Scriu iarăși despre doamna Bilic – medic, om de televiziune, autor de cărţi și promotor al feluritor branduri din industria alimentară – pentru că o amică virtuală a distribuit o postare a nutriţionistei, care purta titlul: „Roata nu merită reinventată”. Imaginea însoţitoare prezenta două felii de pâine neagră acoperite de un amestec de cuburi din tomate, ulei, seminţe și ierburi aromatice.

Cuvintele care au urmat, după șocul cultural-gastronomic pe care nutriţionista l-a avut, și pe care le voi reda fragmentar m-au trimis la una dintre serile de la OTV și mi l-am închipuit pe Dan Diaconescu lecturându-le:

„De copii suntem atrași instinctiv de toate alimentele albe, pentru că puiul de om crește din lapte, făinoase și grăsime (…). Avem o legătură genetică și metabolică cu produsele care cresc pe pământul pe care ne-am născut; nu exotismele ne hrănesc și ne dau sănătate, ci produsele tradiţionale, autentice, pe care multe generaţii de români le-au mâncat înaintea noastră.

Trebuie să ţinem seama de simţuri, de percepţie: când spunem «pâine», creierul nostru are o reprezentare exactă a felului în care trebuie să arate acest aliment și știe în principiu ce gust trebuie să aibă. Când ne gândim, de exemplu, la sarmale, la salată de vinete sau la gogoși, pentru fiecare dintre ele există o imagine clară, o anticipare de gust, consistenţă, aspect, miros etc.

Ce se întâmplă însă când schimbăm radical unul dintre aspectele de bază ale unui preparat, de la imagine la gust? Cum percepem o pâine de culoare neagră sau o mămăligă cu brânză transformată în desert? Care este rolul destructurării mâncării și reinterpretării unor preparate culinare? Cu siguranţă se caută surpriza simţurilor, faptul că noi presupunem/așteptăm un lucru și primim cu totul altceva.

Atâta vreme cât astfel de experienţe gastronomice rămân în sfera excepţionalului, nu e nimic rău în asta. Însă atunci când vrem să schimbăm radical anumite percepţii, când umblăm la proiecţiile instinctive, automate, tot ce obţinem este confuzie, insatisfacţie, frustrare... Creierul nostru este dezamăgit când așteaptă una și primește alta. Cu mâncarea nu-i de joacă, așteptările nu trebuie înșelate! (…)

Roata nu merită reinventată, funcţionează foarte bine așa cum e, la fel cum nici mâncarea bună nu merită destructurată, reconfigurată. (…) Bucătăria nu e un laborator de chimie, iar mâncarea trebuie să-și păstreze firescul, ingredientele să arate legătura cu Natura. Și câtă vreme cerealele dau făină albă, îmi doresc ca pâinea noastră cea de toate zilele
să rămână albă și ea”.

Pe când codrul negru tace...

Sigur, doamnă, cerealele dau făină albă. Tot așa cum e și iaurtul cu melatonină sau cel cu colostru, date de firma cutărică, promovate de dumneavoastră. Îmi plac reinterpretările frigiderelor în stil pop art. Nu și cele din magazinele din care ne zâmbiţi.

Compania care dă „super-iaurturile sănătoase” și-a anvelopat lateral frigiderele cu poza doamnei Bilic și, ca să dubleze efectul, pe ușa frontală a mai plasat câteva stickere rotunde, tot cu ’mneaei. Nimic nou în deșertul gastronomic autohton. Pretutindeni „specialiștii” recomandă câte ceva.

Nu știu cât succes au produsele doamnei, ambalate în cutii de plastic (care, evident, nu sunt vreo invenţie de laborator), dar ce observ, cel puţin în Iași, e că celebrul preparat oriental reinterpretat local, recomandat de chef Scărlătescu prin reclame gigante, i-a cucerit și dolofănit bine pe români. Îmi închipui, de exemplu, cât s-ar bucura doamna să știe că în Iași s-a deschis un restaurant ce are în meniu „cartofi dacici”.

Influenceri și influenceri

Sunt mulţi influenceri alimentari: unii susţin preceptele religiei lor ca fiind universale, alţii sunt vegetarieni și comercianţi și mai e categoria specialiștilor în ale hrănirii care prind glas îndată ce li se propune vreun târg avantajos.

Nu despre bucătăria de autor, Massimo Bottura, Alain Passard, gastronomie experimentală sau chef-d’œuvre aș vrea să povestim. Doamnă B., diversitatea culturală protejează și sporește diversitatea culinară; a găti este despre dialogul cu timpul, cu tradiţiile, cu apa și focul, cu aromele și culorile. E poezie, experiment și bucurie.

„Sunteţi amatori de produse tradiţionale făcute cu grijă după reţete șoptite în taină, produse numai cu condimente naturale, produse gustoase și sănătoase? Treceţi pe la prăvălia noastră din Băneasa (...)” Nu, nu e din vreo postare a doamnei.

Am auzit de nu-știu-câte ori despre „brânza tradiţională românească de
capră”... Regretatul Vintilă Mihăilescu, pe care l-am avut invitat la „Conferinţele UMF Iași”, îmi spunea, pe terasa Casei de Oaspeţi a UMF: „Domnule Constantinescu, românul n-a făcut brânză de capră neam de neamul lui! Ne place, e făcută în casă, dar e luată reţeta de la alţii... Așa că... s-o lăsăm mai moale cu tradiţionalul! Ca oameni, dar mai ales ca români, mâncăm foarte mult imaginar!”.

Citiți și: Premisele oricărui început