicația acestui tip de intervenție de la boala Basedow în 1896, la glaucom în 1898, migrena esențială în 1900, nevralgia facială în 1906, dar mai ales, începând cu 1916, în angina pectorală (6). Două articole au fost publicate în germană chiar în anul morții sale, 1926, ambele centrate pe tema fiziologiei cardiace, a exerezei simpaticului cervical și inervației cardioaortice (7, 8).
     Thoma Ionescu a fost anatomist și chirurg de școală franceză, iar istoriografia medicală franceză i-a acordat întotdeauna locul prestigios care i se cuvine (9). Poate că o nominalizare venită din partea unor profesori francezi ar fi crescut miza nominalizării la premiul Nobel. Nu prea avem cum să știm dacă nu cumva Thoma Ionescu chiar s-a și gândit la acest gen de demers. Ipoteza aceasta nu este însă lipsită de interes, căci decernarea distincției Nobel este inclusiv o problemă de diplomație academică și chiar geopolitică, nu doar o evaluare tehnică rece, sută la sută obiectivă, a performanțelor anuale în medicină pe plan mondial. O propunere formulată de specialiștii unui spațiu științific occidental, abilitat prin rezultate de excepție, tradiție și prestigiu internațional, cu siguranță că ar fi dat o altă greutate nominalizării lui Thoma Ionescu. Interesant este că nouă ani mai târziu, în 1933, Ion Cantacuzino avea și el să fie propus pentru Nobel, dar nu de români, ci de profesorii francezi de la Universitatea din Reims (1).
Emil Theodor Kocher (1841–1917)

 
     O persoană care nominalizează o personalitate pentru premiul Nobel este în mare măsură un „agent de vânzări“, iar importantă este maniera în care este prezentată contribuția persoanei respective. Cu alte cuvinte, acea contribuție trebuie să fie spectaculoasă, capabilă, în cazul de față, să revoluționeze medicina, să o schimbe dramatic sau să aducă în prim plan o mare descoperire. Spre exemplu, dacă un neurochirurg de talia lui Harvey Cushing (propus de zece ori pentru premiul Nobel) ar fi fost prezentat bombastic ca un „Cristofor Columb al hipofizei“ și i s-ar fi subliniat inovațiile revoluționare din neurochirurgia începutului de secol XX, poate că premiul i-ar fi fost acordat. Numai că propunerile au fost prea formale, prea seci: „work on brain surgery“ (10). La fel, dacă Thoma Ionescu ar fi fost nominalizat cu aplomb ca unul din părinții anesteziei spinale (al rahianesteziei înalte, în cazul de față), ca un chirurg ingenios prin metoda căruia s-au putut face operații pe segmentele superioare ale corpului înaintea folosirii anestezicelor intravenoase, cu atât mai mult cu cât impetuozitatea și tenacitatea cu care și-a promovat metoda în Occident rămân bine-cunoscute, poate istoria ar fi fost alta (11, 12).
Alexis Carrel (1873–1944)
 
     Un paradox tragic: Thoma Ionescu moare la nici 66 de ani, la 28 martie 1926, în urma unei crize acute de angină pectorală. Tehnica imaginată de el, exereza simpaticului cervical, l-ar fi putut salva și se naște atunci întrebarea: de ce nu s-a supus manu propria unui asemenea gen de intervenție chirurgicală? Poate profesorul își planificase propria operație, dar timpul nu a mai avut răbdare. Oricum, nu vom ști niciodată. Paradoxul morții sale amintește de soarta marelui Alfred Nobel. Inventatorul dinamitei, și el suferind de angină pectorală, a rămas oripilat atunci când doctorii i-au prescris să ia pe gură tocmai substanța pe care el a folosit-o în inventarea explozibilului care l-a făcut celebru în toată lumea: nitroglicerina! A refuzat ferm și a murit în 1896, în urma unui atac cerebral. Avea numai 63 de ani.
     Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină a fost obținut în 1924 de olandezul Willem Einthoven (1860–1927), pentru inventarea electrocardiografului (1, 13).
Bibliografie

1. Nobelprize.org. Nobel Media AB 2016

2. Manu P, Rogozea L. Victor Babeș și Premiul Nobel din 1924. Viața Medicală. 2011 Iul 8;27(1121)

3. Hansson N. „A change in medical thinking?“ or „over-eager literary activity?“ August Bier, homeopathy and the Nobel Prize 1906-1936. [Article in German] Med Ges Gesch. 2015;33:217-46

4. Jonnesco T. Remarks on general spinal analgesia. Br Med J. 1909 Nov 13;2(2550):1396-401

5. Reviews and Notices of Books: Le sympathique cervico-thoracique by prof. Thomas Jonnesco. Br J Surg. 1924 Apr;11(44):785-6

6. Vasilescu C et al. The Thoma Ionescu – Victor Gomoiu procedure: cervicothoracic sympathectomy for angina pectoris. The first surgical attempt to treat the coronary heart disease. Chirurgia (Bucur). 2016 May-Jun;111(3):216-21

7. Jonnesco T, Ionescu D. Experimentelle und klinische Untersuchungen über den funktionellen Zustand des Herzens und der Gefäße nach Exstirpation des cervicothorakalen Sympathicusstranges. Zeitschrift für die gesamte experimentelle Medizin. 1926 Dec;48(1):516-60

8. Jonnesco T, Ionescu D. Experimentelle Untersuchungen über die afferenten kardioaortalen Bahnen und über den physiologischen Nachweis der Existenz des Depressor als isolierter Nerv beim Menschen. Zeitschrift für die gesamte experimentelle Medizin. 1926 Dec;48(1):490-515

9. de Fourmestraux J. Historie de la chirurgie française (1790–1920). Paris, Masson, 1934

10. Blakemore E. How not to win a Nobel Prize: a search through the Nobel archives shows how the history of the famous prize is filled with near misses and flukes. Smithsonian.com. 2015 Oct 5

11. Thompson GE. Challenging comments on these special Section Articles. Reg Anesth Pain Med. 1998;23(4):384-7

12. Buda O. Thomas Jonnesco – a nominne for Nobel Prize, 1924. Chirurgia (Bucur). 2016 May-Jun;111(3):222-4.

13. Jenkins D. A (not so) brief history of electrocardiography. ECGlibrary.com. 2009 May 11

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.