În anii dictaturii comuniste, mulţi tineri
cu „origini sociale nesănătoase“, în tentativa lor de a-şi continua studiile, încercau
să-şi piardă urma, alegând universităţi situate cât mai departe de casă. Aşa am
ajuns în deceniul al VI-lea al secolului trecut la IMF Iaşi, alegere pe care nu
am regretat-o niciodată. Mereu dominat de frică, mă străduiam să trec cât mai
neobservat, dar inevitabilul s-a produs. În vara în care eram obligaţi o lună să
facem instrucţie militară, acasă, tata a fost arestat de Securitate.
Din moment în moment, mă aşteptam să fiu
exmatriculat. Desigur că nu am spus nimănui şi toţi care erau în aceeaşi situaţie
au procedat la fel, astfel că fiecare în parte se simţea izolat.
Au trecut zile, săptămâni şi luni şi
catastrofa nu s-a produs. La alte institute de învăţământ superior din oraş sau
din ţară, zeci de studenţi au fost exmatriculaţi pentru că Securitatea arestase
pe cineva din familie.
Mă infior şi acum când îmi amintesc de conţinutul
scrisorii pe care mama mi-a citit-o când am revenit în vacaţă: „Stimată doamnă,
bănuiesc greutăţile prin care treceţi şi grijile pe care vi le faceţi. Vreau să
vă asigur însă că, atât timp cât voi fi rectorul IMF Iaşi, fiul dumneavoastră îşi
va putea continua studiile fără teama exmatriculării din pricini ce nu au nimic
comun cu învăţământul. Închei, dorindu-vă să treceţi cu bine încercările vremii
şi vă rog să distrugeţi această scrisoare. V. Răşcanu (în locul semnăturii
olografe, rectorul obişnuia să folosească o parafă ce reproducerea semnătura).
În Cimitirul „Eternitatea“ din Iaşi, la răspântia
a două alei, se află un modest şi stingher mormânt. Pe crucea ce veghează
lespedea scrie: acad. Vasile Răşcanu
(1886–1980). Rarele flori care îl împodobesc se ofilesc repede, dar în cenuşa
amintirii multora – pentru că sunt sigur că rectorul nu a scris o singură
scrisoare – figura luminoasă a prof. V. Răşcanu nu-şi va pierde strălucirea.
Clamăm azi lipsa modelelor pentru tinerii
zilelor noastre. Însă niciodată un model nu se autoproclamă ca atare; căldura
unei inimi te poate copleşi în orice clipă a vieţii. Pentru mine, omenia poartă
numele acad. prof. dr. V. Răşcanu!
