Americanilor le plac procesele publice, aşa
că vor fi interesaţi de acesta: două asociaţii pentru protecţia consumatorilor,
CSPI (Centrul pentru ştiinţă în interes public) şi MPP (Proiectul de protecţie
contra mercurului), au dat în judecată celebra FDA (Food and Drug
Administration, asemănătoare Agenţiei Naţionale a Medicamentului), pe un motiv
vechi şi complicat. În 2004, sub presiunea industriei peştelui din SUA, FDA a
scos mercurul de pe lista poluanţilor chimici. Cele două asociaţii menţionate
au atenţionat FDA asupra acestei probleme în 2007 şi 2011. Cităm din acuzaţie:
„S-a dovedit ştiinţific că sute de mii de copii din SUA se nasc în fiecare an
cu niveluri crescute de mercur în sânge din cauza consumului de peşte
contaminat cu metilmercur, o neurotoxină ce produce leziuni cerebrale, IQ scăzut
şi modificări comportamentale. Prin consumul de peşte oceanic contaminat,
mamele gravide şi copiii sunt segmentele de populaţie la mare risc“.
Peştele a fost şi încă este un aliment larg
răspândit, mult recomandat de nutriţionişti ca sursă de proteine de calitate,
iod şi de acizi graşi esenţiali (Omega 3). Desigur că nu vom discuta în detaliu
calităţile peştelui, un aliment relativ ieftin, menţionat şi în Biblie, hrana
de bază a populaţiei din multe regiuni geografice. Dar în afara contaminării cu
mercur, consumul peştilor şi a faunei oceanice exotice poate provoca toxiinfecţii
puternice, chiar letale, inclusiv din cauza condiţiilor proaste de transport şi
depozitare. Să nu mai consumăm deci peşte? Nu aceasta este întrebarea, ci mai
degrabă „Ce fel de peşte să consumăm?“.
Dar să revenim la mercur, un element chimic
paradoxal, mai ales din punct de vedere medical. Mercurul este singurul metal
lichid, cu largă utilizare în industrie şi cu o istorie medicală spectaculoasă.
Încă din Antichitate, a fost mult folosit pe cale orală, chiar în doze mari (de
aproximativ 100 g), în cazuri de ocluzii intestinale sau în ritualuri magice.
Tot acum trebuie menţionată vechea folosire a amalgamului cu mercur în
stomatologie.
Toxicitatea mercurului este ciudată şi
depinde de forma de administrare. Vaporii de mercur sunt foarte toxici, în
schimb, clorura mercuroasă (HgCl), cunoscută şi sub numele de calomel, a fost
mult timp utilizată pe cale orală, ca agent cathartic. În acelaşi timp, clorura
mercurică (HgCl2), adică sublimatul, este o puternică otravă, mult folosită în
decursul istoriei; doza letală este de 0,20 g/l. La fel de paradoxală este şi
utilizarea sărurilor organice de mercur, dintre care unele au fost utilizate ca
diuretice; însă combinaţiile metilate şi alchilate ale mercurului sunt foarte
toxice, reprezentând principala formă de poluare a mercurului. Pe lângă utilizările
medicale, controversate, mercurul este mult folosit în industria chimică,
electronică, pentru realizarea instrumentelor meteorologice şi în agricultură
(ca pesticid şi fungicid).
Toxicitatea mercurului a fost îndelung
studiată. Pe scurt, din amalgamele dentare se absoarbe zilnic o cantitate de
aproximativ 10 µg de mercur. Vopselurile pe bază de latex combinat eliberează
vapori de mercur, în funcţie de mediu – aproape 10 nmoli pe fiecare metru cub
de aer din cameră. S-a mai calculat că populaţia din SUA absoarbe în medie 20
µg de mercur elementar pe zi.
Concentraţia mercurului în sânge depinde şi
de cantitatea peştelui din alimentaţie. În ţări cu un consum mic de peşte,
concentraţia mercurului în sânge este în medie de 6 µg/l, dar poate ajunge la
50 µg/l în ţări cu un consum mare, ba chiar s-au măsurat niveluri de 200 µg/l.
Aproximativ 95% din mercurul existent în sânge este localizat în hematii sub
formă de metilmercur. Concentraţia mercurului din păr poate fi corelată cu cea
din sânge, dar măsurătorile în urină sunt neconcludente.
În anii ’40, medicii pediatri au demonstrat
o relaţie directă între intoxicaţia cu mercur şi acrodinie, o reacţie alergică
rară, observată mai ales la copii, în care este afectat sistemul nervos
simpatic. Cauza (încă neclară) pare să fie mercurul metalic, căci în marile
intoxicaţii letale din Minamata (Japonia) sau Irak nu s-au observat cazuri de
acrodinie asemănătoare unei reacţii alergice.
Pe lângă particularităţile curioase ale
toxicităţii mercurului, apar mereu noi date. În primul rând, sursa poluării cu
mercur a oceanelor este combustia cărbunelui în termocentrale. Indiferent de
forma de combinare, mercurul din lacuri şi oceane este convertit de flora
anaerobă prin reacţii enzimatice în săruri metilate, toxice. Mai mult, în
organisme, inclusiv al omului, mercurul este convertit tot în săruri metilate,
fie pe cale enzimatică, de flora intestinală, fie neenzimatic, în ficat.
Mercurul este considerat un element toxic,
cu acţiuni neurotoxice, teratogene, embriotoxice şi carcinogene. Prin intoxicaţie
cronică, simptomele observate sunt: perturbări cerebeloase (95%), senzoriale
(65%), vizuale (60%), de vorbire (72%), leziuni piramidale (38 %) şi
encefalopatie (32%). În plus, sărurile metilate de mercur afectează formarea de
anticorpi. Intoxicaţiile acute cu mercur se tratează cu compuşi chelatori, de
tipul BAL (dimercaptopropanol) şi DL-penicilamină, ce acţionează prin grupările
sulfhidril (SH) ale proteinelor.
Revenind la peşte, considerat a fi sursă
principală de contaminare cu mercur, recomandarea FDA şi a multor studii ştiinţifice
ţine de alegerea tipului de peşte. Principala specie de peşte care absoarbe
mult mercur şi care, din păcate, este şi cel mai consumat, este tonul. Urmează
apoi peştele sabie, rechinul, baracuda şi marlinul. În cazul nostru, cei mai puţin
poluaţi sunt păstrăvul şi somonul (mai ales cel din Alaska). În concluzie, peştele
rămâne un aliment cu multe calităţi nutritive, relativ ieftin, dar atenţie la
tipul de peşte şi la prospeţimea lui.
Cât despre procesul menţionat la început –
ca şi în alte domenii cu miză importantă, va fi unul de lungă durată, cu
decizie finală incertă. Până atunci, iubitorii de peşte să fie atenţi.
*Sursa principală a datelor tehnice despre mercur
este The Body’s Battle against Pollution,
Autori Radu Olinescu, Terrance L. Smith, J. Hertoghe, publicată în 1998 de Nova
Science Publishers, New York. Actualizare după Bloomberg Business Week, martie,
2014
