S-a numit Breaking Down COVID și a apărut ca o „revanșă” la faptul că SARS-CoV-2 a ruinat planurile pentru o nouă conferinţă HEART TALKS, programată mai întâi în primăvară și apoi reprogramată pentru toamnă, doar pentru a fi mai apoi anulată. Conferinţa a fost minuţios pregătită, cu șase invitaţi din domenii distincte, care să ofere perspective din multiple unghiuri: al pneumologului, geneticianului, medicului de boli infecţioase, psihiatrului, al specialistului în sănătate publică și, nu chiar ultimul pe listă, cel al pacientului. Au existat discuţii preliminare de planificare cu organizatorii, fiecare vorbitor agreând să răspundă la câte trei întrebări.

După cea de-a doua serie de întrebări am luat o pauză. Însă nu ne-am închis camerele și microfoanele, fiecare vorbitor și-a părăsit puţin postul, dar s-a întors cu mult înainte ca pauza să se fi încheiat. Apoi, evadaţi cumva din scenariu, am început să ne întrebăm între noi diverse lucruri. Pe când pauza se apropia de sfârșit, organizatorii începuseră să primească sumedenie de mesaje de la participanţi ca să mai prelungească pauza pentru că apreciau foarte mult conversaţia noastră ad-hoc. Asta mi-a amintit de recomandările pe care obișnuiam să le fac celor care organizează ședinţe. Să aloce un buget de timp semnificativ pauzelor.

Oamenii sunt mai relaxaţi în pauze, iar discuţiile la cafea și suc au adus adeseori idei și soluţii care nu s-ar fi născut niciodată în sala de ședinţe. Ni se întâmplă frecvent să ne luăm mult prea în serios. Mânaţi de la spate de cronometru, preocupaţi de ce vom spune noi și de impresia pe care o lăsăm, ajungem să ne ascultăm mult prea puţin în mod real. Vorbim doar la îngustimea subiectului sau a întrebării, reprimându-ne activ contextul sau privirea din elicopter.

Oamenii măreţi au nevoie de eficienţă, dar iubesc ideaţia. La conferinţele de odinioară existau pauzele de socializare, mesele la restaurant și vizitele la standuri care satisfăceau cumva această nevoie. Acum, cu conferinţele digitale, poate că ar fi oportun să ne lăsăm microfoanele și camerele pornite în pauze, ca în exemplul de mai sus de la Cluj. Am putea umple un mic gol de umanitate până când ne vom revedea faţă în faţă.

Noi, vulnerabilii, creativii, complecșii.