Newsflash
OPINII

O jumătate de veac în „templul” microbiologiei românești

de Dr. Mihail MIHAILIDE - ian. 17 2017
O jumătate de veac în „templul” microbiologiei românești
     Nu știu dacă sintagma „întâlniri astrale” – derivată din titlul unei celebre cărți a lui Stefan Zweig „Orele astrale ale omenirii”, denaturată prin uz îndelungat și însemnând șansa pentru destinul cuiva ca la un moment dat în viață să se intersecteze cu o personalitate care să-i influențeze sau chiar să-i schimbe drumul vieții – a fost potrivită și în cazul tinerei Anca-Michaela Israil. Cred în rolul acestor intersectări providențiale de a marca definitoriu devenirea profesională a cuiva, iar literatura subiectivă, de pildă, abundă în destăinuiri de acest fel. Citind cu deosebit interes Amintirile unui cantacuzinist, carte recent apărută la editura Sfera (Bârlad, 2016), capăt convingerea că, într-adevăr, mă aflu în fața unui nou și elocvent exemplu de întâlnire fastă, care confirmă o dată în plus valabilitatea evenimentului existențial în discuție. Este un moment pentru care beneficiarul trebuie să fie permanent „pregătit”: să recepteze și să evalueze corect oferta „astrală”, să-și pună la bătaie dota de care dispune – pentru a-și valorifica șansa, unică, poate, într-o viață.
    Absolventă a examenului de stat susținut la Institutul Medico-Farmaceutic din București în 1962 – echivalentul examenului de licență de astăzi –, reușind și la concursul de Internat pentru Microbiologie, Anca-Michaela Israil a fost repartizată să lucreze la Facultatea de Perfecționare și Specializare a Medicilor și Farmaciștilor, la catedra condusă de profesorul Nicolae Nestorescu (succesor al renumitului profesor Mihai Ciucă). Aceasta își avea sediul la Institutul fondat în 1921, sub auspiciile unui decret regal, de savantul I. Cantacuzino, structură emblematică unde avea să se dezvolte școala românească de microbiologie. Profesorului Nestorescu i se conferiseră toate titlurile științifice care-i validau competența în microbiologie, de la acela de membru al Academiei Române, al Academiei de Științe din New York și al Societății Regale de Medicină din Londra, până la cooptarea ca membru în prestigioase societăți științifice. Sub patronajul acestuia și în ceea ce numește „templul” cantacuzinist al științei, tânăra internă a intrat pentru doi ani (cât dura această formă de studiu) și a rămas – acesta fiindu-i destinul profesional – preț de aproape 50, adică până la pensionare. „Aveam să trăiesc, să învăț și să lucrez, la umbra unor monștri sacrii, ultimii reprezentanți au unei pleiade de personalități științifice de excepție, care au marcat profund știința românească, timp de aproape un secol.” Personalitățile din jurul profesorului Cantacuzino și a urmașilor săi, tot unul și unul, „pot servi de modele și repere morale lumii noastre, ce are atâta nevoie de ele, mai ales astăzi când vulgaritatea, samavolnicia, lăcomia, promovarea mediocrității, disprețul pentru semen, desconsiderarea valorii umane devin tot mai acute și mai nocive” –menționează undeva fosta internă, ajunsă la capătul desăvârșirii profesionale.
   Chiar și într-o lucrare memorialistică, precum este aceea pe care o semnalăm și care îngăduie într-o însemnată măsură subiectivismul asupra situațiilor și lucrurilor, Anca- Michaela Israil rămâne omul de știință riguros, căutând cauzalitatea faptelor, exprimându-se cu limpezime și evitând digresiunile fastidioase. Autoarea adoptă în redactarea „Amintirilor” sale criteriul temporal în separarea „materiei” și în derularea poveștii sale, acoperind o jumătate de veac.
    Anii 1964–1966sunt astfel cei ai Internatului în Microbiologie. Își descrie mentorii, relevându-le calitățile profesionale și umane: conf. dr. doc. Marcella Popovici (1913–1993), continuatoarea operei de cercetare a profesorului M. Ciucă în problematica bacteriofagilor și bacteriofagiei, dr. Al. Săsărman – specialist în genetică bacteriană și, nu în ultimul rând, profesorul Nestorescu, cel care decidea cu cine anume și în ce laboratoare ale propriului Institut ori ale altora învățăcelul trebuia să lucreze și, astfel, „să se formeze”. Memorialista își menționează și colegii și pe toți cei care cu bunăvoință i-au condus stagiile și i-au împărtășit din experiența lor. O dărnicie pe care, la rându-i, Anca-Michaela Israil o va arăta studenților și unora dintre colaboratorii săi. Din aceeași perioadă de „intern preclinic”, autoarea consemnează cum în anul 1964 a avut șansa să asiste la o conferință internațională sub auspiciile OMS, unde l-a putut audia conferențiind, într-o desăvârșită limbă franceză, pe profesorul Matei Balș, specialist în boli infecțioase. Tema conferinței, actuală atunci ca și acum, a fost: rigorile antibio­ticoterapiei.
    În perioada1967–1979, Anca-Michaela Israil devine cadru didactic universitar și cercetător științific, susținându-și teza de doctor în medicină și trecând concursul de medic primar. Va conduce lucrările practice săptămânale de bacteriologie și imunologie cu studenții anului III de Medicină generală, apoi și pe cele de parazitologie. Face un bilanț: „Grupele erau constituite din câte 10–14 studenți. În acest fel, în cei doisprezece ani cât am stat la Catedră, am lucrat cu circa 1.200 de studenți”. Susține și cursuri, dirijează cercul studențesc de bacteriologie, conduce lucrări de diplomă, participă la redactarea unor manuale de învățământ postuniversitar și a Tratatului de bacteriologie medicală.
    În iunie 1978 are loc un devastator incendiu în Institut, care distruge laboratoare și aparatură, dar și colecția cărților legate în piele, lăsate urmașilor de profesorul Cantacuzino, pe coperta cărora figurau numele unor celebrități precum Landsteiner, August Paul von Wassermann, P. Meinike, Jules Bordet. Crede că salvează, dintre volumele mistuite aproape în totalitate de foc, „Tratatul de parazitologie” al lui Emil Brumpt – „o adevărată comoară atât științifică, dar și artistică”. A doua zi însă, când revine în Institut, observă la locul dezastrului un morman de cărți cu pagini smulse și coperte sfâșiate, între care „salvatul Brumpt”. Tezaurul bibliografic adăpostit în biblioteca profesorului Cantacuzino fusese destinat gunoiului din ordinul unui purtător de „cap pătrat” sosit în inspecție de la Rectorat. „Am pus pe hârtie această întâmplare trăită de mine, care poate părea, la prima vedere, neînsemnată, dar care după puțină reflecție, îți dai seama că demonstrează superficialitatea și incompetența anumitor cadre așezate în posturi decizionale, la acea vreme, în unitățile de învățământ superior.”
   Capitolul descrie în continuare scenele de tensiune și vulgaritate întreținute la obligatoriile ședințe de sindicat de către un președinte al acestei organizații pe facultate, pe care nu-l iartă, ci îl numește, făcându-i „serviciul” de a-l scoate măcar astfel din meritatul anonimat. Descrie cu ironie modul de susținere a examenelor de către studenții străini, bursieri ai statului român, compromisurile pe care erau nevoiți să le facă profesorii față de unii dintre aceștia, pentru a nu se pierde, dacă rămâneau repetenți, valuta adusă de ei drept taxă de studiu. Amintește de munca „voluntar-obligatorie”, numită „patriotică”, depusă de studenți și îndrumătorii lor la strânsul recoltelor, în condiții igienice precare, periculoase chiar pentru sănătatea lor. În această perioadă, autoarea promovează concursul de primariat, unul cu nedreptăți flagrante, și descrie avatarurile susținerii examenelor și tezei sale de doctorat, „pentru care doctorandul trebuia să obțină întâi aprobarea de la Comitetul de Partid al Centrului Universitar”. După doi ani de așteptare și intervenții personale pe la diverși șefi – care motivau că nu primiseră teza spre a o cerceta, descoperă minciuna: lucrarea zăcea intenționat uitată într-un sertar. Aceeași perioadă menționată include și anul de bursier prin concurs al „Fundației Von Humboldt” (anii 1973–1974), precum și activitatea la Institutul de Imunologie și Microbiologie al Universității din Bonn, extrem de benefică pentru a învăța și afla noutățile din domeniul său. Capitolul este completat cu minibiografii ale unor figuri importante de cercetători și universitari din Republica Federală Germană, precum și amănunte privind viața științifică și culturală pe care a avut șansa de a o trăi. Sunt pagini care cu siguranță vor captiva cititorul, în pofida anilor scurși de atunci.
   Treptat, la scadențele legiuite, Anca-Michaela Israil devine prin concurs cercetător științific gradul I, coordonator de proiecte de cercetare și șefă de laborator „Vibrio” în Institut. Desfășoară în continuare activitate profesorală și realizează un bogat portofoliu de lucrării științifice, articole publicate, comunicări științifice la reuniuni și cărți scrise; ocupă funcții de conducere și dobândește premii și recunoașteri ale activității sale profesionale.
   Urmează „Revenirea la Bonn în ʼ78” și perioada 1979–1990, marcată de activitatea în laboratorul „Vibrio” din Institut, prilej de a-și descrie colegii, între care pe doctorul – viitor profesor – Constantin Ciufecu. Relatează, de asemenea, despre epidemiile de holeră, care agitau spiritele în Ministerul Sănătății, de teama legată mai degrabă de nemulțumirile „cabinetelor 1 și 2” decât de situația epidemiologică în sine. „La izbucnirea fiecărei epidemii, Ministerul Sănătății ne promitea, de fiecare dată, că ne va pune la dispoziție tot ce vom avea nevoie dar apoi uita cu desăvârșire și nu ne mai dădea nimic. Nu uita însă să ne asalteze cu nenumărate telefoane în fiecare zi, pentru a ne solicita raportări urgente cu situația ultimelor cazuri de holeră, diagnosticate în diferite județe ale țării. (...) Au fost 18 ani epidemici, dar activitatea noastră a trebuit să rămână «secretă», deoarece pe teritoriul României nu era permis să apară epidemii de holeră, în timpul «perioadei de aur», când la conducerea statului era «tovarășul Nicolae Ceaușescu – iubitul conducător». Totul trebuia să fie numai lapte, miere și fericire totală.”
    Un subcapitol citează numele unor „cantacuziniști”, cercetători de mare valoare, nevoiți să emigreze sau odată plecați în afara țării să renunțe a se mai întoarce – pierdere considerată de autoare de-a dreptul păgu­boasă pentru noi și câștig pentru străini. Nu pot să nu citez din acest capitol relatarea autoarei despre profanarea Camerei memoriale „Profesor doctor Ioan Cantacuzino”, pentru a se instala în loc Biroul Organizației de Bază a PCR. În condițiile mutării, multe documente, fotografii, diplome și cărți rare s-au pierdut pentru totdeauna. Memorialista scrie: „Îmi aduc aminte cum prin curtea Institutului ajunseseră în băltoace fotografii cu semnificație istorică, zburând din gălețile care le duceau la crematoriu”.
   Amintirile continuă cu perioada 1991–1992, când va fi din nou bursieră a Fundației Humboldt, cu descrierea în detaliu a cercetărilor efectuate, dar și relatarea unor noi aspecte ale vieții – inclusiv culturale – din fosta capitală a RFG, la câțiva ani după căderea Zidului Berlinului (noiembrie 1989) și reunificarea Germaniei (octombrie 1990). Apoi, relatarea se derulează cu revenirea în propriul laborator și munca de cercetare dusă până în anul 2015, cu detalierea drumului spre colaps al Institutului, de care – cu mai multe sau cu mai puține detalii – cititorii noștri au aflat. Dacă aș avea îndemânare de scenarist sau altcineva ar recepta ideea și s-ar angaja, întâmplările din „Amintirile unui cantacuzinist” s-ar putea constitui într-un zguduitor scenariu de film documentar despre ruinarea „postrevoluționară” a Institutului – patrimoniu național, cu un final, poate, plin de speranță: renașterea acestuia din propria cenușă în anii ce vin.
   Volumul Ancăi-Michaela Israil se încheie cu un excurs biografic și profesional, o addendade lucrări publicate ori susținute oral (câteva inserate și în seria „Caietele Vieții medicale”), dar și cu un frumos album fotografic, înfățișând-o pe autoare alături de colegi ori surprinzând imagini din călătoriile sale, unele cu interes științific.
   Dincolo de plăcerea intelectuală pe care o garantez cititorului „Amintirilor...”, aș include volumul între sursele fiabile de documentare pentru iatroistorici ori pentru iubitorul de istorie a medicinii românești.

  

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe