Experienţa acumulată în acest timp, în care medicii au fost permanent în prima linie a frontului, ar trebui fructificată astăzi de generali, de cei care decid cum se poartă războiul. Este momentul să schimbăm strategiile, acum, când numărul de cazuri a explodat, când au ajuns în zona roșie multe locuri din ţară?

        La internarea asimptomaticilor s-a renunţat. Măsura, care poate la momentul luării ei, și pe fondul unei lipse de experienţă la nivel naţional și internaţional în faţa unei astfel de situaţii, se prefigura a avea rezultatele scontate, a creat totuși tensiuni și nemulţumiri în rândul publicului. I-a făcut pe unii să nu se testeze, să nu meargă la medic, iar pe alţii să aibă dificultăţi în a obţine tratamentul pentru patologiile non-COVID-19. În plus, a crescut uzura în rândul personalului medical.

        Rămâne în discuţie strategia de a izola pacienţii în așa numitele spitale COVID-19, cu corolarul său, închiderea unor spitale pentru pacienţii cronici, cu dedicarea acestora și a medicilor care lucrează acolo doar cazurilor COVID-19. Mai este, astăzi, posibilă internarea cazurilor cu gravitate medie și severă doar în spitalele de boli infecţioase sau de suport? Realitatea arată că este depășită capacitatea unora dintre acestea, încă de acum, în vreme ce numărul celor pozitivi crește zi după zi. Iar beneficiile sunt iluzorii: la un caz pe care îl trimite în unităţi COVID-19/suport COVID-19, spitalul internează alţi trei sau patru pacienţi COVID+ cu patologie diversă, care au nevoie de tratament de specialitate nu doar pentru noul coronavirus, ci și pentru boala cronică sau acută care i-a adus în spital.

        Strategia ridică și probleme legale și probleme etice privind accesul la tratament. Un pacient cu COVID-19 tratat la infecţioase, într-o clinică de specialitate, are aceleași șanse de vindecare ca unul tratat într-o secţie de ortopedie, dintr-un spital suport? Au voie medicii de altă specialitate să trateze cazuri COVID-19? Legislaţia actuală nu permite, fiind puse în discuţie atât asigurarea de malpraxis, cât și avizul de liberă practică. Știm cu toţii că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Iar intervenţiile medicilor, care astăzi par eroice și justificate, vor putea fi aduse mâine în instanţe, supuse hărţuielilor, de cei nemulţumiţi de rezultat, sau de unii rău intenţionaţi.

        Actul medical este supus legislaţiei în vigoare, pe care nu o stabilesc nici organizaţiile medicilor, nici corpul experţilor din profesie. Organizaţiile medicilor nu au drept de iniţiativă legislativă, dar se vor bate cu toată puterea simbolică a acestei bresle, alături de societăţile savante, pentru a face cunoscute datele știinţifice, realităţile din teren, poziţia profesioniștilor din domeniul medical. Societatea românească trebuie să-și asume responsabilitatea. Autorităţile trebuie să decidă dacă schimbă legile sau își schimbă strategia.