Ceea ce s-a întâmplat a făcut să reactiveze un șir de atitudini tendenţioase accentuate. Studiind trecutul, parcurgând documente, lecturând unele cărţi îndrăzneţe de memorii, apelând la relatările presei ori la comunicatele organelor de anchetă sau, pur și simplu, rememorând unele dialoguri, scene sau momente jenante, ne amintim fiecare de câte un personaj buruienos, impulsiv, manipulativ, care își considera colegele subordonate și le percepea ca posesiuni. Mă refer aici la spaţiul medical.
Eu, de exemplu, când am lucrat într-o secţie clinică de chirurgie, după o noapte în care am participat multe ore la o intervenţie laborioasă, în care s-a rezolvat un caz dificil, șeful, în faţa echipei extenuate, dar cu o bucurie discretă pe chip, mi-a sugerat că pot alege să plec în camera de gardă cu orice „fată”, toate ascultând de el, fiindcă chirurgia e „o familie”, el e „capul ei”, iar „capul decide tot”. Am asistat sau citit despre relatări ale unor rezidente care au fost intimidate și puse în situaţii umilitoare, pretinzându-li-se favoruri de natură sexuală, explicit sau implicit, în cadrul unei relaţii de serviciu. Și acestea au avut caracter repetat, însă victimele susţineau mereu că teama de a nu-și mai putea continua rezidenţiatul era așa de mare încât nici nu se gândeau să depună o plângere.
Documente publice ale instanţelor de judecată relevă faptul că au fost medici trimiși în judecată pentru săvârșirea infracţiunilor de hărţuire sexuală și purtare abuzivă. Într-un asemenea caz, instanţa consemna, despre medicul inculpat: „este nesincer, nu recunoaște tratamentul umilitor și degradant la care a supus-o în cadrul relaţiilor de serviciu pe persoana vătămată, încearcă să acrediteze ideea că aceasta ar fi încercat să îl provoace. (...) a început să formuleze propuneri cu tentă sexuală persoanei vătămate, a încercat să o abordeze fizic în sensul de a o atinge, a numit-o soţie de serviciu și i-a relatat de un obicei cunoscut, acela că medicii din spital au amante, folosind expresii pornografice, menţionând diverse practici sexuale pe care soţia sa i le refuză”.
Situaţii de acest tip sunt relativ frecvente. Uneori, personalitatea și fermitatea femeilor hărţuite conduc la încetarea activităţii infracţionale a șefilor de secţie, de clinică sau a oricărui coleg care le supun gesturilor sau avansurilor cu caracter sexual. Alteori, conducerea unor spitale a decis să „descurajeze din start acest fenomen”, pe care „este foarte greu să-l controlezi”, hotărând să emită un document de ordine interioară prin care să informeze și să-i descurajeze pe infractorii sanitari. Din păcate, o politică fragmentară nu e suficientă. Este necesară o viziune diferită și un alt fel de leadership, crearea unei culturi instituţionale care să prevină hărţuirea sexuală, încurajarea angajaţilor să raporteze din timp o conduită potenţial problematică, investigarea, rezolvarea promptă și dispunerea îndată de acţiuni disciplinare în cazurile dovedite.
Situaţia devine extrem de complicată în cazul spitalelor de psihiatrie. Literatura de specialitate prezintă numeroase cazuri în care diverse categorii de personal au fost acuzate de agresiune sexuală, conduite lascive sau de adăpostirea fără consimţământ a unor persoane internate. Studiul „Healthy Environments for Women in Academic Nursing: Addressing Sexual Harassment and Gender Discrimination” explorează hărţuirea femeilor în mediul academic, apreciind că aici se constată a doua cea mai mare rată de hărţuire sexuală și discriminare la locul de muncă, după femeile din armată.
Chiar dacă subreprezentarea acestei probleme sistemice este comună, observăm în ultima perioadă apariţia mișcării #MeToo în spaţiul medical occidental și o recunoaștere a repercusiunilor pe care hărţuirea de gen o are asupra victimelor. Din păcate, pentru unii medici, menţinerea graniţelor profesionale rămâne o provocare semnificativă. Poate doar ameninţarea că vor figura în baza de date a „Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor”, înfiinţat recent prin Legea nr. 118/2019, îi va potoli.
Nu cred că despre excitare, provocare, mediu stresant, gândire de grup este vorba, ci despre respect faţă de celălalt și faţă de propria persoană. Cred că este vorba despre putere, despre puterea de a supune. O plăcere adâncă și primitivă.