Astfel, potrivit art. 21 al documentului antemenţionat, asistentul medical generalist, moașa și asistentul medical nu au dreptul de a face discriminări faţă de pacienţi pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenţei etnice, originii naţionale sau sociale, religiei, opţiunilor politice, antipatiei personale (spre exemplu, un vechi conflict ce nu a fost stins) sau a condiţiei sociale.

În drept, enumerarea poate fi limitativă (adică vor fi respectate doar elementele prevăzute în text), și exemplificativă – caz în care legiuitorul nu se limitează la ceea ce precizează, ci face referire la o noţiune mult mai largă.

De altfel, chiar titlul secţiunii „Obligaţia acordării îngrijirilor medicale” din Codul etic ne arată că aceasta subzistă fără alte completări, adică fără a decide faţă de cine există. Cu alte cuvinte, enumerarea este una exemplificativă: orice pacient, indiferent de limba vorbită, de orientarea sexuală, de averea pe care o deţine, de dizabilitatea de care suferă (dacă este cazul), de bolile cronice necontagioase de care suferă ori de infecţia cu HIV/SIDA, va avea dreptul de a primi îngrijiri medicale din partea asistenţilor medicali și a moașelor.

Ce se întâmplă dacă nu sunt respectate aceste obligaţii? Codul deontologic prevede faptul că pot fi aplicate sancţiuni disciplinare. Mai mult decât atât, acestea nu exclud o eventuală altă răspundere civilă (pentru repararea unui prejudiciu), penală (pentru încălcarea unor dispoziţii legale cu caracter penal), administrativă ori materială.

De altfel, orice abatere trebuie să fie sancţionată, iar funcţia pedepsei nu se limitează doar la tragere la răspundere, ci exercită și un rol de prevenţie.

Dar nu este încălcat principiul non bis in idem dacă un asistent medical este sancţionat și disciplinar, și penal? Răspunsul este „nu”. Răspunsul ar putea fi „da” în cazul în care ar fi aplicate, pentru aceeași abatere, două sancţiuni disciplinare, două sancţiuni penale și așa mai departe.