Ideea pe care se bazează proiectul de lege a prevenției în
sănătate, întâi semnat de cuplul liberal Gorghiu–Nicolăescu, este categoric
benefică. Dar aplicarea ei, așa cum a fost propusă, este... emoționantă. Dacă
Alina Gorghiu nu are niciun fel de competențe în sănătate, Eugen Nicolăescu
este cel mai longeviv ministru al sănătății din ultimii 20 de ani, politicianul
care și-a pus cel mai mult amprenta pe sistemul medical românesc. Important
lider politic, continuăm să-l plătim ca parlamentar pe domnul Nicolăescu pentru
domeniul în care are cea mai multă experiență: preluarea oricărei idei cu
potențial benefic pentru sănătatea românilor și distrugerea ei.
Mai eficient și mai puțin dureros pentru noi și mai ieftin
pentru sistemul medical – aceasta este o definiție simplă a prevenției. Este un
fapt deja clar multor guverne, care dezvoltă acele programe de prevenție
dovedite a fi eficiente, căci prevenția nu se face la fel pentru toate bolile
și nici nu e posibilă fără colaborarea oamenilor. Dar, de multe ori, oamenii
aleg să facă ce le place sau ce le e mai comod chiar dacă asta nu e și cel mai
sănătos. Pentru a-i convinge să facă mai multă mișcare sau să-și facă regulat
niște analize simple, guvernele și asiguratorii de sănătate s-au gândit să
ofere oamenilor recompense sau, din contră, să-i penalizeze dacă nu-și schimbă
comportamentul.
În Statele Unite, 80% din angajatori oferă celor care au un stil
de viață sănătos și își fac anual vizitele medicale recompense sub diferite
forme: abonamente gratuite la săli de sport, vouchere etc. Doar 38% îi
penalizează financiar pe cei care nu fac asta și doar în cazul anumitor boli.
În Germania, celor care se îmbolnăvesc de cancer de colon dar nu au folosit
anterior programul de screening disponibil li se cer coplăți duble. Pentru alte
patologii se oferă recompense, nu se dau amenzi. De ce? Pentru că și americanii
și germanii știu că aceste metode de stimulare a modificării comportamentului
sunt cu atât mai eficiente, cu cât sunt mai specifice. Într-un fel e ca la
croitor: costumul făcut pe măsură stă mai frumos pe tine decât cel croit pe
mărimi universale.
Există deja studii numeroase din care aflăm că oamenii se
vaccinează cu atât mai des cu cât accesul la vaccinuri este mai facil și
educația în privința bolilor infecțioase este mai răspândită. Recompensarea sau
penalizarea financiară nu fac mare brânză în cazul vaccinurilor, deși proiectul
de lege românesc propune asta. Mult mai eficient este ca părinții să găsească
întotdeauna vaccinurile la medicul de familie – ceea ce nu se întâmplă în acest
moment în România – și copiii lor să învețe la școală despre ele – ceea ce nu
se întâmplă în acest moment în România. Dar ce contează dovezile științifice?
Fiți pe pace, domnul Nicolăescu știe ce face.
În schimb, în privința screeningului pentru cancerul de sân sau
cel de col uterin nu există prea multe studii care să stabilească metoda cea
mai eficientă de modificare a comportamentului. Ce se poate spune deocamdată
este că recompensele financiare și voucherele pentru transport sunt eficiente
în această situație mai ales pentru femeile sărace.
Cât despre TBC, patologie în care România continuă din păcate să
se remarce negativ, recompensele (sub diferite forme precum transport gratuit
sau bonuri alimentare) însoțite de telefoane de reamintire măresc respectarea
controalelor periodice în grupurile dezavantajate, care sunt și cele mai expuse
acestei boli. Ce propune proiectul românesc? Amendarea tuturor cu de la 10%
până la 50% din costul tratamentului. Dar un stil de viață sănătos și
respectarea vizitelor regulate la medic se întâlnesc de două ori mai des în
rândul părții celei mai bogate din populație decât în pătura cea mai săracă.
Așa că la ce bun să-i amendezi pe cei care oricum nu vor putea plăti amenda
pentru că sunt prea săraci? A, vrei să-i responsabilizezi pe cei din clasa
mijlocie fără să-i falimentezi pe cei săraci? Atunci impune amenzi de 10 sau
20% din venitul respectivului, cum fac mulți asiguratori americani. Sau un prag
maxim al penalizărilor, cum se întâmplă în Germania, care e deranjant pentru
cei cu venituri medii, dar nu distrugător de vieți pentru cei săraci (există
metode științifice pentru a stabili astfel de praguri pentru specificul
fiecărei țări). Dar ce contează aceste modele deja testate în alte părți? Fiți
pe pace, domnul Nicolăescu știe ce face.
Pe lângă faptul că face abstracție de dovezile științifice deja
existente, proiectul românesc conține și nerozii creative, unice pe plan
mondial. Astfel, recompensele pentru un comportament sănătos se dau doar dacă
poți dovedi participarea la competiții sportive de amatori. După cum știe tot
românul, terenurile de fotbal și tenis de prin orașe nu se închiriază gratuit
și nici accesul la piscine sau la felurite săli de sport nu este gratuit. Iar
banii pe care-i voi primi înapoi dacă sunt un sportiv cu patalama sunt de fapt
tot banii mei, plătiți din contribuțiile mele la Fondul asigurărilor de
sănătate – sursa recompenselor amintite. Briliant domnul Nicolăescu: mă
recompensează cu banii mei proprii pentru practicarea unor activități contra
cost.
Unde proiectului românesc nu i se pot aduce prea multe reproșuri
este la capitolul care descrie organizarea viitoarei Agenții Naționale de
Prevenție în Sănătate, care va avea un buget de 700 de milioane de euro, adică
10% (!) din toți banii existenți în sănătatea românească. Acest capitol este
detaliat și clar: șefii agenției vor fi numiți politic și vor depinde de
Parlament (așa, ca un fel de TVR al sănătății). Știm că înființarea de agenții
și derularea de programe ineficiente cu bugete uriașe este una dintre pasiunile
domnului Nicolăescu încă de când era ministru al sănătății, totuși definiția
prevenției rămâne: mai eficient pentru pacient și mai ieftin pentru sistemul
medical. Iar peste jumătate de miliard de euro este orice, dar nu ieftin. Nu
avem nevoie de studii științifice ca să înțelegem asta. Dar fiți pe pace,
domnul Nicolăescu știe ce face.
PS. Iată și fragmentul
la care m-am emoționat: „Evident că la competiții va veni și familia imediată a
beneficiarilor și copii vor învăța, prin imitație, de la părinții lor că este
bine frumos să facă sport“ (ortografia și exprimarea sunt fidele originalului,
n.n.). Da, așa arată expunerea de motive a unui proiect de lege depus în
Parlamentul României pentru înființarea unui instituții cu buget de peste
jumătate de miliard de euro.
Informațiile din acest text se bazează pe următoarele studii:
• Schmidt H et al. Carrots, sticks, and health care reform--problems with wellness incentives. N Engl J Med. 2010 Jan 14;362(2):e3
• Redmond P et al. Can incentives for healthy behavior improve health and hold down Medicaid costs? Center on Budget and Policy Priorities. 2007 Jun 1
• Schmidt HT. A comparative analysis focusing on the role of individual behaviour in relation to cancer and weight-control policy in German and US health care systems. London School of Economics and Political Science. 2012
• Sutherland K et al. Impact of targeted financial incentives on personal health behavior: a review of the literature. Med Care Res Rev. 2008 Dec;65(6 Suppl):36S-78S
• Voigt K. Incentives, health promotion and equality. Health Econ Policy Law. 2012 Jul;7(3):263-83
O versiune a acestui text a apărut pe HotNews.ro