Deşi problematica îmbătrânirii e considerată
de unii „o problemă gravă a societăţii contemporane“, „un flagel“ (?!) chiar,
evident că astfel de calificative nu-şi au rostul. Ar putea trimite la
concluzii absurde: interzicerea acestui flagel al îmbătrânirii sau eliminarea bătrânilor
din societate, deşi 2012 a fost declarat de Comisia Europeană şi Consiliul
Europei Anul european al îmbătrânirii
active şi al solidarităţii între generaţii. Societatea noastră nu pare să
aibă reacţii adaptate, pozitive, constructive, iar scuza posibilă că avem
multe alte probleme cu care ne confruntăm, (un clişeu) nu este suficientă.
În
urmă cu un an, semnalam – în premieră – ceea ce comunitatea internaţională
hotărâse: ziua de 15 iunie să fie consacrată ca Ziua mondială a luptei împotriva relelor tratamente aplicate
persoanelor vârstnice. Deşi această zi este marcată în lume din 2006, la
noi evenimentul rămâne încă ignorat. Anul trecut, m-am angajat direct în promovarea
acestei zile, prin semnalarea, între altele, către două organisme ce ar fi
trebuit, potrivit misiunii lor, să se implice: Consiliul Naţional al
Persoanelor Vârstnice (rămas fără nicio reacţie) şi Consiliul Naţional împotriva
Discriminării (care a răspuns invitaţiei de a participa la o masă rotundă);
s-au adăugat două emisiuni la radio şi articolul publicat în săptămânalul „Viaţa
medicală“. Ar fi fost de aşteptat ca, anul acesta, luând în seamă şi cele
decise de organismele europene, să apară reacţiile aşteptate şi necesare, atât
din partea autorităţilor, cât şi a societăţii civile.
E
bine, totodată, să se ştie că există şi funcţionează instituţii de monitorizare
a relelor tratamente asupra persoanelor vârstnice. Între acestea, o reţea internaţională
foarte activă – International Network for the Prevention of Elder Abuse
(INPEA), a cărei misiune este „să dezvolte, prin colaborare internaţională,
abilităţile pentru a recunoaşte şi a răspunde la abuzurile asupra vârstnicului
oriunde acestea ar apărea“.
Mai
trebuie cunoscut că adunarea mondială ONU consacrată îmbătrânirii, care a avut
loc la Madrid, în 2002, a hotărât că abuzul asupra persoanelor vârstnice este o
problemă de sănătate publică ce impune măsuri adaptate de prevenire, protecţie şi
combatere, necesar a fi întreprinse de guvernele ţărilor membre.
În
sfârşit, relele tratamente, care includ o paletă largă de atitudini – abuzuri
diverse, chiar violenţă, discriminări, stigmatizări, excludere socială şi
familială, nerespectarea dreptului la decizie şi a celui de a avea opinii
proprii, nerespectarea dreptului la consimţământ, deposedarea abuzivă de
bunuri etc. –, beneficiază în majoritatea ţărilor de instanţe de monitorizare şi
de apel, unde persoanele abuzate se pot adresa.
Societatea
contemporană tinde să valorizeze exclusiv tinereţea, prosperitatea, fericirea
şi să nege sau să respingă bătrâneţea, boala, handicapul, deşi acestea din urmă
sunt şi ele parte a existenţei umane. Percepţia din prezent este majoritar
negativă, de la acceptare (neutră, care nu implică neapărat solidaritate,
empatie, ajutor) la integrare (rară), la ignorare, stigmatizare, discriminare,
abuz şi violenţă, inclusiv violenţă civică, aceste din urmă percepţii negative
fiind, din păcate, dominante.
