Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Parfumul unui romancier

Viața Medicală
Dr. Al. TRIFAN miercuri, 7 ianuarie 2015

Biblioteca din pod

   Primul Război Mondial i-a adus Franţei o victorie plătită cu numeroase jertfe umane. De aceea, tema multor romancieri postbelici a fost tragismul şi eroismul acestor jertfe. La sfârşitul anilor ’20, doliul s-a estompat făcând loc unor scriitori care fie n-au participat la război, fie l-au uitat sau au revenit la „alma mater“ care constituie psihologia acestei naţiuni. Au apărut astfel romane în care problemele de viaţă şi de moarte erau evitate printr-o filozofie în care optimismul se centra pe tratarea „în uşor“ a unor comandamente ca datoria şi fidelitatea. Morala unor romane apreciate în saloane era: Viaţa bună, moarte uşoară! Exemplul cel mai potrivit este nuvela lui Claude Farrère: De cinq à sept (De la cinci la şapte) apărută în culegerea: Bêtes et gens, qui s’aimerent (Vietăţi şi oameni care s-au iubit). Aici un bărbat care-şi neglijase apendicita este anunţat de medicul său că, din cauza peritonitei care complicase infecţia, mai avea doar câteva ore de trăit. Era într-o miercuri, ziua din săptămână în care, între orele 5 şi 7, fantele se întâlnea cu amanta sa. Nici vorbă ca întâlnirea să fie contramandată, aşa că după ce îşi ascunde suferinţa, îşi dă sufletul în braţele iubitei sale. Dar meritul de a reprezenta literatura de salon îi revine mai degrabă lui Jean Giraudoux cu a sa La France sentimentale în care în jurul frivolei Bella roiesc admiratori fără reţineri de ordin moral. Aceasta, deoarece Claude Farrère, deşi este un model pentru stilul uşor, de neluat prea mult în serios şi fin ironic, îşi alegea temele romanelor şi nuvelelor sale din lumea care începuse să devină globală. Tiparele prozei sale sunt cele ale intelectualităţii interbelice francofone, imprimate cu luciditate, lipsa prejudecăţilor, refuzul de a accepta cosmetizările, evitarea clişeelor şi a afectării exagerate, fie ea sacră, partizană, creatoare de statui ale personalităţilor. Claude Farrère, membru al Academiei Franceze, are un fel de a bagateliza lucrurile, prezentându-le într-un mod zâmbitor. Astfel, numai la sfârşitul romanului Les imaginaires, cititorul îşi dă seama că scriitorul tratează literar o teorie care preocupa medicina începutului de secol XX, şi anume problema degenerescenţei. Personajul principal al cărţii, Jean-Jérôme Haricotelle este, de la vârsta de zece ani, supradotat pentru matematică, „văzând“ în spaţiu figuri geometrice pe care alţii nu şi le puteau imagina. Contrariindu-l pe tatăl său, care voia să-l lase în locul său la biroul notarial, absolvă Şcoala navală şi călătoreşte pe tot globul, folosindu-se de intuiţia sa matematică pentru a se îmbogăţi. Dar, după ce trece de jumătatea vieţii, consultă un mare neuropsihiatru care, la examinare, îi găseşte reflexele ahiliene abolite şi proba Romberg pozitivă. Jean-Jérôme nu acceptă diagnosticul de tabes ereditar şi se adresează unui coleg al profesorului, mai puţin savant şi mai şarlatan, care-l linişteşte spunându-i că este doar „hipernervos“. Timpul trece, apare şi o diplopie şi personajul nostru supradotat pentru matematică sfârşeşte într-un fotoliu. Care este cheia medicală a romanului? Neuropsihiatrii din vremea lui Claude Farrère erau uimiţi de cazurile unor persoane unilateral supradotate, în special pentru matematică, dar care coexistau cu semnele a ceea ce se numea atunci degenerescenţă. Aşa a apărut noţiunea de degeneraţi superiori la care aptitudinile intelectuale erau, spre deosebire de cele ale degeneraţilor inferiori, exacerbate morbid.
   Claude Farrère, pseudonimul literar al lui Frédéric-Charles Bargone, a fost, ca şi confraţii săi Pierre Loti şi Joseph Conrad, căpitan de marină, ceea ce i-a oferit, ca şi acestora, prilejul să călătorească în locaţii exotice ca Saigon, Nagasaki, Istanbul etc. Scrisul i-a adus premiul Goncourt în anul 1905, pentru romanul Les civilisés. În urma războiului ruso-japonez din 1905, publică romanul La Battaille, în care Mitsouko, frumoasa soţie a amiralului japonez Togo, face o pasiune imposibilă pentru un ofiţer englez. Cunoscutul parfumier Guerlain botează cu numele ei – care  înseamnă „mister“ –, unul din celebrele sale parfumuri care este mult mai faimos decât romancierul. După ce a servit în coloniile franceze, căpitanul Frédéric-Charles Bargone demisionează din marină pentru a urma o carieră prolifică de prozator. Descrierea favorabilă a naţiunii turce îi conferă numele unei străzi în Istanbul, iar susţinerea Mişcării naţionale din Turcia îi aduce prietenia cu Kemal Atatürk cu care se fotografiază la Izmir, la 18 iunie 1922.
   Se pare că Ţara Bascilor a exercitat o atracţie deosebită, pentru câţiva scriitori interbelici. De aceea, Claude Farrère plasează acolo întâmplările din romanul său La marche funebre (ca şi Pierre Loti în „Ramuntcho“ şi Blasco Ibañez în „Intrusul“), acestei populaţii străvechi atribuindu-i-se calităţi caracteriale speciale. Eroul, Fred Prahecq, un avut proprietar din partea locului, asistă în Saint-Jean-de-Luz, localitate apropiată de Biarritz, împreună cu prietenii săi Ramon Urtubie, un respectabil basc, şi Perico Aragnes, pictor şi muzician spaniol, la căsătoria iubitei sale, Isabella, cu un tânăr diplomat, Paul. Acesta însă era amantul secret al mamei miresei, ceea ce explică tragedia care urmează, atunci când se află acest lucru. Izbucneşte Primul Război Mondial, Paul este ucis şi Prahecq, rănit. În spital, acesta este vizitat de Isabelle care, deşi este acum văduvă, îi refuză cererea în căsătorie, preferând o viaţă facilă în America. Titlul romanului se referă la Te Deum în amintirea celor căzuţi pe frontul de luptă, oficiat în aceeaşi catedrală în care avusese loc căsătoria de la începutul romanului.
   Inspirată din viaţa petrecută pe mare, culegerea: Dix-sept histoires de Marins (Şaptesprezece povestiri marinăreşti) este un omagiu adus oamenilor mării, pentru care aceasta nu este doar o întindere de apă privită de pe mal, ci o lume trăită în mijlocul întinderii ei nesfârşite. Marinarii sunt, după Claude Farrère, o categorie care, prin ansamblul omogen al principiilor, obiceiurilor, legilor şi prejudecăţilor lor, alcătuiesc singurul grup de gentilomi de astăzi.
   Aşa cum am arătat când a fost vorba de Paul Morand şi cum se va vedea când va veni rândul lui André Malraux, tânăra intelectualitate franceză, decimată şi deziluzionată după Primul Război Mondial, a fost deodată fascinată de Extremul Orient, pe care-l descoperea odată cu traficul dintre metropolă şi colonii. Claude Farrère a fost în plus favorizat de călătoriile sale marinăreşti în China şi Indochina. Păşind pragul acestora, a putut cunoaşte o altă lume decât cea orizontală în care surpriza se întovărăşea de imaginaţie. Astfel s-a născut şi cartea Fumée d’Opium, un fel de jurnal romanţat al unui consumator de opium. Povestind la început legende şi istorii legate de acest drog, ne invită să-l însoţim pe o stradă dintr-un oraş chinezesc şi să intrăm într-o încăpere destinată fumătorilor de opiu. Decorul este descris cu minuţiozitate, ca şi instrumentele şi obiceiurile satisfacerii acestui viciu. Cu o licenţă romanescă, dar exagerată, descrie stările extatice ale fumătorilor, dar pe măsură ce consumul se prelungeşte, apar halucinaţiile, emacierea şi deprecierea senzorială. Romancierul descrie veridic finalul tragic al unui consumator de opium, populat de insomnie, torturat de coşmaruri şi distrus fizic şi psihic. Toate acestea transformă malefic atracţia iniţială, într-o înlănţuire irezistibilă şi fatală.
   În sfârşit, la vârsta de şaptezeci de ani, romancierul scrie o carte despre trecerea de la adolescenţă către maturitate. Această trecere se face păşind printr-o poartă: La porte dérobée (Poarta mascată). Înaintea acestei porţi mascate de o draperie prometeică se află copilăria, o lume în care, cu ajutorul amintirilor, te poţi descoperi pe tine. Dincolo se află lumea oamenilor, a celorlalţi, în care se intră brusc, deodată, trecând prin poarta ascunsă din zidul de ceaţă. În această ceaţă dispar, rând pe rând, toate figurile şi locurile de altădată. Scenariul pe care autorul îl imaginează pentru a concretiza trecerea de la copilărie la maturitate are un simbolism pilduitor: o procesiune în ceaţă în fruntea copilului are părinţii ce poartă un felinar, urmaţi de unchi şi mătuşi, iar în spate se află veri şi tovarăşi de joacă. Pe măsură ce grupul înaintează în şir indian, lumina strălucitoare a felinarului păleşte treptat şi cei dinainte şi din coadă dispar treptat, astfel încât cel care a fost copil rămâne singur, după ce a trecut prin uşa mascată în lumea cealaltă, a adulţilor. Merită însă efortul de a încorda memoria pentru a risipi această ceaţă, deoarece reapare atunci lumina în care ne vedem aşa cum suntem, unici.
   Cărţile lui Claude Farrère ce garnisesc bibliotecile intelectualilor francofoni din deceniul al patrulea au fost, în mod nemeritat, date uitării. Dar lectura romanelor sale convinge o dată în plus că personalitatea unică a fiecărui romancier se dezvăluie doar prin urmărirea valorilor discursului său, acestea fiind nu atât explicite, cât implicite, nu atât semnificative, cât conotative.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.