Raportul
Estrela referitor la sănătatea sexuală şi reproductivă, elaborat de Comisia
pentru drepturile femeilor şi egalitatea de gen a Parlamentului European, a
fost respins în plen la 22 octombrie şi retrimis comisiei, care îl poate reface
şi supune din nou la vot începând cu ianuarie 2014. UE nu are competenţe în
domeniul sănătăţii publice, conform principiului subsidiarităţii, dar acest
raport a încercat, printre altele, să facă din avort un „drept“ pentru care
sistemele publice de sănătate trebuie să fie răspunzătoare. (Să ne reamintim că
avortul nu face parte din drepturile protejate la nivel internaţional.)
Pe
scurt, raportul propune liberalizarea completă a avortului (în Irlanda, Polonia
şi Malta avortul la cerere este încă
interzis) şi decontarea acestuia prin asigurările obligatorii de sănătate,
decontarea contraceptivelor din bani publici şi accesul minorilor la servicii
de sănătate sexuală fără ştirea părinţilor, finanţarea organizaţiilor private
de sănătate a reproducerii din bani publici, educaţia sexuală obligatorie de la
vârsta de patru ani şi fără acordul părinţilor etc. Cadrele medicale sunt
interesate în mod direct de solicitarea de „reglementare“ a obiecţiei de conştiinţă.
„În câteva alte state membre, avortul, deşi este legal, este din ce în ce mai
inaccesibil din cauza unor bariere normative sau practice, cum ar fi recurgerea
abuzivă la obiecţia pe motive de conştiinţă, perioadele obligatorii de aşteptare
sau consilierea părtinitoare“, se spune în raport. Sunt vizaţi mai ales
ginecologii şi anesteziştii, dar şi alte specialităţi şi farmaciştii.
Să
ne reamintim ce înseamnă obiecţie de conştiinţă. Orice cadru medical căruia conştiinţa
sau credinţa religioasă nu-i permit practicarea sau asistarea avortului (sau a altor acte care au drept
consecinţă directă sau indirectă distrugerea unei vieţi umane, de ex. FIV,
RUAM, eutanasie), are dreptul de a refuza cererea pacientului sau a
superiorilor săi. Situaţia este aceeaşi pentru farmaciştii care refuză
eliberarea pilulei abortive. Unităţile sanitare se pot prevala de acelaşi drept
pentru a refuza să ofere astfel de proceduri. Dreptul la obiecţia pe motive de conştiinţă este întemeiat pe etica
medicală şi pe dreptul natural, fiind totodată un drept fundamental, protejat
de Constituţia României, de legislaţia naţională şi de cea europeană. Codul
deontologic al medicului din România recunoaşte acest drept. Refuzul
personalului medical de a practica sau asista o întrerupere de sarcină la
cerere este una din cele mai des întâlnite situaţii conflictuale între
drepturile medicului şi cele ale pacientului. Obiecţia pe motive de conştiinţă
(sau morală) are la bază contradicţia între solicitarea pacientului şi
principiile religioase sau morale ale personalului medical, respectiv între
autonomia medicului şi dorinţa pacientului. Raportul Estrela se referă în
particular la avort şi le recomandă statelor europene să restrângă prin lege
exerciţiul obiecţiei personalului medical care refuză practicarea avortului din
motive religioase, morale sau filosofice. Raportul urmăreşte eliminarea,
practic, a unui drept fundamental, ameninţând libertatea conştiinţei şi
libertatea religioasă ale furnizorilor de servicii de sănătate (personal
medical, dar şi spitale sau clinici, inclusiv private şi confesionale).
Nu
este prima oară când se încearcă eliminarea obiecţiei de conştiinţă pentru
cadrele medicale din UE. În urmă cu trei ani, în Adunarea Parlamentară a
Consiliului Europei a fost depus raportul „Accesul femeilor la îngrijirea
medicală legală: problema utilizării nereglementate a obiecţiei pe motive de
conştiinţă“, raportor Christine McCafferty. În urma dezbaterilor, raportul a
fost amendat astfel încât să reafirme şi să protejeze obiecţia de conştiinţă a
medicilor. Rezoluţia, adoptată la un vot foarte strâns, s-a numit „Dreptul la
obiecţia de conştiinţă în îngrijirea medicală legală“.
Retrimiterea
la comisie a Raportului Estrela este un armistiţiu; votul a fost foarte strâns,
la o diferenţă de 32. Deşi în PE majoritatea este formată din socialişti,
verzi, liberali şi comunişti, care în mod tradiţional votau în favoarea agendei
feministe şi homosexuale, de această dată o parte dintre ei s-a disociat şi a
votat contra raportului. Pe de-o parte, parlamentarii au văzut în potenţiala
rezoluţie o tentativă a instituţiilor Uniunii de a submina suveranitatea
statelor membre şi, în contextul creşterii euroscepticismului la ei acasă, nu
au vrut să fie asociaţi cu aşa ceva. Pe de altă parte, au fost conştienţi de
elementele controversate ale raportului: permiterea avortului şi a serviciilor
conexe în clinicile şi spitalele administrate de culte religioase; legalizarea
RUAM pentru lesbiene; obligativitatea educaţiei sexuale începând cu ciclul
primar; educarea „într-o viziune pozitivă“ asupra homosexualităţii.
Există
bănuiala că la acest raport a contribuit substanţial International Planned
Parenthood Federation (IPPF), principalul furnizor de servicii abortive în UE.
În multe state UE, cadrele medicale fac uz de obiecţia de conştiinţă în proporţie
de peste 50%, ceea ce face dificilă activitatea acestor furnizori, interesaţi şi
de o felie mai mare din bugetul UE. În programul Orizont 2020, se apreciază că acest buget este de 7,4 miliarde de
euro, alocat pentru „sănătate, schimbări demografice şi bunăstare“.
Acest buget poate fi influenţat major de iniţiativa
cetăţenească europeană „Unul dintre noi“, care cere Comisiei Europene să
protejeze viaţa omenească încă de la concepţie, prin sistarea fondurilor UE
acordate pentru cercetări şi programe de sănătate ce presupun distrugerea
embrionilor umani. Odată adoptată în proiectele legislative ale Comisiei
Europene, iniţiativa ar modifica regulamentele financiare ale UE şi
distribuirea bugetului, aducând consistenţă politicilor comunitare prin
protejarea vieţii umane încă de la concepţie, conform competenţelor pe care
Uniunea le are în acest domeniu. Până în ianuarie 2014, europarlamentarii şi toţi
cei vizaţi de raport au timp să se informeze şi să dezbată. Asociaţiile
profesionale ale cadrelor medicale din România ar trebui să ia o atitudine
publică în favoarea unei legislaţii care să le protejeze atât independenţa
profesională, cât şi autonomia furnizorilor de servicii medicale.