Echivalentul
medical al premiilor Oscar sunt premiile americane Lasker, care au fost anunţate
la 8 septembrie. Premiul Albert Lasker pentru cercetare fundamentală a răsplătit
descoperirea căilor celulare implicate în comunicarea dintre reticulul
endoplasmic (RE), sediul sintezei proteice, şi nucleu. Atunci când proteinele
din tubii reticulului endoplasmic nu se pliază corect, reticulul trimite un
semnal la nivelul nucleului, ceea ce determină sinteza unei proteine care corectează
defectul de pliere. În anii ’90, profesorii Peter Walter, de la Universitatea din California, San Francisco, şiKazutoshi Mori, de la Universitatea
din Kyoto, au descoperit că la originea acestui mecanism stau proteine
transmembranare de la nivelul RE, care detectează anomaliile şi, consecutiv,
activează ARNm, pentru a menţine acest „drăguţ sistem homeostatic“ (Mori, în Nature). Ambii profesori sunt la origine
chimişti şi au ajuns la aceste rezultate lucrând în paralel, după ce şi-au părăsit
ţările natale (Germania, respectiv Japonia) pentru laboratoarele de biologie
celulară din SUA.
Într-un
interviu din revista Nature Medicine, Walter
l-a amintit pe profesorul George Palade. „Minunatele“ sale micrografii
electronice îl făceau să se întrebe în timpul facultăţii cum de ştie o celulă
musculară de câte mitocondrii are nevoie şi de unde ştie o celulă secretorie că
are suficient reticul endoplasmic pentru a-şi face treaba. De acolo a pornit
interesul său referitor la comunicarea dintre reticulul endoplasmic şi nucleu.
Premiul
Lasker-DeBakey pentru cercetare clinică medicală a fost acordat dezvoltării
metodei de stimulare cerebrală profundă la nivelul nucleilor subtalamici,
tehnică ce reduce tremorul şi restaurează funcţia motorie la pacienţii cu boală
Parkinson avansată. Laureaţi: Alim Louis
Benabid, neurochirurg la spitalul din Grenoble, Franţa, şi profesorul Mahlon R. DeLong, de la Şcoala de
medicină a Universităţii Emory, SUA. Specializat în chirurgia talamusului, Alim
Louis Benabid a introdus, în anii ’80, metoda de stimulare cerebrală electrică
de înaltă frecvenţă (100 Hz). „Această metodă poate ameliora simptomatic
tremorul esenţial şi distoniile“, ne explică Florin Amzica, profesor de
neurofiziologie la Universitatea din Montreal. „Pentru fiecare familie de
maladii, electrozii de stimulare se implantează în alte structuri cerebrale. De
exemplu, la distonii în globus pallidus (partea internă), iar la tremor în
nucleul intermediar ventral al talamusului“. Procedura nu constituie un
tratament în sine, dar ameliorarea simptomatologiei este spectaculoasă.
Tot în
anii ’80, DeLong primise, în cadrul laboratorului de la Institutul Naţional de
Sănătate Mintală, ceea ce s-a dovedit a fi ocazia vieţii sale: sarcina de a
investiga rolul formaţiunilor subtalamice cunoscute sub numele de ganglioni
bazali în controlul mişcării. Neurologul american s-a implicat în primele
studii privind activitatea neuronală la primatele vii, studii care urmăreau,
printre altele, descoperirea unor alternative la levodopa, tratament eficient,
dar cu multiple efecte adverse. Cum „nicio persoană întreagă la minte nu ar fi încercat
să intervină chirurgical“ în zona subtalamică şi pentru că metoda lui Benabid
se dovedise sigură şi cu efecte reversibile, rezultatele celor doi au făcut
posibilă „atacarea“ acestui nou teritoriu în condiţii de siguranţă. Peste
100.000 de pacienţi cu boală Parkinson şi-au îmbunătăţit semnificativ funcţia
motorie prin stimularea de înaltă frecvenţă a ganglionilor bazali, scriu
editorii Lancet în numărul din 8
septembrie, iar aplicaţiile celor două descoperiri nu se opresc aici. „În
prezent, se investighează utilizarea tehnicii pentru tulburarea
obsesiv-compulsivă şi schizofrenie, se pare cu rezultate încurajatoare“,
precizează prof. dr. Florin Amzica.
Al
treilea premiu Lasker a fost câştigat de o femeie: Mary-Claire King, de la Universitatea Washington, are contribuţii „îndrăzneţe
şi imaginative“ în ceea ce priveşte descoperirea locusului genei BRCA1,
implicată în transmiterea ereditară a cancerului de sân. Dr. King nu este
medic, este matematician, iar determinarea cu care şi-a condus cercetările în
genetică n-ar fi dat rezultate fără cunoştinţele sale de statistică şi fără un
puternic umanism. În 1974, ea s-a mutat din Santiago de Chile la Seattle, unde
a primit un post de cercetare în cadrul Universităţii California, pentru a
investiga de ce unele familii sunt mai afectate de cancerul de sân decât
altele. Nu se inventase reacţia de polimerizare în lanţ, nu se făcuse secvenţierea
ADN, iar cuvântul genom nici nu fusese inventat. O mutaţie genetică trebuie să
fie cel puţin parţial responsabilă de apariţia unor forme de cancer de sân la vârste
mai tinere, i-a spus intuiţia.
Studiile
derulate de King prin analiză matematică şi prin detectarea de markeri sanguini
au demonstrat, în 1990, asocierea unei gene de pe cromozomul 17 cu declanşarea
cancerului de sân la vârste tinere. Mary King o denumeşte BRCA1, un acronim
pentru „breast cancer“. Dr. King nu a fost implicată în secvenţierea
cromozomului 17 şi descoperirea locusurilor BRCA1 şi BRCA2.
Premiile
Lasker sunt oferite anual, din 1945. Din cei peste 300 de laureaţi, trei
sferturi sunt americani, iar 86 au fost confirmaţi şi prin acordarea Nobelului.
Fundaţia „Albert şi Mary Lasker“ nu oferă granturi pentru cercetare, iar
valoarea în bani a fiecărui premiu este simbolică – 25.000 de dolari. Emblema fundaţiei o
reprezintă pe înaripata Nike din Samothrace, simbolul victoriei asupra bolii şi
morţii.
